Tehnicienii care combat cu argumente emoţionale

 

Citesc de câteva săptămâni opinii care mă plictisesc, pentru că învârt aceeaşi marotă. Potrivit acestora politica monetară are rol definitoriu, nu e bine cum e implementată, însă nu prea se spune cum trebuie făcută.

Iar ceea ce omit analiştii constant din discurs este politica fiscală, adică cea de a doua ramură a mixului fiscal-monetar. Fără a mai pune la socoteală că de politica structurală nu pomenesc nimic, ca şi cum n-ar exista.

Dar în ciuda acestui fapt au fost ani întregi în care fiscalitatea a crescut cu procente importante. Ce relevanţă poate să aibă o jumătate de procent la nivelul ratei dobânzii de politică monetară, pe lângă cât de mare e influenţa impozitelor?

Şi pentru că analiştii reiau la nesfârşit acelaşi film, mă văd nevoit să repet şi eu ceea ce am scris cu o zi în urmă.

Când dinamica prețurilor de consum este negativă, iar cea din întreaga economie – reflectată de deflatorul PIB -  pozitivă, ca urmare a impactului taxării, la ce ar trebui să reacționeze banca centrală?

Dacă s-ar uita la deflator ar fi necesar să crească dobânzile pentru a combate efectul taxelor și să încerce să genereze economisire în mod forțat. Însă acționând în acest fel asupra cererii agregate, inflația la consumator s-ar duce mai mult sub cea din întreaga economie.

Dar ce s-ar întâmpla dacă dobânzile s-ar duce mai repede în jos? Dacă ar urma o curbă accentuat descendentă, ar descuraja substanțial economisirea și ar provoca o virare rapidă a economiei în sfera neînregistrată, care s-ar materializa în reducerea încasărilor bugetare și descurajarea investițiilor.

Iată două exemple de politici prociclice. De aceea singura variantă anticiclică pentru politica monetară e cea actuală, când dobânzile stau între inflația pe minus și deflatorul pe plus, situație în care poate avea loc o mutare a greutății creditării dinspre valută  către lei, pe fondul unei stabilități a cursului de schimb, cu rol stimulator.

Dacă însă zicerile analiştilor se menţin în aceeaşi cheie caragialiană „să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimica”, dacă politica monetară rămâne pentru ei determinantă, şi n-aduc vorba de fiscal sau structural, nu identifică principii şi cum trebuie să se modifice paradigma, înseamnă că doar doresc scaunul altuia. După care, eventual, banca centrală să „albească” toate iniţiativele politicienilor, oricât de vicioase ar fi.  Oare de asta se face atât de mult tapaj, ca să se suprapolitizeze o instituţie?

Dar apropo de oamenii politici, că până acum am vorbit doar de cei ce sunt dispuşi să adopte orice punct de vedere ca să-şi atingă interesele persoanale, analiştii, haideţi să-i aducem în discuţie şi pe cei care când au avut puterea să legifereze o aberaţie au făcut-o. Din câte se observă, ei au trecut la următorul nivel, să facă posibil să fie daţi în judecată şi bancherii centrali, precum cei comerciali.

Ca să detaliez, după ce se invocă o speţă corectă din punct de vedere principial, măsurile de aplicare cad în derizoriu, deoarece chestiunea e „aruncată” pentru a fi soluţionată într-o sferă unde nu există expertiză. Iar dacă rezolvarea nu are legătură cu raţionalul/expertiza, ci doar cu emoţionalul, apar mari semne de întrebare legate de profilul moral al celor ce au avut capacitatea să ridice o chestiune din punct de vedere principial, însă o soluţionează abuziv. E ca o minciună prin omisiune.

Românilor încearcă să li se inoculeze ideea că dezbaterile din spaţiul public, văzute în ultima perioadă, sunt o încercare de a reforma în mod real, dar, nepotrivirile pe care le-am sesizat, vădesc faptul că ele vizează forma, fără să se preocupe de fond. Iar personajele ce sugerează că ar fi reformatorii României sunt foarte uşor de combătut, fiindcă fac apel, indiferent că-s specialişti sau nu, la abordări emoţionale. 


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review