Opinii colectiv(ist)e

Am observat de mai multă vreme că indivizii care lucrează în corporații vin și expun sub formă de opinie, pe persoană fizică, politica companiei. Sigur că e un adevertorial al cuiva care furnizează resurse unei publicații, dar nu acesta e principalul neajuns, ci acela că, de fapt, nu e un punct de vedere individual. De ce ne confruntăm cu situația asta? Păi, impasul a survenit atunci când presa și-a sacrificat cititorii, ca principală sursă de venituri, în favoarea publicității. Când a ales să trăiască din banii din reclame și nu din cei plătiți de cititori la chioșc sau pe abonamente. Alegând reclamele, presa și-a pierdut publicul individual.  Știți prima întrebare care se pune dacă te angajezi la o corporație: Ești un om de echipă? Adică, ești capabil să colaborezi cu colegii la îndeplinirea de sarcini, pentru realizarea de scopuri comune, în beneficiul firmei? Ei bine, așa sunt și opiniile „individuale” ale corporatistilor. Ce contează că opiniile autentice, care reprezintă punctele de vedere ale unor indivizi, apar lângă cele ale organizațiilor, că tot compunere e? Ce dacă una se înscrie în ceea ce ar trebuie să se numească dezbatere de idei, iar cealaltă încearcă să o înlocuiască cu rețete? În fine, ca să tragem discuţia la cotidian, și s-o facem trendy, știți care e asemănarea între coronavirus și inteligență? Ambele sunt tratate cu izolare, stare individuală.  


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review