Galbenii bat argintii, dar cad, la randul lor, prada banilor de hartie

In povestile lui Ion Creanga cand se vorbeste de galbeni, se discuta de bani.

Cel putin asa reiese din snoava “Punguta cu doi bani", in care boierul spune despre cocosul ce a gasit punguta: “Am sa-l dau in haznaua cu bani; poate va inghiti la galbeni, i-a sta vreunul in gat, s-a ineca si-oiu scapa de dansul”.

Ciudat este insa ca noi stim astazi ca banii nu sunt monede de aur, precum galbenii, ci bucati de hartie (sau de polimer). Ce legatura are aurul cu banii?

De mult de tot, pe vreme cand politicienii nu tulburau echilibrul economic, banii circulau sub forma de lingouri si monede de aur.

Insa, pentru a-i pastra in siguranta oamenii au inventat niste hartii care sa ateste proprietatea asupra banilor de aur, asa cum existau si certificatele asupra actiunilor pe care le mai vedem expuse prin targuri.

Asa au aparut niste titluri de proprietate asupra unor cantitati specificate de aur, depozitate la banci. Si coexistenta banilor propriu-zisi (monede de aur) si a substitutelor monetare (bilete de banca) nu afecta oferta totala de bani.

Problema este ca asa cum in limba romana se spunea la bani galbeni, in limba franceza ei se numesc argent - argint. De ce se confunda bancnotele cu banii propriu-zisi am aflat, dar de ce vorbim de argint si nu tot de aur? Mai ales ca si in italiana la bani li se zice argenti. Iar una dintre cele mai mari banci spaniole poarta numele BBVA: Banco Bilbao Vizcaya Argentaria.

Pentru ca era bimetalism. Si in Romania a fost. Iar marturie sta faptul ca banilor nu li se spune doar galbeni, ci si arginti. Anul 1867 aduce infiintarea sistemului national monetar, instituind bimetalismul. Adica, leul era o moneda cu etalon 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur.

La inceputul-inceputului argintul si aurul au pornit de pe pozitii egale: 1 la 1. Dar in cadrul bimetalismului Legea lui Gresham a decis pastrarea aurului.

Regula formulata de economistul englez in secolul XVI spune ca atunci cand doua monede circula concomitent pe o piata publicul o va considera pe una buna si pe cealalta rea.

Este adevarat ca la baza acestui deznodamant n-au stat doar factori psihologici, fiindca descoperirea unor cantitati apreciabile de metal alb-lucios in cele doua Americi a facut ca raportul dintre aur si argint, stabilit prin lege, sa nu mai corespunda cu valoarea reala.

In fine, cea care s-a cramponat cel mai mult de bimetalism a fost Franta. Dar bineinteles ca daca in zilele noastre raportul de pret dintre aur si argint este de 1 la 72 si nu de 1 la 15,5 cum s-a stabilit in 1803, bimetalismul nu avea cum sa reziste.

Franta s-a incapatanat insa sa pastreze ambele metale ca baza a sistemului si in 1865 a incercat sa gaseasca sustinere printr-o uniune monetara cu Belgia, Italia, Elvetia si Luxemburg - Uniunea Monetara Latina (UML).

Tarilor fondatoare li s-au alaturat Grecia, apoi Spania, in 1868, iar in 1889 au aderat la tratat Romania, Austro-Ungaria, Bulgaria, Venezuela, Serbia, Muntenegru si San Marino.

Dar fireste ca nici asta nu a ajutat argintul. UML si-a suspendat activitatea in anii '20 si s-a dizolvat la 1 ianuarie 1927

Romania a renuntat la bimetalism in 1890, atunci cand argintul a decazut definitiv din drepturi peste tot in lume, cedand locul etalonului aur.

Galbenii au batut argintii!

Insa galbenii aveau sa lase, la randul lor, locul bancnotele pentru ca pe piata ajung sa circule doar titlurile de proprietate (bancnotele), fara proprietate (aurul).

O cantitate de titluri aflata la discretia bancii centrale, care dupa ce tipareste bancnotele si reduce raritatea bunurilor detinute, le da bancilor comerciale sa le plaseze.

Chiar daca tiparirea mai multor bancnote si oferirea lor cu imprumut nu-i face pe oameni mai bogati. Nu de alta, dar functia originara a banilor e cea de efectuare a schimburilor...

Se poate crede ca tot Legea lui Gresham a eliminat aurul si a pastrat moneda de hartie (sau de polimer). Dar nu-i asa.

Pe cand sistemul bancar cu 100% rezerve era rezistent la crize, free banking-ul cu rezerve fractionare care, din cat se stie, a dominat viata bancara a Statelor Unite in secolul XIX, a dus la o intrecere serioasa intre banci de a testa viabilitatea unor rezerve din ce in ce mai scazute.

Acest fapt a provocat crize bancare, care au fost folosite de guvern pentru introducerea sistemului bancilor centrale. Asadar nu Legea lui Gresham a eliminat aurul, ci comportamentul cazon al statului.

Sistemul bancii centrale conduce la abolirea banilor marfa si la adoptarea monedelor nationale discretionare.

In cele din urma, din concurenta internationala intre bancile centrale in fabricare unei cantitati din ce in ce mai mari de bani de hartie va rezulta falimentul statelor, iar neindeplinirea de catre acestea a obligatiilor financiare va fi folosita de catre cei mai puternici, ce supravietuiesc, pentru infiintarea unui guvern, a unei banci centrale si a unei monede discretionare mondiale.

In mod firesc, povestea de fata trebuia sa se incheie dupa ce explica de ce argintul e aurul saracilor, dar nu s-a putut abtine si a continuat pentru a arata ca exista ceva cu si mai putina consistenta decat metalul alb-lucios: banii de hartie.