Se vehiculează ideea că pe piaţa gazelor s-a atins un preţ de echilibru, care dimensionează optim consumul. Dar acesta nu se poate numi, din păcate, un preţ liber, precum vedem pe pieţele din afară, ci e unul reglementat şi suprataxat. Astfel se explică că deşi pe piaţa internaţională gazele se ieftinesc, la noi se scumpesc.

Haideţi să explicăm mai clar ce se întâmplă. Încadrarea în consum se face cu ajutorul statului – a suprataxării şi a limitării cererii. Măsura are ca şi consecinţă o diminuare a productivităţii în sectorul industrial şi o conservare a supraîndatorării populaţiei, vădită de nivelul mare al creditelor neperformante.

Dar întrebarea este de unde se ştie care e, de fapt, nivelul de echilibru, când el e obţinut şi reglat din taxe? Ce vrem să facem, să majorăm supraîndatorarea, ca să accentuăm dezechilibrele sau să redimensionăm preţul spre nivelul pieţei, ca să vedem consumul real? Asta în condiţiile în care consumatorii industriali produc, nu se încălzesc cu gaz!

Ca s-o spunem pe şleau, piaţa gazelor funcţionează ca în timp de război. De ce nu importăm gaze acum, când e posibil? Strategic se observă că poate fi oricând restricţionat consumul. Ceea ce înseamnă că populaţia şi economia rezistă la raţionalizare. Dar de ce nu dăm aer economiei pe timp de pace?

La preţurile actuale avem şansa de a construi un "buffer" real, nu ca acela al Ministerul Finanţelor Publice făcut cu bani împrumutaţi. Un "buffer" care să echivaleze cu consumul pe un an, care ne-ar da lejeritate în negocierea unor preţuri bune la gazul contractat de pe piaţa internaţională. Un "buffer" precum rezerva valutară a băncii centrale, ce poate asigura stabilitatea. 

• Econometriştii au în România un rol ingrat

  < Prev
• Scăderea numerarului nu arată că se micşorează economia subterană, ci...

  Next >