Bancile maghiare reduc creditarea ca urmare a reconversiei din franci elvetieni

 

Banca Nationala a Ungariei a publicat primele statistici cu privire la pierderile consemnate de sectorul bancar din tara vecina in urma implementarii obligatiei de reconvertire a creditelor denominate initial in valuta, in special franci elvetieni, in moneda nationala.

Potrivit sursei citate, sistemul bancar din Ungaria a consemnat pierderi totale de peste 140 de milioane de euro in trimestrul al treilea al anului. Pierderile s-au datorat chiar schemei de reconvertire in forinti a imprumuturilor in valuta. In absenta acesteia, la nivel agregat, bancile din Ungaria ar fi consemnat profit. In absenta efectelor acestei scheme, care a generat nevoi de provizionare foarte mari, sectorul bancar unguresc ar fi consemnat un profit agregat de peste 325 de milioane de euro.

Cele mai ample pierderi au fost consemnate de cele mai mari banci straine din Ungaria, respectiv Erste – 228 milioane euro, si Raiffeisen – 204 milioane euro.

Procesul de reconversie in moneda nationala a creditelor in valuta a influentat negativ si capacitatea de finantare a economiei de catre banci. Datele bancii centrale a Ungariei arata ca, in al treilea trimestru al anului, creditul neguvernamental s-a redus cu peste 3% fata de perioada similara a anului trecut.

Totodata, subsidiarelor din Ungaria li s-au redus liniile de finantare de la bancile-mama occidentale, astfel incat au fost nevoite sa se bazeze mai mult pe resurse atrase pe plan local. Astfel, volumul depozitelor atrase de sectorul bancar unguresc a crescut cu 8% in T3 2014, fata de T3 2013.

Asta nu este insa totul. Banca centrala de la Budapesta estimeaza valoarea totala a pierderilor pe care urmeaza sa le consemneze bancile unguresti in urma reconversiei creditelor in valuta la peste 2,55 miliarde euro.

Se pare, insa, ca reducerea creditelor acordate de banci economiei si populatiei din Ungaria, ca urmare a pierderilor, a determinat autoritatile de la Budapesta sa-si reconsidere masurile dure luate impotriva sectorului bancar. Astfel, potrivit Bloomberg, premierul Viktor Orban ar avea in plan relaxarea anumitor reglementari care afecteaza bancile, cu conditia ca sectorul bancar sa-si majoreze finantarile acordate in Ungaria.

"Vrem sa usuram povara pusa asupra bancilor, iar la schimb, ele sa-si mareasca cu cateva ordine de marime finantarea acordata economiei. O solutie stabila pe termen lung ar fi in interesul tuturor", a declarat Orban. Potrivit unor surse citate de Bloomberg, una dintre solutiile posibile vizate ar fi reducerea taxei speciale asupra activelor bancilor.

Este o schimbare interesanta de discurs, dat fiind ca, nu demult, Orban spunea ca guvernul sau poarta discutii pentru achizitia de catre stat a unor banci cu capital strain, tinta fiind aceea ca statul ungar sa ajunga sa controleze peste 50% din sistemul bancar, procentul putand ajunge si la 60%. Surse citate de Reuters sustineau, atunci ca printre bancile care ar putea parasi astfel Ungaria, se numara Erste, Raiffeisen si Intesa Sanpaolo.

Banca germana Bayern LB a anuntat deja ca va vinde statului subsidiara din Ungaria, MKB. O alta banca straina care ar putea fi preluata de statul ungar este Budapest Bank, controlata in prezent de americanii de la General Electric. Orban a mai spus ca, dupa ce bancile straine ar fi cumparate de stat cu bani publici, acestea ar urma sa fie oferite spre cumparare investitorilor autohtoni.

Pe de alta parte, culmea ironiei, la inceputul lunii trecute, banca centrala a Ungariei a plasat sub investigatie o banca cu capital unguresc si a interzis, totodata, temporar, clientilor acesteia sa-si retraga depozitele din banca, din cauza scaderii ingrijoratoare a capitalurilor proprii ale acesteia. In plus, institutiei de credit i s-a interzis sa preia depozite, sa acorde imprumuturi si sa subscrie garantii.

Este vorba despre Szechenyi Bank, controlata in proportie de 51% de catre seful Oficiului pentru Datorie Publica din Ministerul de Finante de la Budapesta, restul de 49% din actiuni fiind detinute de statul ungar.La inceputul acestui an, Szechenyi Bank s-a declarat dispusa sa preia atat divizia din Ungaria a Erste Bank, cat si pe cea a Raiffeisen Bank, doua dintre principalele institutii de credit cu capital strain din Ungaria.


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review