Salariul minim - un decret, nu o realitate economică

Începând cu anul 2014, se remarcă o decuplare a evoluţiei salariului minim de dinamica preţurilor, acesta crescând într-un ritm mult mai alert (cu 22%, comparativ cu o majorare de numai 2 % a preţurilor), în condiţiile unui suport insuficient din partea productivităţii, se arată în ultim raport asupra inflaţiei.

Potrivit documentului, România a înregistrat în ultimii şase ani - la nivelul statelor UE - cea mai amplă creştere a salariului minim, acesta rămânând cel mai scăzut din grupul comunitar. Situaţia este similară şi din perspectiva productivităţii muncii, o singură ţară consemnând un nivel mai redus.

BNR a realizat în 2014 o cercetare statistică privind comportamentul firmelor pe piaţa muncii, eşantionul fiind reprezentativ pentru circa două treimi din numărul angajaţilor din sectorul privat (respectiv pentru companiile cu minimum 20 de salariaţi, înfiinţate înainte de 2010). Numărul angajaţilor a fost aproximat ca diferenţă dintre totalul angajaţilor din economie şi salariaţii din administraţia publică, sănătate, învăţământ şi activităţi de spectacole, culturale şi recreative.

În ipoteza extremă în care cealaltă treime câştigă peste pragul minim, rezultatele sondajului relevă – scrie raportul băncii centrale - că o creştere a salariului minim brut afectează direct cel puţin 22% din personalul sectorului privat. Astfel, ultimele trei etape de majorare au contribuit direct la creşterea din lunile respective a salariului mediu brut în sectorul privat cu circa 0,5 puncte procentuale.

Raportul continuă spunând că dacă sunt luate în considerare şi efectele indirecte, impactul total a fost, probabil, mai ridicat - o parte dintre firmele intervievate au declarat că majorează şi salariile unor angajaţi încadraţi pe trepte superioare de salarizare; în acest caz sunt afectaţi suplimentar cel puţin 9% din angajaţi.

Costurile cu forţa de muncă reprezintă o treime din costurile totale ale companiilor şi mai mult de 70% dintre firme s-au confruntat cu o creştere a acestora în perioada 2010-2013, iar ultimele trei etape de majorare a salariului minim au contribuit la continuarea trendului crescător.

Totodată, a avut loc o comprimare a distribuţiei câştigurilor salariale în jurul pragului minim, iar creşterea raportului dintre salariul minim şi cel mediu (evaluat a se apropia de 50% la finele anului 2016, după parcurgerea tuturor etapelor anunţate de majorare a salariului minim) indică riscul formării unei bariere de intrare pe piaţa muncii pentru forţa de muncă slab calificată sau lipsită de experienţă (tineri), categorii pentru care neconcordanţele dintre cererea şi oferta de forţă de muncă sunt deja cele mai ridicate.

La nivel microeconomic, impactul creşterii salariului minim este resimţit în mod neuniform, fiind mai puternic în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii.

Presiuni mai pronunţate asupra marjelor de profit apar în industria uşoară, cea alimentară, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din minerale nemetalice, serviciile de transport şi depozitare, hoteluri şi restaurante şi construcţii, ramuri în care mai mult de 40% dintre angajaţi sunt încadraţi la salariul minim.

Influenţa etapelor de majorare a salariului minim din anii 2014 şi 2015 (inclusiv cea din iulie) este însă compensată de reducerea cu 5 puncte procentuale a CAS pentru angajatori începând cu octombrie 2014.

Totuşi, chiar dacă la nivelul populaţiei statistice pentru care eşantionul este reprezentativ efectul net al celor două măsuri asupra ratei rentabilităţii este uşor pozitiv, există ramuri pentru care acesta este aproape nul (industria alimentară, comerţ) sau chiar marginal negativ (industria uşoară).

Este de aşteptat însă ca etapele de majorare a salariului minim programate pentru 2016 să epuizeze în cazul mai multor ramuri industriale tamponul oferit de reducerea CAS.

Conform raportului citat o majorare a salariului neacoperită de câştiguri de productivitate poate genera, teoretic, presiuni inflaţioniste la nivelul economiei şi în acelaşi timp poate limita capacitatea firmelor de a face noi angajări.

Uno

Acest fapt este confirmat empiric – subliniază documentul - de rezultatele cercetării statistice privind piaţa muncii: 58% dintre companii au afirmat că vor transfera în preţuri o majorare a salariului minim şi aproximativ 47% au declarat că vor limita recrutările viitoare.

Din perspectiva dimensiunii companiei, se observă că este mai puţin probabil ca firmele mari (cu peste 200 de angajaţi) să reducă recrutările (-6 puncte procentuale), dar mai ales să transfere în preţuri majorarea salariului minim (-12 puncte procentuale).

În cazul în care firma resimte o concurenţă puternică, şansele de majorare a preţului scad cu circa 4 puncte procentuale.

Sondajul relevă o importanţă considerabilă a existenţei contractelor colective de muncă în decizia de a creşte preţurile (+8 puncte procentuale), precum şi a percepţiei cu privire la presiunea asociată impozitării muncii în limitarea angajărilor viitoare (+10 puncte procentuale).

Probabilitatea transmisiei în preţ este mai ridicată cu circa 5 puncte procentuale în situaţia în care compania s-a confruntat în trecut fie cu o scădere a cererii, fie cu o majorare a costurilor (cu materiile prime sau de natură financiară), iar cea aferentă restrângerii capacităţii de a crea locuri de muncă se majorează dacă mediul de afaceri este incert (+9 puncte procentuale) şi dacă firma a apelat la ajustarea personalului prin concedieri sau şomaj tehnic (peste 5 puncte procentuale).

two

Aşadar să ne bucurăm sau nu când se majorează salariul minim? La prima vedere, pare o veste bună. Depinde însă pentru cine. Cu certitudine că este o veste bună pentru cei care câștigau salariul minim pe economie la momentul luării deciziei, întrucât urmează să primească mai mulți bani. Dar, la o analiză mai atentă, se vede că decizia nu este bună pentru ansamblul economiei și societății.

Cei care au în primul rând de suferit de pe urma unei astfel de decizii sunt șomerii, tinerii și muncitorii necalificați sau cu calificări slabe. Asta pentru că le va fi mai greu să își găsească un loc de muncă, devreme ce, prin majorarea salariului minim, devine mai scump pentru companii să îi angajeze.

Practic, acestor persoane li se restricționează indirect accesul pe piața muncii. Deși ar fi dispuse să lucreze pe salarii mai mici, pentru a-și găsi un loc de muncă, respectiv a dobândi experiență și abilități, nu li se permite să liciteze "prețuri" mai mici pentru munca lor, din cauza salariului minim.

Pe de altă parte, majorarea salariului minim impune costuri suplimentare întregii economii. Toți antreprenorii trebuie să scoată mai mulți bani din buzunar pentru a-și remunera angajații cu cele mai mici salarii. Care ajung adesea să-și piardă locul de muncă, fiind categoria la care se poate renunța cel mai ușor.

Pe total, cel mai mult câștigă statul de pe urma majorării salariului minim pe economie, întrucât urmează să încaseze mai mulți bani din impozitul pe venit și din contribuțiile de asigurări sociale ale beneficiarilor acestui tip de remunerație.

Și majorarea salariului minim reprezintă o decizie arbitrară care nu se corelează cu productivitatea. Nu stimulează creșterea nivelului de trai și nici crearea de locuri de muncă.

Poate aduce bugetului mai mulți bani, dar cu condiția să nu genereze șomaj. Din păcate însă, comenzi mai multe nu se întrevăd în economie. Motiv pentru care creșterea salariului minim e o măsură prociclică.

De fapt, mărirea salariului minim nu duce doar la șomaj, ci la stagflație, situație în care inflația, stagnarea sau recesiunea, și șomajul survin simultan.

Să analizăm pe rând riscurile. Ziceam că economia nu generează mai mult business. Dacă guvernul se ambiționează să majoreze salariul minim ca să ia mai mulți bani din impozite va vedea că falimentează niște companii care se aflau deja pe buza insolvenței.

Iar dacă în sistemul bugetar stimularea productivității se poate realiza și pe căi administrative, în cel privat excesul de reglementări nu va avea ca rezultat decât șomajul și reducerea bazei de impozitare, respectiv o autarhizare a statului în zona bugetară și, implicit, micșorarea capacității de colectare.

Three

După stagnare și șomaj ce a mai rămas în discuție? Inflația. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, sublinia în 2007 că “din punct de vedere social poate fi fundamentat un salariu de 700-1.000 de lei, chiar și unul de 2.000 de lei, dar real tot 500 de lei va fi”. Cu alte cuvinte, salariile în creștere trebuie să se coreleze cu sporuri de productivitate, altfel nu generează decât inflație.

Iar mai departe ar trebui explicat de ce majorarea salariului minim constituie o măsură populistă și irațională. E populistă pentru că guvernul nu poate crește veniturile. Salariul reprezintă doar expresia monetară a producției realizate în societate, iar guvernul nu poate mări producția semnând cu pixul o hârtie.

Ce-i drept, guvernul mai poate crește expresia monetară a producției, adică veniturile bănești, tipărind pur și simplu bani, însă asta va duce la devalorizarea monedei. Pentru că producția nu a crescut, iar cantitatea de bunuri realizată în economie nu s-a schimbat.

Majorarea salariului minim e irațională pentru că falsificarea prețului stabilit prin contracte voluntare nu poate decât să genereze reacții atât pe partea ofertei, cât și pe cea a cererii.

În termeni simpli, ori de câte ori guvernul impune un preț mai sus de nivelul de piață - în cazul de față salariul minim - consecința e dispariția cumpărătorilor și stimularea vânzătorilor, adică apariția șomajului.

*elementele grafice incluse în acest articol provin din Raportul asupra inflației din mai 2015