SIF-onarea proprietăţii

Aş vrea să reiau o idee mai veche, dar care mi se pare de maximă actualitate în condiţiile în care se observă cum corupția și fraudele masive au denaturat complet procesul de reconstituire a drepturilor de proprietate încălcate de regimul comunist.

Să ne gândim doar la miile de despăgubiți în acțiuni la Fondul Proprietatea (FP) care au fost nevoiți să-și vândă pe nimic deținerile samsarilor specializați din cauza faptului că autoritățile au întârziat ani de zile listarea Fondului. Iar cei care au rezistat și n-au vândut oricum au ieșit în pagubă, căci cotația la Bursă a FP nu s-a apropiat niciodată de valoarea nominală de un leu pe acțiune, care le-ar fi permis celor despăgubiți să poată spune că, da, au primit drept compensație cât meritau.

Și cu asta ajungem la esența problemei. Atunci când vorbim despre un act de justiție, cum s-a pretins a fi despăgubirea celor jefuiți de comuniști de proprietățile lor legitime, e inadmisibil să oferi drept compensație celor păgubiți active purtătoare de risc, cum sunt acțiunile listate la Bursă ale Fondului Proprietatea. Indiferent de cât de atractiv ar fi portofoliul de dețineri al acestuia, care conține, practic, întreaga industrie energetică românească.

Dar s-o luăn cu începutul, în 1992, s-au dat la o parte regiile şi, în baza legii privind privatizarea întreprinderilor de stat, celor cinci Fonduri ale Proprietăţii Private (FPP) li s-au atribuit 30% din capitalul social al societăţilor comerciale, câte 6% la fiecare. Ulterior FPP-urile au primit denumirea de SIF-uri (Societăţi de Investiţii Financiare) şi au ajuns la cota Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Adică, în loc să se coteze direct companiile naţionale s-au listat nişte vehicule, pentru a nu pierde politicul controlul asupra economiei, iar străinii să spună, totuşi, că România are economie de piaţă, că a devenit un stat capitalist.

Ideea a fost una de inspiraţie rusească, cam cum era spiritul epocii, fiindcă şi în Federaţie s-a păstrat controlul politic asupra economiei cu ajutorul unor oligarhi şi a unor vehicule financiare.

Cert este însă că SIF-urile n-au decis ce portofoliu să aibă, ci s-au născut cu el. De regulă, un fond deschis pe acţiuni îşi alege dintre companiile deja listate la Bursă ce deţineri să aibă, stabileşte pe baza acestora valoarea unităţii de fond şi încearcă să atragă investitori.

La SIF-uri au fost iniţial acţionari oamenii muncii, deţinătorii de cupoane, cărora li se spunea, în comunism, că sunt proprietari, producători şi beneficiari, omiţându-se, cu bună ştiinţă, că nu de o aparenţă de capitalism sub control politic era nevoie, ci de capital. Iată de ce o grămadă de întreprinderi au rămas tot decapitalizate şi după privatizare, exact aşa cum erau în perioada în care aparţineau statului.

Dar asta nu-i tot, fiindcă celor cinci SIF-uri, li s-a alăturat un al 6 – lea, ce nu poartă aceeaşi denumire, ci i se zice Fondul Proprietea. El a fost creat tot pe principiul să nu scape politicul hăţurile economiei. Aşa că li s-au atribuit - după cum ziceam - proprietarilor deposedaţi de comunişti, în loc de bunuri, active purtătoare de risc, cu menţiunea că FP, spre deosebire de SIF-uri, are un portofoliu “regal”, căci el deţine părţi din societăţile “strategice” ce nu li s-au atribuit FPP-urilor în 1992.

Problema este însă - subliniez - că valoarea de piaţă a acţiunilor FP nu reuşeşte să o egaleze pe cea nominală de un leu pe acţiune, chiar dacă Fondul anunţă IPO-uri la societăţile cele mai rentabile. O astfel de situaţie evidenţiază carenţe semnificative de management, fiindcă administratorul FP în loc să rentabilizeze companiile neperformante precum Poşta Română, Hidroelectrica sau Aeroporturi Bucureşti doreşte să atragă capital la companiile din portofoliu care nu prea au nevoie de aşa ceva.

Dar întrebarea este nu cumva Fondul Proprietatea e gestionat prost nu din cauza incapacităţii manageriale, ci pentru a se facilita preluarea ostilă a participaţiilor rentabile? Iată o temă de cercetat, care în măsura în care se va dovedi a fi o temere îndreptăţită, ar putea să arate că vehiculul FP e utilizat pentru altceva decât pentru ceea ce a fost înfiinţat. Şi asta explică, desigur, de ce e inadmisibil să oferi drept compensaţie celor păgubiţi active purtătoare de risc.