Alegerile din Statele Unite vor arăta pe ce pun mai mare preț americanii, pe o solidaritate cu spiritul social al UE sau pe o desolidarizare de acesta.
Până atunci însă merită să ne uităm la Turcia, unde Erdogan își permite să fie neconvergent din punct de vedere politic într-un context în care țara sa se dezvoltă la fel cum a făcut-o SUA în ultimele decenii, când PIB-ul Americii a fost legat în proporție de 70% de consumul intern.
De aici se vede că statul euro-asiatic redistribuie foarte bine majorarea de PIB. Pe când, la noi, Tăriceanu și Dragnea se reped la Iohannis și Cioloș ca să îi întrebe: Dacă România are cea mai mare creștere economică din UE, de ce vă opuneți măririi salariilor?
Cei doi, în ciuda bunelor intenții și a manierei responsabile în care a fost până acum gestionat bugetul, trebuie să recunoască faptul că suntem departe de situația din Turcia. În lipsa convergenței reale, a micșorării deficitului structural, creșterea nu se redistribuie. Pentru asta e necesar să se elimine supraîndatorarea populației, să fie capacitată la realizarea ofertei interne, în special, de bunuri, iar, ulterior să se revigoreze mediul economic. Adică, revenirea să aibă loc pe seama sporurilor de productivitate, la niveluri care să permită reducerea supraîndatorării menajelor.
Este foarte important ca reechilibrarea să se producă și la nivel micro, și nu doar la cel macro, fiindcă, dacă ne uităm tot la Statele Unite observăm că e posibil să le fi stabilizat QE economia, dar cu prețul unei îndatorări fără precedent. Dacă America era Grecia dădea în mod sigur faliment.
Și privind lucrurile în această cheie, în care deficitul și datoria trebuie să scadă, fiindcă pe vremea lui Obama au avansat agresiv, s-ar cam întrezări că alegerile din Statele Unite pot fi câștigate de cel ce se desolidarizează de UE.
Ceea ce pentru noi, românii, nu e bine deloc. Pentru că și noi am avut propriile alegeri prezidențiale, al căror rezultat a fost compatibil cu viziunea aliaților. Numai că deși noi rămânem la fel de compatibili e posibil să se schimbe lucrurile la ei.
Cele mai vizionate
Ultimele
-
"Da’ dobanda, cat e dobanda? Dincolo era mai ieftin!"
(Stiri) 9 Oct 2014 -
Americanii rezolvă, europenii caută vinovați de serviciu
(Analize) 18 May 2016 -
Antipesedismul de paradă a creat falşi politicieni de dreapta
(Opinii) 19 Dec 2016 -
Banca centrală trebuie să prevină riscul european al dării în plată, cu ajutorul instanţelor internaţionale
(Opinii) 2 May 2016 -
Ce reprezinta si cum se calculeaza PIB-ul?
(Stiri) 6 Sep 2014
Leave your comments
Login to post a comment
Post comment as a guest