Sectantii CHF-isti

O secta bantuie Romania. Este vorba de cea a detinatorilor de credite ipotecare in franci elvetieni. Toti cer, in cor, sa fie salvati de stat de efectele deprecierii leului, pe socoteala contribuabililor sau a deponentilor la banci. Nu par deloc sa sesizeze contradictia in care se afla, si anume ca nu li se parea nimic anormal cand, in 2007, cursul francului a scazut sub 2 lei/CHF.

Evident, in pseudologica sectara, volatilitatea valutara e buna cand ma ajuta si rea cand ma dezavantajeaza. Cand fac profit de pe urma cursului, profitul e doar al meu, dar atunci cand pierd, socializarea pierderilor devine un imperativ moral. Si, evident, nu e niciodata responsabilitatea mea sa ma informez in legatura cu produsul pe care il cumpar si sa citesc cu atentie contractul pe care-l semnez fara sa ma oblige nimeni.

Mai recent, pe langa revendicari aberante, aceasta secta, sustinuta sau chiar condusa de tot felul de profeti falsi cu acces in ziare si pe televizuni, a inceput sa si minta. Sustine in continuare ca statul trebuie sa intervina cu masuri administrative pentru a-i salva pe debitorii in CHF de deprecierea leului fata de francul elvetian consemnata in ultima luna si jumatate, de cand Banca Nationala a Elvetiei a renuntat la plafonul de curs de 1,2 franci/euro impus in 2011.

Numai ca sectantii omit sa spuna ca, intre timp, ca urmare a reasezarii pietei dupa socul initial, 12 puncte procentuale din deprecierea respectiva s-au evaporat intre timp. Fata de momentul de maxima depreciere, cand leul consemna o pierdere de 22% comparativ cu momentul de dinaintea deciziei Bancii Nationale a Elvetiei, in prezent deprecierea s-a redus la doar 10% fata de acel moment de referinta. Nimeni nu a intervenit pentru asta, dar corectia naturala a pietei, care a redus semnificativ presiunea pe ratele lunare ale celor cu credite in CHF, a fost corect anticipata de cei care cunosc mecanismele pietei.

A doua minciuna a sectantilor este aceea ca bancile nu au luat nici un fel de masuri pentru a usura povara debitorilor in CHF. Fals. Toate bancile cu credite in franci elvetieni in portofoliu au inceput deja de ceva timp discutiile cu clientii, de la caz la caz. Unele au dat deja publicitatii cazurile rezolvate.

Dar, ca in orice economie de piata, fiind vorba de situatii si discutii individuale si nu de o masura administrativa interventionista luata de sus, in care cazuri particulare diferite sunt luate si tratate la gramada, aceste negocieri dureaza, iar solutiile sunt diferite de la caz la caz.

Spre deosebire de Guvern, care atunci cand pretinde ca vine cu solutii generale se concentreaza, de fapt, pe acele segmente cu cel mai mare potential populist-electoral, bancile nu fac discriminari si isi trateaza clientii in mod egal. In primul rand pentru ca aceasta este etica economiei de piata, spre deosebire de favoritismul etatist, si in al doilea rand pentru ca bancile au tot interesul sa faca suportabila pentru debitori achitarea ratelor lunare, pentru a nu consemna pierderi pe aceste credite acordate.

Si asa ajungem la o a treia minciuna a sectei: asa-zisele "profituri masive" pe care bancile le-ar fi facut "pe spinarea" celor cu credite in CHF. S-a ajuns pana acolo incat un ziar (culmea, specializat!) aduce drept "dovada" in acest sens... comentarii postate de cititori pe site-ul publicatiei! Comentarii in care diverse persoane neidentificate nu fac decat sa compare principalul creditelor lor cu suma totala de rambursat, de parca acum ar fi aflat ca un imprumut presupune costuri.

La aceasta acuzatie aberanta, BNR a raspuns sec, cu date statistice si analize obiective: bancile au inregistrat pierderi din creditele in franci elvetieni in ultimii cinci ani, pe fondul provizioanelor constituite pentru imprumuturile neperformante, ca urmare a neplatii ratelor, dar si din diferenta de curs valutar pe care o suporta la rambursarea finantarilor pe care le-au atras in CHF. Deci pierderi, nu profituri diminuate.

Potrivit calculelor BNR, care au avut in vedere principalele elemente de venituri si cheltuieli ale bancilor la nivelul unui credit in franci elvetieni in perioada 1 ianuarie 2009 - 31 decembrie 2013, rezulta ca, pe o perioada de cinci ani, institutiile de credit au consemnat o pierdere anuala estimata conservator la aproximativ 3,9% din soldul mediu al creditelor la valoare neta in CHF.

"Cea mai importanta cheltuiala a bancilor se refera la ajustarile pentru depreciere, respectiv constituirea de provizioane, ca urmare a neplatii datoriilor, acest factor generand cele mai mari pierderi. De exemplu, din 10 credite, daca un debitor nu plateste, presupunand ca sunt credite de valoare omogena, aplicarea unei dobanzi de 10% este necesara strict pentru acoperirea pierderii ca urmare a faptului ca un debitor nu plateste. In cazul creditelor in CHF, numarul celor care nu au putut efectua plata, din diverse motive, a fost atat de mare incat si profitul care ar fi fost in mod normal consemnat a fost erodat integral ca urmare a cheltuielile cu provizioanele aferente unui astfel de credit", explica seful Serviciului Riscuri Macroprudentiale din cadrul Directiei Stabilitate Financiara a BNR, Virgil Dascalescu.

Odata demontate minciunile sectantilor, sa revenim la principii. Misiunea Bancii Nationale este sa asigure stabilitatea sistemului financiar-bancar din Romania, in beneficiul tuturor cetatenilor, nu doar al anumitor categorii care se pretind defavorizate pentru a beneficia de privilegii de la stat, pe cheltuiala contribuabililor sau a deponentilor. Iar pentru asigurarea stabilitatii, vitala este increderea. Este ceea ce s-a pierdut, de exemplu, in Grecia. Acolo s-a ajuns ca clientii bancilor sa retraga din conturi circa 2 miliarde de euro saptamanal, iar daca ritmul nu va incetini, institutiile bancare vor ramane fara garantii pentru accesarea de noi credite in trei luni si jumatate, potrivit estimarilor JP Morgan.

Din fericire, in Romania, sistemul financiar-bancar este stabil si, in plus, exista toate premisele pentru ca economia sa functioneze normal: cursul de schimb este stabil, dobanzile au scazut semnificativ si este suficienta lichiditate in piata monetara. La aceasta stabilitate s-a ajuns cu eforturi mari, traversandu-se cu brio o perioada de criza acuta. Ar fi absolut iresponsabil sa se dea cu piciorul acestei stabilitati de dragul unor meschine profituri populist-electorale.