Romania si Lituania s-au plasat in 2014 pe ultimele locuri in ceea ce priveste ponderea veniturilor fiscale raportate la Produsul Intern Brut, cu 33,4%, respectiv 34,3%.

Printrele statele cu poveri fiscale reduse mai merita mentionate: Irlanda – 34,9%, Letonia – 35,5%, Bulgaria – 36,4%, Polonia -38,6%, dar si Marea Britanie – 38,7%.

Spre deosebire de Danemarca (58,8%), Franta (53,2%) si Finlanda (51,1%), care au ajuns sa concureze socialismul suedez, in conditiile in care chiar si administratia de la Stockholm si-a dat seama ca in criza trebuie sa reduce taxele si s-a multumit cu venituri din impozite si contributii sociale de 51,1% din PIB.

Ceea e de mirare insa este ca actualul ministru de finante a renuntat la obsesia predecesorilor sai, care aminteau mai mereu ca veniturile fiscale colectate de statul roman sunt extrem de reduse, reprezinta doar o treime din PIB, fata de 45,2% media UE-28, ceea ce ar sugera ca mai exista “spatiu” de crescut taxe.

Acest fapt naste, din pacate, urmatoarea controversa, cum de resimt romanii si investitorii straini o povara fiscala grea, insa veniturile fiscale n-o vadesc cand se raporteza la PIB? Pai, cine stie, poate ca nu veniturile sunt problema, ci este baza de raportare umflata: Produsul Interrn Brut?!

Pentru ca dupa ce PIB-ul Romaniei a crescut de la 41 de miliarde de euro in anul 2000, la 61 in 2004, s-a accelerat brusc la 142 de miliarde pana in 2008. Dupa care corectia din anul de recesiune 2009 a fost de mici dimensiuni daca luam in calcul ca PIB-ul s-a ajustat la 120 miliarde, iar apoi a urcat la 150 de miliarde de euro in 2014.

Coincidenta face insa ca in paralel cu PIB-ul sa fi crescut si pretul activelor imobiliare. Oare de ce? Pentru ca atunci cand pretul unui activ se mareste, el poate fi pus garantie la banca si se obtine pe baza lui credit. Apoi cu banii imprumutati se cumpara alte active si pretul imobilelor urca mai abrupt. Iar, la sfarsit, ce sa vezi? PIB-ul “explodeaza”!

Sigur, in discutie nu trebuie uitat de cursul de schimb. In 2004 era cam ca acum, peste 4 lei/euro, dar dupa aceea s-a dus spre 3. Un curs in scadere stimuleaza liniile de credit de la banca-mama la subsidiare - pe care metodologia le include in categoria investitiilor - sa devina imprumuturi interne, pentru a se vedea limpede pe baza caror lichiditati a urcat pretul activelor. Asadar ce a umflat PIB-ul Romaniei? Emisiunea de moneda, pe seama garantiilor supraevaluate.

A venit insa anul 2009. PIB-ul ar fi trebuit sa se intoarca spre nivelul de echilibru din 2004, in lipsa finantarii din exterior. Numai ca s-a inventat Programul Prima Casa care sa conserve pretul activelor, ceea ce a limitat corectia PIB...

Iar faptul ca activele imobiliare sunt inca supraevaluate se vede cand privim spre creditele neperformante, pe care o buna perioada de timp bancile mai mult le-au reesalonat, decat au executat garantiile. Deci, diferenta intre cat de mare e PIB-ul si cat de mic ar trebuie sa fie, se ascunde in sistemul bancar.

Si, fireste, ca la un PIB mai apropiat de 60 de miliarde, decat de 140, s-ar vedea ca veniturile fiscale nu reprezinta o treime din acesta, ci se gasesc peste media UE, ca suntem supraindatorati, nu subindatorati, ca deficitul bugetar a fost mult mai mare in ultimii ani...

Nu e prima oara cand spun ca veniturile fiscale doar par a fi reduse, si, de fapt, nu-s. Data trecuta mi s-a replicat ca asa cum e “umflat” PIB-ul, la fel sunt si veniturile bugetare si ca raportul dintre ele se pastreaza. Problema este insa ca veniturile fiscale si PIB-ul nu au acelasi deflator, pentru ca in vreme ce PIB-ul a fost impins in sus de valoarea patrimoniului, nivelul mai mare decat cel firesc al activelor imobiliare actioneaza invers asupra veniturilor, in general, si al veniturilor fiscale, in special.

Si o alta explicatie pentru care veniturile fiscale nu au avut in acelasi deflator ca PIB-ul, a fost data, in cea mai mare parte a perioadei de care discutam, de cheltuielile nerentabile ale statului.

Ce a construit statul a costat de cinci ori mai mult decat a facut. In timpul acesta s-au platit cu intarziere furnizorii de utilitati si de materiale. Statul a facut arierate, iar furnizorii s-au trezit in incapacitate de a plati impozite, care sa se constituie venituri la buget.

Lipsa de performanta in cheltuirea banului public a determinat o micsorare drastica a incasarile si atunci s-au majorat taxele pentru ca veniturile bugetare, ce reprezentau o treime dintr-un PIB umflat, sa n-ajunga cumva la un sfert.

Cred ca am reusit sa dezleg “misterul” din spatele veniturilor fiscale mari, care par mici, ce problema mai ramane in disputa e daca respectivele venituri trebuie sa se plaseze la peste 50% ca in economia Frantei – a treia din UE (dupa a Germaniei si a Marii Britanii) - sau la o treime ca la “concurenta” din Irlanda sau Polonia.

Jürgen Stark, fost membru al board-ului executiv al Bancii Centrale Europene obisnuia sa spuna ca: “Guvernele europene risca sa impartaseasca soarta dinozaurilor, daca nu isi reduc cheltuielile publice”.

El era de parere ca statele ar putea avea cele mai bune evolutii - economice si sociale - in cazul in care cheltuielile totale, care includ datoriile, s-ar situa intre 30% si 35% din PIB.

• Romanii n-au cumparat ca inecatii dupa reducerea TVA la alimente, ci au...

  < Prev
• Imprumuturile Prima Casa pot fi refinantate la banca centrala doar sub...

  Next >