Am mai enumerat si cu alta ocazie cele mai proaste idei pe care le-au avut guvernantii in ultimele doua cincinale, dar e bine sa le reamintim din cand in cand, fiindca Romania conduce detasat, la nivel european, in clasamentul idioteniilor economice.

Imediat dupa ce Curtea Constitutionala le-a “garantat” pensionarilor veniturile, au aparut produse bancare pentru varstnici, inclusiv credite. Chiar daca varsta de pensionare urma sa se apropie mai mult de speranta de viata.

Iar asemanarea intre aceste imprumuturi si Programul “Prima Casa” e ca nu creeaza potential de dezvoltare. “Prima Casa” a vrut sa incurajeze achizitia de locuinte noi si s-au cumparat tot cele vechi. Creditele pentru pensionari nu stimuleaza consumul, ci intretin subzistenta.

Si in conditiile in care finantarile nu amplifica nici consumul, nici investitiile, banii nu genereaza un proces evolutiv.

O alta idee aberanta a fost acordarea de credite in franci elvetieni, fara a avea economisire in astfel de moneda. In ciuda faptului ca guvernatorul BNR i-a avertizat pe bancheri.

Mugur Isarescu a declarat intr-un interviu acordat revistei economice Saptamana Financiara, in februarie 2008, ca: “Euro este moneda la care ne referim si pe care o vom tinti in momentul intrarii in Mecanimul Ratelor de Schimb (ERM2). Francul elvetian nu are aceasta valenta. El poate sa evolueze total independent fata de euro si, in consecinta, fata de leu”.

Dupa care a precizat: “Daca prognoza cursului euro/leu in urmatorii ani e greu de facut, va inchipuiti cat de dificil este de estimat raportul franc/leu. Pentru ca nu e vorba doar de evolutia leului, ci si de cea a francului. Moneda nationala a Romaniei a devenit international convertibila. Este o inducere in eroare ca la o miscare de curs sa se spuna numai asa: Leul a crescut fata de francul elvetian. Este foarte posibil ca francul elvetian - care este total independent fata de noi - sa aiba o evolutie in sus sau in jos si intr-o miscare de curs nu stii cat apartine, de fapt, leului si cat francului”.

Si ar mai fi un risc de adaugat a subliniat guvernatorul Isarescu, “uitandu-ne in trecut, dar nu foarte departe - la ultimii 40-50 de ani -, francul elvetian a fost moneda de refugiu. In momente de mari turbulente internationale el se poate aprecia considerabil atat fata de leu, cat si fata de euro. Si atunci, ce pare acum ieftin privind de pe latura dobanzii se poate dovedi extrem de scump daca ne uitam din perspectiva cursului. Debitorul poate chiar constata ca are de platit dublu fata de ce a calculat”.

Dar stiti ce au raspuns bancherii cand au fost intrebati cum ar trebui sa reactioneze bancile care atribuie imprumuturi intr-o astfel de moneda dupa interventia verbala a oficialului bancii centrale?

Au spus: “In cazul francului elvetian acest risc este diminuat de nivelul mult mai redus al dobanzii fata de euro, ca sa nu mai vorbim de leu. Tot ca un factor de reducere a riscului valutar actioneaza si majorarile salariale - in ultimii ani, veniturile au crescut substantial mai rapid decat inflatia, oferind clientilor resurse suplimentare pentru rambursarea creditelor, chiar in conditiile unei evolutii nefavorabile a cursului de schimb”.

Sigur, din aceeasi “categorie” cu imprumuturile in franci fac parte si economatele, pentru ca Romania nu are oferta interna de bunuri ca sa le sustina. Dar acestea merita mentionate mai mult in treacat, pentru ca desi multi conducatorii de companii sunt oameni de incredere ai politicienilor, nu managementul privat e principalul vinovat pentru situatia actuala, ci acela guvernamental.

Si apropo de asta, ideea economica de departe cea mai proasta a fost taierea salariilor bugetarilor cu 25%. La inceputul anilor 2000, statul avea 700.000 de angajati, nu 1,4 milioane ca in 2010.

Masura corecta ar fi fost disponibilizarea personalului in exces, in paralel cu externalizarea unor servicii catre sectorul privat, fiindca tara era condusa de un guvern “de dreapta”.

Dar in loc de asta, guvernul a decis sa reduca lefurile tuturor bugetarilor, in situatia in care ei aveau trecut in cartea de munca intregul salariu, si deci erau cei mai buni clienti pentru banci.

Dupa o astfel de masura, personalul supradimensionat al statului - tinut asa ca sa nu se supere baronii locali ca le sunt dati afara oamenii de incredere - a inceput sa aiba probleme cu plata ratelor.

Bancile au incercat initial sa le acorde debitorilor reesalonari, ceea ce le-a erodat business-ul, deoarece au platit impozit pentru profituri realizate “pe hartie”.

Dupa care, bancile au declarat creditele neperformante si au constituit provizioane.

In final, tot statul a avut de suferit, fiindca, odata cu scaderea profitului bancilor, s-a redus colectarea.

Iar dintre toate idioteniile enumerate, cea din urma a generat si cele mai serioase probleme, pentru ca - in situatia in care imprumuturile s-au indreptat preponderent catre populatie - un credit din patru s-a dovedit a fi neperformant. Iar intermedierea financiara a scazut de la 40% din PIB, la 35%.

De fapt se poate spune ca istoria se repeta. Desi Seneca a avertizat ca: A gresi este omenesc, dar a persevera (in greseli) e diabolic.

Prima oara a gresit, in 1933, guvernul national-taranist (crestin si democrat) care a impus o curba de sacrificiu ce s-a soldat – dupa suspendarea indemnizatiei de chiriei si a alocatie de scumpete – cu reducerea salariilor muncitorilor cu 25% si cu greva de la Grivita, “acompaniata” de sirena lui Vasile Roaita.

Guvernul care a perseverat insa e cel din zilele noastre, ce s-a revendicat, in cele din urma, a fi popular (tot crestin-democrat). La fel ca in anii ’30, el a renuntat la politica “portilor deschise”. Adica, in loc sa relaxeze fiscalitatea ca sa vina investitii straine, a taiat salariile cu 25% si a propulsat statul in postura de prim investitor.

Dar asemanarile intre trecut si prezent in tratarea inadecvata a crizelor nu se opresc la curbele de sacrificiu, fiindca si in interbelic statul a contractat credite, in loc sa mearga pe mana privatizarilor si a investitorilor straini.

In 1931-1932, el a angajat imprumuturi noi de 1,84 miliarde de franci francezi, 70 de milioane de franci elvetieni si 5 milioane de florini olandezi. La fel ca in perioada de dupa 2009, cand datoria publica s-a triplat.

Si similitudinile nu se opresc aici. Stim cu totii ca Romania are o traditie inflationista, cu radacini interbelice, dar tara noastra nu se poate lauda doar cu aceasta “datina” ce tine de un deficit structural persistent, ci si cu obiceiul de a face arierate.

In aprilie 1933, se emiteau “Bonurile de impozite 4%” pentru lichidarea datoriilor arierate anterioare exercitiului 1932. Iar Mircea Vulcanescu, directorul Datoriei Publice, explica de ce se imprumuta statul “pe sub mana de la cei carora le cere marfuri si servicii fara plata imediata”. Pentru ca “in imprejurari trecatoare, de forta majora” se poate ajunge la solutii in care “recursul la credit e deghizat”.

Din cate se vede popularii de ieri si de azi au refuzat sa ia in considerare spusele liberalului Eugeniu Carada, potrivit carora vinovata pentru criza e “reaua si nedreapta noastra sistema de impozite”. Ei au preferat sa reduca salariile, in loc sa relaxeze fiscalitatea si sa combata coruptia. Si asta nu doar ca a dus creditele neperformante la nivel-record, ci a “racit” si secventa economica.

Integrarea euro-atlantica e elementul de noutate fata de anii ’30, dar noi, romanii, avem nevoie sa obtinem nu o oarecare legitimitate economica prin intermediul intelegerilor politice, ci expertiza, pentru a fi recunoscuti ca parteneri de afaceri de catre europeni.

Deci guvernele nu trebuie sa taie salarii, ci sa se preocupe de cresterea productivitatii, pentru ca dupa castigul de eficienta, venit pe seama reformelor structurale, sa participam la diviziunea europeana a muncii.

Ceea ce este valabil nu doar pentru Romania, ci si pentru Grecia. Pentru ca – dupa cum am mai spus - solutia nu este austeritatea, ci tarile trebuie ajutate sa-si majoreze productivitatea pentru a da sustinere actualelor venituri.

• Lawrence Summers, fost secretar al Trezoreriei SUA: Trebuie evitată...

  < Prev
• Romanii n-au cumparat ca inecatii dupa reducerea TVA la alimente, ci au...

  Next >