Cei ce comit greşeli fără să le îndrepte vor săvârşi unele şi mai mari

UE şi NATO sunt organizaţii trans-statale cu caracter politic, respectiv militar. Iar dacă în primul caz băgarea gunoiului sub preş, deşi nu e de dorit, poate reprezenta o practică, în cel de-al doilea contrazice existenţa organizaţiei.

După atentatul de la Nisa, preşedintele Franţei a ieşit să spună că face apel la voluntari, un fel de gărzi patriotice, pentru a împiedica alte atentate, în încercarea de a masca incapacitatea statului de a dejuca atacurile. Adică, el recurge la oameni nepregătiţi, în condiţiile în care statul francez are unităţi de elită, de mercenari, printre cele mai bune din lume.

În fine, NATO nu se mai poate minţi singură că n-ar fi o problemă migraţia din ţările arabe. Mai ales că se observă că, mai nou, nu generează probleme fundamentaliştii religioşi, ci nişte laici, infractori cunoscuţi, e adevărat, care nu mai comiseseră până atunci acte de terorism. Iar în această situaţie, în care deja flancul estic al NATO a fost străpuns e greu de spus de ce mai e considerată Turcia un important pilon de stabilitate dacă, în loc să fi frânat migraţia, chiar a stimulat-o?!

Cu această ocazie ajungem la al doilea eveniment recent, lovitura de stat din Turcia, care, prin felul în care a fost înăbuşită ar vrea să demonstreze abilităţile conducătorului acestui stat şi importanţa strategică a Ankarei în consolidarea flancului estic al NATO, într-un context caracterizat printr-o fragilizare a relaţiilor dintre aliaţi după ieşirea Marii Britanii din UE.

Şi totuşi e dificil de acceptat că Brexitul ar fi o oportunitate pentru Turcia în a-şi sublinia rolul în flancul estic al NATO. După cum e greu de a fi considerat oportun că lovitura de stat de weekend constituie un prilej pentru preşedintele turc de a-şi elimina adversarii.

Una peste alta, după atentate a urmat migraţia, Brexitul, alt atentat şi lovitura de stat, evenimente ce arată necesitatea reconfigurării strategiei NATO în întreaga Europă. Fiindcă, aşa cum se vede, după străpungerea liniei turceşti, atacurile teroriste s-au mutat din ţările arabe în Uniunea Europeană. Statele UE sunt constrânse să se apere în spatele liniilor pe care le consolidează NATO. Şi atunci apare întrebarea de ce mai e considerată Turcia atât de importantă şi de ce i se mai supralicitează poziţia dacă-i evident că nu şi-a făcut datoria?

Ca să conchid, având în vedere că războaiele au început să se poarte altfel, regândirea strategiei de reacţia la adresa ameninţărilor teroriste ar trebui să fie o chestiune care ţine de NATO, nu de organismele de apărare naţionale ale membrilor UE.