Contraperformanţele politicului ne împiedică să ţintim dezechilibrele structurale cu arma cursului de schimb

Adoptarea monedei unice europene nu este posibilă prea curând, zona euro nu-i un loc confortabil pentru economiile cu nivel scăzut de competitivitate. Dar pentru că nu suntem pregătiţi să intrăm în uniunea monetară ne păstrăm un important element de reglaj al productivităţii: deprecierea monedei naţionale. Este ceea ce le-a lipsit grecilor, poate şi slovacilor, de ce nu recurgem la aceasta pentru a combate deficitul sesizat pe baza ratei reale de schimb? Fiindcă la finele anului anterior strategii de serviciu s-au gândit să recurgă la o mărire a preţurilor pentru a determina o majorare a colectării de taxe şi impozite la buget. În aceste condiţii, pentru a nu fi scăpată inflaţia din mână şi a încerca să fie readusă în ţintă nu a putut fi acţionată pârghia cursului. Rata de schimb a variat între 4,62 şi 4,67 lei/euro.

Aşadar, în lipsa măsurilor structurale, pe fondul unui deficit structural în creştere, nu a putut fi utilizată deprecierea leului pentru a se combate erodarea productivităţii. Dacă ne uităm la deficitul extern, care e produs în cea mai mare parte de deficitul sectorului guvernamental, se observă că soldul negativ al contului curent inhibă inflaţia, dar cu preţul unor pierderi de productivitate. Se poate trage repede concluzia că eroziunea acesteia din urmă are legătură cu iniţiativele politicienilor. Deşi neapartenenţa la euroland ne permite să avem ca element de reglaj instrumentul cursului de schimb, pe care elenii nu l-au avut. O spun încă o dată: Rămânem cu arma deprecierii leului la picior din cauza contraperformanţelor politicului! Oare de ce nu-şi concentrează analiştii atenţia asupra deficitului structural, de care erau foarte preocupaţi nu cu mult timp în urmă? Dacă ar face-o ar vedea că ne îndepărtăm în loc să ne apropiem de zona euro.