Cu ce obraz le spunem copiilor că e bine să economisească?

Repet un truism când spun că educația financiară este fundamentală, nu doar ca formă elementară de cultură generală economică, ci și pur și simplu pentru a te putea descurca în viață în ziua de astăzi. Faptul că tot mai multe entități publice și private pun accentul pe importanța acesteia de la o vârstă cât mai fragedă și chiar fac lucruri concrete în acest sens, de exemplu prin organizarea de cursuri, este un lucru nu doar bun, ci necesar.

Dar nu cumva copiii cărora încercăm să le facem educație financiară ne vor acuza la un moment dat de ipocrizie, dacă nu cumva chiar de minciună pur și simplu?

Nu există educație financiară fără aritmetică clasică. Iar aritmetica financiară te învață că nu poți cheltui la nesfârșit mai mulți bani decât câștigi. Că pentru a cumpăra lucrurile mai scumpe pe care ți le dorești trebuie mai întâi să economisești. Că e bine oricând să economisești, pentru ca vremurile grele și fel de fel de evenimente neplăcute imprevizibile să nu te prindă nepregătit. Că nu e neapărat rău să te împrumuți, dar că e bine să ții îndatorarea sub control și mai ales să nu uiți niciodată că trebuie să și rambursezi banii împrumutați. Că banii au un preț și că acest preț se numește dobândă. Că ai nevoie de planificare și de evidența strictă a bugetului de venituri și cheltuieli personal și al familiei.

Însă dacă ne uităm în jur, la cele mai prestigioase instituții publice și private, observăm orice altceva decât înțelepciune și prudență financiară. Guvernele și-au făcut demult regulă din a cheltui mai mult decât încasează și de a trăi pe deficit și pe datorie. La fel băncile, din a da credite mult peste ce preiau sub formă de depozite și de a aștepta ulterior să fie salvate de aceleași guverne în caz de criză pentru că sunt, nu-i așa, too big to fail și entități de importanță sistemică.

Și nici noi, părinții, nu suntem mai breji. Câți dintre noi nu s-au împrumutat mult peste ce știau că e prudent doar pentru a le cumpăra copiilor ultimul gadget electronic, neavând puterea și știința de a le spune nu și de a-i antrena să reziste presiunii sociale?

Iar mai nou se încetățenește ca regulă un fenomen bizar pe care chiar nu știu cum am putea să îl explicăm și să justificăm logic unor copii: dobânzile negative. Acest fenomen, după mine, aruncă cu totul în aer orice tentativă de a face educație financiară. Cum să explici că am ajuns să trăim într-o lume în care, dacă ești chibzuit și economisești, pierzi bani, iar dacă te supraîndatorezi ești răsplătit? Cum rămâne cu reclama cu care am crescut, de pe spatele caietelor școlare: Azi la CEC un leu depui, mâine el va scoate… pui?

Atunci când toți recurgem la deficite, când toți ne împrumutăm, cum o putem face cu toții, în special statul? Așa a apărut relaxarea cantitativă – quantitative easing (QE), punerea de bani pe piață în condiții de lipsă de productivitate. „Rudele” Helicopter Money și Wage led-Growth încearcă ca QE să poată ajunge nu doar la nivelul finanțării deficitelor bugetare, ci și la acela al populației.

Din punct de vedere teoretic, relaxarea cantitativă, ce se manifestă atât la nivelul bugetului, cât și al menajelor, contrazice toate principiile enunțate anterior, care erau bazate pe creșteri de productivitate, competență, managementul resurselor umane, structură de costuri în concordanță cu nivelul de dezvoltare al societății și în acest fel ele promovează repere false și distorsionează modul de organizare al societății. Până când se apucă și copiii să se întrebe cum poți să pui mai mulți bani pe piață fără să ai ce cumpăra cu ei, adică mai multe bunuri? Așadar cum poți face QE și Wage led-Growth înainte de a extinde oferta de mărfuri şi de servicii? Ceea ce a generat în mod sistemic QE, împreună cu măsurile pentru populație, sunt de fapt politicile de marketing, ce au distorsionat raportul cerere/ofertă.