Dobânzile mici sunt un Gulag al economisirii

Cei care economisesc, inclusiv cei ce-o fac pentru pensie, devin pe zi ce trece dușmanii poporului. Normalitatea nu e cea din România, unde finanțarea pe termen lung se plătește cu 3%, ci “firești” sunt dobânzile negative din Germania sau Austria, ce confiscă economisirea.

Țările baltice care depreciază avuția celor ce au pus deoparte sunt considerate exemple bune, alături de Slovacia și Slovenia, nu Polonia, Cehia sau Ungaria. Reducerea dobânzilor și majorarea deficitelor ajung din vicii, virtuți. De aceea, merită reluată ideea că, acum, când nu avem limită de deficit bugetar, putem adera la zona euro. E tot una cu ceea ce a făcut Grecia, care a manevrat datele de deficit bugetar ca să pătrundă în eurozonă și apoi n-a mai fost exclusă.

De fapt, deficitele nelimitate și dobânzile negative devin politici de stat, la fel ca și datoriile publice de peste 60% din PIB. De unde Grecia era privită ca oaia neagră a eurolandului și a UE, am devenit cu toții greci. Cum ar spune un istoric al culturii, Europei îi e greu spre imposibil să se desprindă de moștenirea ei elenistică! Și Grecia reprezintă un reper serios din moment ce reușește să-și refinanțeze cu dobânzi de cinci ori mai mici, comparativ cu noi, o datorie de trei ori mai mare decât nivelul maxim permis de Tratatul de la Maastricht.

Nimeni nu mai vorbește de faptul că sistemul bancar românesc era deja supraexpus pe sectorul de stat înainte de pandemie! Că la nivelul deficitelor politizate ale statelor nu se mai pune întrebarea: Ce faceți cu banii cu care îndatorați generațiile viitoare? Și că de când europenii s-au apucat să “fabrice” bani cu QE, băncilor şi fondurilor le pasă din ce în ce mai puţin de cei cu capacitate mare de acumulare, ceea ce contrastează cu perioada etalonului aur, când politicul nu putea face bani din nimic și deținătorii de capital impuneau regulile!

Dar pentru că tot am vorbit de “deviaționiștii” ce economisesc și de dobânzile care nu mai constituie un obstacol în calea risipei de resurse, ajung periodic la exemplul cu ministrul de Finanțe al Republicii Sovietice Bavaria, care i-a atras atenția lui Keynes cu o idee de reformă monetară a cărei esență era taxarea punitivă a economisirii și încurajarea consumului și investițiilor. Cam într-o astfel de secvență de inspirație stalinistă se află Europa în prezent, când a suspendat funcția de acumulare a banilor.

Keynes a remarcat însă că ministrul din țara germană nu a luat în calcul formele alternative de economisire, în condițiile în care reacția naturală a oamenilor e de a nu trăi într-o societate comunistă non-acumulativă.