RCA ar trebui să asigure doar șoferul, nu și autovehiculul

Asigurarea de răspundere civilă auto (RCA) este o taxă cu regim obligatoriu, cu particularitatea că nu e încasată de cel care a elaborat cadrul legislativ, statul, ci de către companii private. Spre deosebire de impozitul pe mașină, ce se achită autorităților locale ale statului.

Iar, de curând, Consiliul Concurenței a propus, și ASF pare să agreeze, ca plata impozitului auto să fie condiționată de cea a asigurării de răspundere civilă auto. Cu alte cuvinte, numai după ce achiți taxa RCA ți se dă “dreptul” să plătești impozitul pe proprietate.

Cam același “mecanism” opera în trecut când ți se elibera certificatul fiscal pe baza căruia puteai să-ți vinzi casa. Adică, doar dacă aveai plătite la zi amenzile de circulație, aveai șansa să-ți oferi casa unui cumpărător.

În cazul de față, dacă nu ai asigurarea RCA plătită și, implicit, n-ai cum să-ți achiți impozitul pe mașină, ți se aduce atingere dreptului de proprietate garantat de Constituție, mai precis posibilității de a o transfera.

În fine, în privința RCA tot au curs știrile în acest an. Una dintre cele mai proaspete e legată de pregătirea unui nou cadru legal potrivit căruia costul asigurării RCA se va face pe baza istoricului de risc în trafic al șoferului. Cu alte cuvinte, RCA va urma să fie calculată pe baza cazierului de accidente al șoferului, dar și a caracteristicilor tehnice ale autovehiculului. Și dacă prima parte o înțeleg, cea de a doua nu reușesc oricât m-aș strădui.

Haideți să ne pornim raționamentul pe baza unei comparații cu asigurarea facultativă auto Casco. Această asigurare de bunuri acoperă riscul avarierii sau distrugerii mașinii aflate în proprietatea celui care semnează polița de asigurare.

În aceste condiții, este firesc ca evaluarea și cotarea riscului să țină cont de caracteristicile vehiculului asigurat. Cu cât mașina e mai mare și mai scumpă, cu atât sunt mai costisitoare reparațiile necesare în caz de avarie sau dauna totală. Este însă profund nefiresc ca aceleași criterii să fie utilizate și în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă auto RCA. Dar, exact asta se întâmplă nu doar în ceea ce privește condițiile legislației și practicii în vigoare, ci și ale viitorului cadru de reglementare. Tarifele RCA depind de dimensiunile și de alte caracteristici tehnice ale autovehiculelor.

Presupoziția din spatele acestei abordări ar fi că o mașină mai mare și mai puternică riscă potențial să provoace daune mai mari și mai grave și că, în consecință, prezintă un grad de risc mai mare, care trebuie acoperit corespunzător printr-o primă de asigurare mai costisitoare.

Numai că, dacă acceptăm această logică, ar însemna că mașinile mari și scumpe ar avea tendința misterioasă de a lovi și avaria cu precădere mașini mari și scumpe. Or, o astfel de regulă nu există, după cum o demonstrează experiența și statisticile. Anomalia este cauzată de reglementările actuale cu privire la RCA. Potrivit acestora, polița RCA asigură mașina, nu șoferul. Ceea ce este profund anormal. Așa cum nu armele ucid oameni, ci oamenii, tot așa, accidentele sunt provocate de șoferi, nu de mașini.

În evaluarea riscului de accident, sunt mult mai importante datele și caracteristicile conducătorilor auto decât cele ale mașinilor pe care aceștia le conduc. Un șofer incompetent, indisciplinat, lipsit de experiență și cu mania vitezei are aceleași defecte indiferent de mașina pe care o conduce și nu se poate prevedea în nici un fel dacă va lovi un Trabant sau un Lamborghini.

Concluzia este una singură: RCA ar trebui să asigure doar șoferul, nu și autovehiculul.