Economia de piață sclavagistă

Impozitul pe cifra de afaceri a suscitat o aprigă dispută, dar niciuna dintre părți nu prezintă argumente serioase. Ce să înțelegem, că vizează conservarea actualului tip de management? Iar dacă alături de taxarea “turnover”-ului mai punem la socoteală și legea salarizării, se poate spune că ceea ce numim cadru economic continuă să nu fie interesat de productivitate și diviziunea muncii?

Principala problemă a impozitării cifrei de afaceri e că exercită un control indirect asupra costurilor. Pentru domeniile cu marje semnificative de profit și o viteză mare de circulație a capitalului măsură nu e foarte deranjantă. În schimb, provoacă neajunsuri la nivelul firmelor cu “spread”-uri și “velocity” reduse și care creează multe locuri de muncă.

În condițiile în care România ar trebuie să-și dorească mai mult capitalism. Să majoreze oferta internă. Să producă mult la preț mic. Să agreneze mulți lucrători în producția de bunuri și servicii. Cu alte cuvinte, să adâncească piețele, productivitatea și diviziunea muncii. Ca să poată primi legitim calificativul de economie de piață funcțională.

Din păcate, la noi se vede că n-am știut să întreţinem entropia. Toate formaţiunile politice au comportament de partid unic, după chipul şi asemănarea PCR. Toate iniţiativele legislative sunt menite să conserve puterea.

Potrivit unui studiu CIT Restructuring, doar 1% din firme româneşti pot fi considerate cu structură financiară sănătoasă. Dacă în loc de 84% din profit realizat de 1% din companii, ar veni 95% de la 70%, care ar asigura 80% din cifra de afaceri, nu 35%, faptul că ar fi mai mulţi întreprinzători ar face structura economiei mai robustă.

Oricare agent economic implicat ar avea un impact mai mare în PIB. Mai mulţi participanţi înseamnă stabilitate, piaţă mai mare, mai multe evenimente, creşteri de volume şi profit. Şi dacă antreprenorii respectivi se apucă să investească şi să micşoreze preţurile în paralel cu majorarea unei oferte ce tinde să depăşească cererea, efectele se propagă pe orizontală şi rentabilizează alte companii. Creșterile de productivitate ar fi reale, nu obținute inflationist, prin sărăcirea populației.

Și apropo de asta, scăderea veniturilor a provocat migrația la muncă în străinătate, iar, în prezent, măsurile propuse se află în imposibilitatea de a produce fenomenul invers, deoarece conservă managementul. Deși e nevoie de forță de muncă, actual cadru nu permite să fie plătită ca să se întoarcă din afară. Ceea ce dă impresia că avem o economie de piață sclavagistă.

Dacă se dorește taxarea cifrei de afaceri e bine ca aceasta să se raporteze nu la praguri arbitrare, ci la un rulaj aflat în relație cu numărul de angajați. De fapt, chestiunea se rezumă la modul în care se realizează bugetul consolidat de mai bine de două decenii, care, la rândul său, generează abordări extrem de limitative.