Mai bine “Cetățeanul Turmentat” decât “No Values Voters”!

Dacă cineva pleacă din România 10 ani, când revine observă că se întoarce într-o lume bolnavă.

Iar dacă stăm bine să ne gândim cât de mult bun simţ exista în urmă cu 10-15 ani, se poate trage concluzia că fiecare partid ajuns la putere a fost mai nesimţit decât celălalt. Din acest motiv, figuri precum Adrian Năstase sau Călin Popescu Tăriceanu ne dau acum impresia că ar fi puncte luminoase. Deşi în timpul mandatelor lor au pus pe piaţă mesaje nocive cum ar fi acela că economia duduie sau că lipsa de reforme e o formă de ajutor social. Ceea ce înseamnă că în societatea românească putem vorbi de degenerare. Nesimţirea a evoluat mandat cu mandat, partid cu partid, şi - ceea ce-i mai grav - a făcut prozeliţi. De fapt, pe seama prozelitismului, nesimţirea a crescut cu viteză de ciupercă nebună. Şi cât de contagioasă este se vede... în trafic.

Aşadar cine e plecat departe, când revine observă o societate alienată. Iar guvernările considerate vicioase la momentul plecării sale devin modele, ceea ce-i măreşte deruta. Dar alături de aceste două exemple ce arată accentuarea gradului de decădere există şi un al treilea: calitatea mass-media. Presa ar trebui să fie o tribună de la care se vehiculează idei ce contribuie la educarea societăţii. Din păcate, în loc să se bată în argumente, ziariştii vântură “prefabricate” pe care le aruncă indiferent de ceea ce se discută în societate. Acesta este, fără îndoială, un exerciţiu de îndoctrinare. Şi astfel ajungem să vorbim din ce în ce mai mult de propagandă, nu de presă. Totuşi spălarea pe creier poate prinde într-un singur caz, dacă ia locul culturii. De aceea puneau naziştii la loc de cinste spusele unui personaj dintr-o dramă a lui Hanns Johst: “Când aud de cultură, îmi vine să pun mâna pe pistol”. Spre disperarea unui alt german, filosoful Immanuel Kant, care zicea că “un popor fără cultură e uşor de manipulat”.

Dar iată ceea ce ne poate salva de degenerare: educația. Fiindcă altfel ajungem să strigăm “Huo!” înainte să ascultăm opinia celuilalt.

Rândurile de mai sus le-am scris în urmă cu 10 ani. Acum, din păcate, e mult mai rău...

Și unul dintre cei care a sugerat cu mult timp înainte că e agresat bunul simț a fost Tudor Octavian. El dădea încă de la jumătatea anilor ’90 în primul “Tratat de înjurături” – realizat pe baza „poveştilor” publicate într-un important cotidian naţional - cele trei nenorociri ale secolului ca fiind penicilina, votul universal şi confecţiile. Penicilina, pentru că în loc să fi trăit fericiţi două miliarde de oameni, trăim nefericiţi şase şi o să trăim înghesuiţi zece, votul universal, pentru că ştim cu toţii ce se întâmplă când au păreri cei deprinşi să n-aibă niciodată păreri şi confecţiile deoarece doamnele şi ţaţele se îmbracă la fel.

Într-o anumită măsură ceea ce observă Tudor Octavian şi anume că votul universal permite să aibă păreri celor deprinși să n-aibă, la fel cum Umberto Eco surprinde că „rețelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la birt, după un pahar de vin, fără a dăuna colectivității (...) au același drept la cuvânt ca și un premiat cu Nobel” și revista umoristică The Onion dă dovadă de premoniție, în iulie 2008 când realizează un reportaj numit “No Values Voters” Search For Most Evil Candidate, în care creditează ideea că sunt votați cei mai răi candidaţi din sadism, sau din frustrare - cum a ajuns undala români!

Poate că vi se pare deplasat, dar Cetățeanul Turmentat din Scrisoarea Pierdută a lui Caragiale era mai responsabil decât participanții la scrutin din ziua de azi, fiindcă votul era cenzitar. Și el putea să o facă, deoarece era “apropitar”. Iar, în lipsa educației, oamenii votează așa cum ar juca la păcănele!

Oamenilor li s-a întărit sentimentul - aşa cum zicea Aristotel - că cine e egal dintr-un anumit punct de vedere e egal din toate punctele, ceea ce le-a conferit tuturor aceleaşi drepturi. Fără a se ține cont că ceea ce sugerează filosoful grec pentru ca această relaţie să fie funcţională este educaţia, care atunci când lipseşte, doar le dă impresia membrilor societăţii că ar avea aceleaşi drepturi şi, de fapt, cad victime asimetriei informaţionale.

În trafic, se vede că se face din ce în ce mai mult „educaţie” prin amenzi, dar dacă se va dovedi că acestea nu reuşesc să-i dezveţe pe şoferi înseamnă că penalitățile nu au cum să ţină locul educaţiei.