De ce nu poate fi utilizat spiritismul în politica economică?

Nu demult am "sărbătorit" Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Pun ghilimele nu pentru că aş desconsidera în vreun fel sărbătoarea, ba dimpotrivă: ceea ce ironizez este faptul că ceremonia oficială din București s-a desfășurat într-o atmosferă aproape de lockdown, cu Kiselefful și zona Arcului de Triumf dezolant de pustii.

Ironia provine în primul rând din faptul că, în urmă cu 102 ani, Marea Adunare Națională de la Alba Iulia (și în general tot ce a fost întreprins în pregătirea ei) s-a desfășurat în plină pandemie de gripă spaniolă. Unii dintre delegații de la Adunare au venit bolnavi, alții nu au putut să se deplaseze exact din acest motiv.

Autoritățile și populația nu erau iresponsabile, ar fi nedrept să gândim asta, însă erau enorm de multe lucruri de făcut. Pe lângă mentalitatea sănătoasă că scopul oricăror măsuri de sănătate publică trebuie să ajute la continuarea în condiții cât de cât normale a vieții sociale și economice (și nu ca în ziua de azi, pregătirea unei "noi normalități"), nu-ți puteai pune problema să "oprești istoria"și să-ți subminezi șansa de a profita decisiv de ea ca să te ferești de gripă.

De altfel, autoritățile din ziua de astăzi ar avea de învățat foarte multe de la înaintașii din acea perioadă despre ceea ce înseamnă să implementezi politici economice cu adevărat liberale.

Aşa că, într-o perioadă în care adeziunea necritică la pretinse metode științifice (ce contradicție în termeni!) pare a fi cuvântul de ordine, poate ar fi mai bine să se apeleze direct la paranormal. Deși evident se poate învăța despre asta și din cărți de istorie, poate că cel mai bine ar fi să fie contactați direct cei mai importanți diriguitori ai politicilor economice din perioada ante şi interbelică.

Astfel, ședințele de Guvern s-ar transforma în ședințe de spiritism, la care ar lua parte și conducătorii ministerelor-cheie economice din perioada respectivă. Cu vasta lor experiență în condiții absolut extraordinare (și familiarizați de colegii lor contemporani cu privire la provocările momentului prezent), sfaturile lor s-ar putea dovedi neprețuite. Ceea ce le-ar fi, probabil, aproape imposibil de înțeles ar fi cât de mult timp pierd miniștrii din 2020 pe niște drăcii bizare numite "rețele de socializare".

Ca să detaliez un pic, cum ar fi o şedinţă de guvern, la care alături de preşedinte, ca invitat, să apară şi spiritul lui Brătianu, însoţit de acela al lui Eugeniu Carada?! Iar dacă ar fi vorba de reindustrializarea ţării ar putea fi invocate spiritele lui Carol al II-lea şi Malaxa, cu precizarea că cei doi ar face faţă dacă li s-ar cere soluţii inclusiv pentru modernizarea Bucureştiului, cu tot cu reţeaua de metrou şi de termoficare. Şi ar mai putea fi chemaţi şi nişte ziarişti, să zicem Pamfil Şeicaru şi Grigore Gafencu. Primul obişnuia să spună “Eu nu am în mine nimic de javră” şi nu putea fi înregimentat ca propagandist, cel de-al doilea a fost şi un extraodinar diplomat, iar din poziţia de jurnalist ştia parcă mai multă economie decât profesorii consacraţi din ziua de azi.

Da, însă problema e că spiritele porneau de la idealuri, chiar credeau în spusele lor. Spre deosebire de dominanta actuală a intereselor personale şi de grup, cu speech-uri ce se constituie în simple exerciţii de marketing. Din nefericire, cam asta poate să facă un stat definit prin Constituţie ca fiind social, sintagmă de care nu se pomenea în legile fudamentale ale Brătienilor, de la 1866 şi 1923. Iar socialismul e, din păcate, emoţional, nu raţional, precum capitalismul!

În fine, un experiment util ar fi să-i întrebăm pe Bastiat sau Molinari dacă societățile europene ale momentului sunt capitaliste sau socialiste, dar probabil că spiritele lor n-ar ști cum să se ascundă mai repede după ce vor fi chemate și vor stinge la iuţeală lumânarea, alături de marile noastre spirite.