In Statele Unite, administratiile scolare districtuale, ca institutii de stat autonome, se imprumuta adesea de pe pietele financiare pentru a finanta investitii in constructia si dotarea scolilor din subordine. Pana in 2009, insa, legislatia prevedea limite cu privire la indatorarea acestor entitati, care se refereau la costurile totale ale imprumuturilor si la maturitatea maxima a acestora.

In 2009, marile banci si fonduri de investitii americane au reusit, in urma unei campanii de lobby, sa obtina eliminarea acestui prag de indatorare pentru administratiile scolare din California. Imediat dupa aceea, bancherii au lansat o campanie agresiva de marketing in intregul stat pentru a convinge administratiile scolare sa se imprumute printr-un instrument "inovativ", asa-numitele capital appreciation bonds.

Administratiile scolare s-au grabit sa emita astfel de bonduri, seduse de perspectiva de a face rost de bani multi intr-un timp scurt pentru a construi si repara scoli. Rezultatul a fost ca peste 400 de administratii scolare districtuale californiene s-au imprumutat emitand astfel de obligatiuni, unele trezindu-se cu obligatii de rambursare reprezentand si de 20 de ori suma imprumutata. Cum a fost posibil?

De exemplu, in 2012 s-a dezvaluit ca o administratie scolara districtuala din San Diego are de rambursat 982 milioane de dolari pentru un imprumut pe baza de obligatiuni in valoare de doar 105 milioane dolari.

Spre deosebire de obligatiunile conventionale, care se ramburseaza in rate periodice, capital appreciation bonds prezinta perioade de gratie imense, care merg de la 25 la 40 de ani, timp in care emitentul nu trebuie sa scoata nici un ban in buzunar.

Problema este ca, in cursul respectivei perioade de gratie, dobanzile se acumuleaza galopant, astfel incat, la finalul perioadei de gratie, debitorul se trezeste ca are de platit rate imense.

Acumularea dobanzilor duce costurile creditului la niveluri asemanatoare celor practicate de IFN-urile care acorda imprumuturi de urgenta persoanelor fizice, cu scadente scurte si rate platite saptamanal. Sau ale celor ale cardurilor de credit.

Alte cateva exemple. Savanna School District a imprumutat, in 2009, 239.721 dolari printr-o emisiune de capital appreciation bonds. Pana la maturitate, in 2034, administratia scolara districtuala va avea de rambursat in total 3,6 milioane de dolari. Adica va plati 15 dolari pentru fiecare dolar imprumutat. 

Cei de la Santa Ana Unified au emis capital appreciation bonds in suma de 34,8 milioane dolari in 2011, cu maturitatea in 2047. Pana atunci, vor avea de rambursat 305,5 milioane dolari, respectiv aproape 10 dolari pentru fiecare dolar imprumutat.

Iar administratia scolara districtuala Placentia-Yorba Linda Unified va avea de rambursat 281 milioane dolari pentru un imprumut de 22,1 milioane dolari contractat in 2011, cu scadenta in 2049. Adica aproape 13 dolari pentru fiecare dolar imprumutat. 

Este limpede ca, pe de o parte, se poate vorbi de lipsa de expertiza a celor care au contractat imprumuturile. Ei s-au gandit probabil ca le vor rambursa impunand ulterior niste taxe mari. Cu riscul sa nu le mai fie frecventate unitatile de invatamant.

Si avand in vedere termenul de peste 20 de ani pentru care nu trebuie sa se plateasca nicio rata, dobanzile care se acumuleaza vor fi platite, practic, de generatiile viitoare. Timp in care managerii disctrictelor vor fi bine merci la pensie, fara sa aiba vreo responsabilitate pentru creditele lasate mostenire catre copii si nepoti.

De altfel asa procedeaza peste tot in lume politicienii, potrivit "preceptului": Dupa noi, Potopul. Cu mentiunea ca, in statul California, sunt deja administratii care au dat faliment, precum cele din San Bernardino, Vallejo, Stockton si Mammoth Lakes.

Pe de alta parte insa, cifrele de mai sus vadesc cat de scump este invatamantul. Costul investitiei este mare pentru ca rezultatele apar dupa multi ani.

Iar in situatia de fata se ajunge, de regula, atunci cand bugetele locale nu sunt bine gestionate. Cand nu exista o prioritizare intre investitii si cheltuieli.

Sigur ca investitiile in infrastructura sunt mai importante decat cheltuielile curente, dar, cum politicienii au nevoie de rezultate imediate in fata alegatorilor sunt stimulate alocarile pe termen scurt, precum amenajarea spatiilor verzi.

Din pacate, din aceasta cauza se ajunge apoi la deficite de finantare, urmate de emiterea unor obligatiuni ce tradeaza nepriceperea celor care contracteaza credite, dar si costul real al investitiei in educatie.   

• Marketingul a devenit libertarian: Plateste cu cardul si te scutim 10...

  < Prev
• Erste a reluat creditarea si a obtinut si profit

  Next >