Datoria publica s-a mentinut sub 40% din PIB in primele trei luni ale anului 2015. Aceasta insuma, la finele lunii martie, 259,8 miliarde de lei, in conditiile in care debitele pe termen scurt reprezentau 16,2 miliarde, iar cele pe termen mediu si lung – 243,6.

Structura pe monede releva ca datoria in lei se situa la un nivel important de 120 de miliarde (46,2%), insa grosul datoriei suverane era constituit din creditele in valuta, la nivelul carora imprumuturile in euro se gaseau la 109,7 miliarde de lei, adica 42,22%.

Creditele in dolari ale statului roman constituiau doar 10,5% din total (27 miliarde), dar aceasta poate fi o problema, avand in vedere ca rata de schimb euro-leu a avut un parcurs cu putina volatilitate, in timp ce cursul dolar-leu a fluctuat extrem de mult.

De fapt, creditele in valuta sunt o problema in general, din moment ce Banca Nationala recomanda romanilor sa se imprumute in lei, moneda in care li se achita salariile, si in interiorul creditului neguvernamental are loc o conversie rapida, de la finantarea in devize la cea in lei.

Cu toate acestea statul roman isi permite sa se imprumuta cu lejeritate in valuta, asa cum se spune ca nu e bine sa o faca contribuabilii sai. Cum de el poate desi are tot venituri in lei? Unii economistii sustin ca un element important, care diferentiaza statul de cetateni sai, este faptul ca dispune de o rezerva valutara consistenta care chiar daca e administrata de BNR, ii apartine de drept lui, in timp ce publicul-debitor are de putine ori un stoc-tampon de valuta pentru situatii neprevazute.

Poate ca respectivii economisti ar face bine sa se exprime transant. Desi statul incaseaza venituri in lei, ca si cetatenii sai, are un mijloc de a face hedging din buzunarul lor, prin intermediul impozitelor explicite si implicite (inflatia).

Nu era insa mai bine ca statul sa-si faca hedging cu ajutorul unor instrumente financiare, nu prin saracirea populatiei?

Era suficient, cand cursul euro – dolar se plasa la 1,4, sa fi achizitionat niste optiuni put, fiindca era evident ca rata de schimb nu va creste peste 1,5 dolari/euro. In schimb spatiul pentru cotatie in jos era deosebit de „generos”.

Sa lasam insa deoparte obtuzitatea functionarilor statului, care au luat credite in valuta fara sa faca hedging, si sa explicam de ce cursul de schimb euro - leu, desi cu un traseu caracterizat printr-o volatilitate restransa, s-a plasat ceva mai sus decat anul trecut. Pe de o parte, euro s-a depreciat in raport cu dolarul, dar, pe de alta parte, s-au platit in contul datoriei publice denominate in valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, 1,94 miliarde de euro in ianuarie, 0,58 de miliarde in februarie, 1,59 - in martie, 0,47 – in aprilie, 0,12 – in mai si 0,44 – in iunie. Peste 5 miliarde de euro in 6 luni! Astfel se explica de ce datoria publica s-a redus sub pragul de alerta de 40% din PIB pe care il depasise in octombrie 2014 si de ce s-a vazut ceva mai multa presiune pe cursul euro-leu, survenita probabil pe fondul unor achizitii din piata.

Sursa: BNR

Insa atunci cand discutam de datorie publica gandul ne zboara instantaneu la Grecia, care datoreaza 317 miliarde de euro, adica 177% din PIB, nu 39% sau 59 de miliarde de euro – ca noi. Si sa zicem ca, pana la urma, statul elen va gasi o solutie in negocierile cu creditorii, dar ce va face UE ca Grecia sa nu fie o permanenta gaura neagra? Solutia nu e austeritatea, ci tara mediteraneana trebuie ajutata sa-si majoreze productivitatea pentru a da sustinere actualelor venituri.

Ceea ce i-ar permite dupa aceea sa intre intr-o secventa sustenabila de a-si plati datoriile si de a-si intari reperele de convergenta reala.

Pentru asta Grecia are nevoie insa de un program coerent de investitii. Oare va face ea obiectul Planului Juncker de revitalizare a economiei reale a UE?

Romania se afla intr-o situatie similara din punct de vedere al lipsei de capital si al precaritatii indicatorilor de convergenta reala. Dar fara a avea nivelul de indatorare al Greciei.

De ce n-am fi noi o destinatie mai buna decat elenii in ceea ce priveste investiile ce insotesc Planul Juncker? Ca doar principiile acestuia sunt valabile in ambele state, ba chiar isi gasesc un sol mai prielnic pe teritoriu romanesc?

Asadar, daca exista intentia de a se aplica un program coerent in Grecia, el ar trebui implementat mai intai in Romania, care are o datorie redusa si garantia succesului unui acord cu FMI, pentru ca apoi, dupa verificarea secventei pilot, sa fie “exportat” grecilor.

Un alt avantaj de care se bucura Romania sunt veniturile cu potential crescator, nu descendent, ca in tara sudica. De asemenea, nivelul nostru de educatie e comparabil cu cel al grecilor, daca nu chiar mai ridicat.

Iata inca doua elemente care recomanda introducerea programului mai intai in Romania, pentru ca apoi, pe baza credibilitatii castigate, sa fie aplicat si in statul elen. Fiindca un astfel de plan are nevoie ca anticipatiile sa fie bine ancorate inainte de a rezolva problema din Grecia. 

Cele mai multe tari UE au datorii publice peste 60% din PIB - limita maxima prevazuta in Tratatul de la Maastricht

• Importurile din China reduc semnificativ inflatia din Romania

  < Prev
• Buturuga mica provoaca emotia mare

  Next >