Talentele lui Leonardo da Vinci

În primii ani după 1480, cu mult înainte de a picta tablourile celebre în toată lumea, pentru care este cel mai cunoscut - și dintre care Gioconda e doar unul - italianul cu multiple talente Leonardo da Vinci a căutat de lucru la curtea lui Ludovico Sforza, pe atunci conducătorul de facto al orașului Milano.

Deplin conștient că Sforza dorea să angajeze geniști, Leonardo a scris o scrisoare de intenție care punea accentul pe talentele sale inginerești aparent nelimitate, sub forma unei liste cu 10 puncte a capacităților sale; interesant, abia face aluzie la geniul său artistic, chiar spre final.

Se crede că documentul final, prezentat în imaginea de mai jos și apoi tradus, nu a fost scris de Leonardo cu mâna lui, ci de un caligraf profesionist. Efortul a fost răsplătit și Leonardo a fost în cele din urmă angajat. După zece ani, Sforza a fost cel care l-a angajat să picteze „Cina cea de Taină”.

(Scrisoarea, precum și alte 124 de articole de corespondență fascinante, se găsesc în cartea de succes Letters of Note)

0 leo ok

 

Prea-strălucite Domn,

După ce am văzut îndeajuns și m-am gândit la cele înfăptuite de toți cei care-și spun maeștri și făuritori de instrumente de război și după ce am observat că invenția și rezultatele ziselor instrumente nu se deosebesc în vreun fel de cele obișnuite, mă voi strădui, fără a voi să ponegresc pe oricare altul, să mă fac înţeles de Excelența Voastră pentru a vă dezvălui secretele mele, iar pe urmă a vi le oferi spre bunul dv. plac, iar când va veni vremea, a pune la treabă toate lucrurile înșirate pe scurt, în parte, în cele ce urmează:

  1. Am planuri pentru poduri foarte ușoare, rezistente și ușor de transportat cu care să fie urmărit dușmanul, iar uneori să se fugă de acesta, precum și altele, tari și care nu pot fi stricate nici de foc, nici în bătălie, ușoare și lesne de ridicat și de așezat la locul lor. De asemenea, mijloace de a da foc și de a strica podurile dușmanului. 
  2. Știu cum la asaltul unui teren să îndepărtez apa din șanțurile de apărare și cum să fac un număr oricât de mare de poduri, paveze și scări de cățărat și alte mijloace de care e nevoie pentru astfel de treburi.
  3. De asemenea, dacă la asaltul unui teren nu se poate bombarda, fie din cauza înălțimii valului de pământ, fie din pricina tăriei așezării, am priceperea de a dărâma orice fortăreață sau întăritură așezată pe o stâncă sau altele asemenea.
  4.  Mai am și feluri de tunuri, cel mai ușor și lesne de purtat, iar fumul de la tun va băga spaima în dușman din pricina marilor pagube și năuceli.
  5. Totodată, am mijloace să ajung la locul dorit cu ajutorul minelor și tunelurilor întortocheate, durate fără nici un zgomot, chiar dacă trebuie trecut pe sub șanțuri cu apă sau pe sub râuri.da vinci
  6. Voi mai construi și care acoperite, sigure și de necucerit, care vor trece printre dușmani și tunurile lor, și nu este mulțime de oameni înarmați îndestul de mare ca să nu pătrundă prin ea. Iar în urma lor, pedestrimea va putea veni fără mare pagubă și împotrivire.
  7. Iar, dacă va fi nevoie, voi face tunuri, mortiere și arme de foc ușoare cu alcătuire foarte frumoasă și folositoare, care nu sunt deloc obișnuite.
  8. Unde nu se pot folosi tunuri, voi tocmi catapulte, mangonele și trebucete[i] și alte instrumente minunat de folositoare, care nu se găsesc peste tot. Pe scurt, după cum sunt feluritele nevoi, voi face un număr nesfârșit de lucruri pentru atac și apărare.
  9. Iar de va fi nevoie de bătălii pe mare, am pilde de multe lucruri foarte potrivite fie pentru atac, fie pentru apărare, și meșteșuguri care vor ține la focul celor mai grele tunuri și pulberi și fumuri.
  10. Pe timp de pace, cred că voi putea fi la fel de folos ca oricare în arhitectură și construcții de clădiri publice sau private și la aducerea apei dintr-un loc în altul.

Mai pot făuri și sculpturi din marmură, bronz și lut. La fel în pictură, sunt în stare de orice poate oricare altul, oricine ar fi acela.

gioco

Mai departe, se poate lucra la calul de bronz care va fi gloria nepieritoare și onoarea fără sfârșit a bunei amintiri a Domniei Sale tatăl vostru și a ilustrei case Sforza.

Iar dacă oricare din cele de mai sus par cu neputință sau peste priceperea oricui, sunt gata să vi le dovedesc în parcul vostru sau în orice loc va plăcea Excelenței Voastre, căreia mă recomand cu toată umilința.

__________________________________________________________________________________


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review