De ce e greu să-i spunem economiei ştiinţă în contul căreia se decernează Premiul Nobel?

Banca Centrală Europeană (BCE) are o poziţie nehotărâtă în privinţa relaxării catitative (quantitative easing – QE). Iar preşedintele instituţiei nu s-a obosit să ofere prea multe explicaţii în legătură cu această problematică.

Dar poate că a venit momentul să analizăm mai bine de ce iau băncile centrale cu QE de la cei harnici şi strângători şi redistribuie celorlalţi. Pentru că statele au angajat împrumuturi pe care nu le pot duce şi atunci apelează la hazard moral şi selecţie adversă ca să salvează datoria publică de la faliment.

QE nu este însă singura formă de socializare a pierderilor, fiindcă CE obligă toate băncile centrale din UE să-i facă pe deponenţii cu sume de peste 100.000 de euro la o bancă comercială, să răspundă solidar cu acţionarii instituţiei de credit, în caz de insolvenţă.

Deşi e neclar de ce plafonul s-a stabilit la 100.000, şi nu la 56.842 ori la 27.352, 5 de euro? Şi cum se face că nişte oameni care n-au apetit de risc, din moment ce au ales să economisească în depozite bancare, sunt trataţi ca investitorii de la fondurile mutuale? Iar când aceştia sunt asimilaţi cu acţionarii de ce n-au aceleaşi drepturi?!

Ca s-o spunem mai pe şleau, atât QE, cât şi această schimbare ad-hoc a statutului deponenţilor trădează amprenta socialistă a Uniunii Europene. Iar dacă în primul caz, cel al QE, oamenii sunt afectaţi în raritatea bunurilor pe care le deţin, fiindcă inflaţia li le împuţinează, în cel de-al doilea li se spune pe de-a dreptul că nu le mai au. Cine i-a pus să fie bogaţi economisind? Nu puteau şi ei să-şi trăiască viaţa palpitant şi să joace la ruletă?! Pentru că oricum ar proceda tot rămân fără bani...

Ca să conchidem, nesăbuinţa statelor de a face ceea nu pot duce e scoasă în evidenţă de măsurile suprarealiste de soluţionare a chestiunii datoriilor. Să menţionăm aici, alături de QE ori transformarea cu forţa a deponenţilor în investitori, şi “politica” de dobânzi negative.

Iar dacă ne uităm doar la aceste trei iniţiative e greu să-i mai spunem economiei ştiinţă în contul căreia se decernează Premiul Nobel, aşa cum sunt fizica sau chimia – materii guvernate de legi clare.

Şi ca să nu lăsăm cumva loc de interpretări, într-adevăr, QE făcută de americani a fost la fel de pompieristică precum relaxarea cantitativă din Europa. Însă acestei măsuri nu i se poate pune eticheta de “socialistă”, fiindcă a avut un design bine delimitat, iar când s-a încheiat a rămas limpede pentru toată lumea că ajustările ce vor urma vor fi de natură structurală.