Premierul Ponta se lauda cu viciile din Statistica

 

Produsul Intern Brut a inregistrat in trimestrul III 2014 o crestere estimata la 1,9% fata de trimestrul anterior, ceea ce-l determina pe premierul Victor Ponta sa spuna: “Nu am fost niciodata in recesiune tehnica”.

Declaratia lui se bazeaza pe faptul ca in urma revizuirii seriei brute conform Sistemului European de Conturi (SEC) 2010 si a seriei ajustate sezonier, PIB a a scazut in trimestrul II 2014 cu 0,3% fata de trimestrul I 2014 si a crescut in trimestrul I 2014 cu 0,5% fata de trimestrul IV 2013.

Deci nici urma de doua trimestre consecutive de scadere ca sa se poate vorbi de recesiune tehnica.

Iar datele comparative difuzate de Eurostat arata ca PIB-ul Romaniei a avansat cu 3,3% fata de trimestrul III 2013, o evolutie mai buna avand doar economia Poloniei (3,4%).

Si fireste ca primul ministru n-a putut rata prilejul sa zica: „Suntem si in 2014 intre primele tari din Uniunea Europeana la crestere economica”.

Totusi desi economia a crescut in primele noua luni cu 2,8%, pe seria bruta si cu 3,1% pe seria ajustata sezonier comparativ cu perioada similara a anului trecut, consumul final de energie electrica a fost cu 0,8% mai mic. La fel si cel de gaze.

 

 

1 indep

 

 

Ce arata asta, ca existe controverse serioase in privinta calcularii PIB? Nicidecum, atunci cand economia creste fara sa consume curent inseamna ca au loc sporuri de productivitate, respectiv devine mai putin energointensiva.

Nu cum se intampla cu economia Poloniei, ce avanseaza cu un ritm asemanator celui de la noi, dar isi majoreaza consumul energetic.

 

 

2 imag

 

 

Iar in afara faptului ca economia a luat o optiune serioasa de crestere dupa revizuirea seriei brute SEC 2010, risipind suspiciunile de recesiune, la fel s-a intamplat si cu somajul. Revizuirea seriei a facut sa ma ramana doar 654 de mii de persoane fara loc de munca, comparativ cu 698 de mii pe vechea metodologie.

Cu pasi mici, dar siguri, Statistica indreapta economia spre un perpetuum mobile de speta intai.

Iar in conditiile in care economia creste fara sa consume resurse sau sa le capaciteze se poate afirma despre tara noastra ca e un pionier al stiintei viitorului asa cum s-a vazut in serialul Star Trek.

 

 

 

3 engage

 

 

Ba mai mult vedem o economie ce prospera fara sa cheltuiasca si care tinde spre un grad deplin de ocupare. Nici nu mai conteaza ca asta contrazice a doua lege a Termodinamicii!

Ceea ce ramane insa tot in negura e sistemul european de conturi. Ce e SEC 2010 si ce vrea el? Ei bine, Comisia Europeana a decis ca viciile - drogurile, prostitutia si contrabanda cu alcool - sa devina din deficiente criterii de performanta si statele UE le-au inclus in calculul PIB.

Insa acestea nu sunt singurele elemente care vor majora PIB-urile tarilor Uniunii.

Potrivit noilor standarde europene, cheltuielile cu sistemele de armament - cu inzestrarea cu tehnica de lupta, nu cu proiectilele si cartusele, care sunt “consumabile” - sunt clasificate drept investitii (formare bruta de capital fix) si genereaza crestere economica. Dupa ce, anterior, acestea erau considerate consum intermediar, ceea ce inseamna ca se scadeau, nu se adunau la PIB.

 

 

 

4 Romanian tank

Tehnica de lupta cu care se inzestreaza Romania isi gaseste cu prisosinta utilitatea cu ocazia defilarilor organizate de sarbatorile nationale

 

 

Dar apropo de traficul de stupefiante, contrabanda cu alcool si prostitutie, acestea nu ar trebui combatute? Ba da, insa problema este daca, dupa destructurarea retelelor in spatele carora sta coruptia, economia ar mai creste, si premierul ar mai putea veni sa zica: “Este o zi buna buna pentru Romania”?

De aici se observa ca, de fapt, Victor Ponta nu are niciun interes sa lupte cu coruptia, fiindca daca ar combate viciile din Statistica n-ar mai putea sa sublinieze: “Avem o directie pe care tara merge si pe care trebuie s-o pastram".

 

 

5 Prostituate

Chestionate daca sunt constiente de contribuitia lor la PIB, persoanele din imagine ne-au intrebat ce trebuie sa mai faca pentru a o mari in continuare

 

 

In fine, trecand acum de la mica Romanie la marea UE, cea care i-a impus tarii noastre sa-si reviziuiasca seria bruta pentru ca PIB-ul sa-i creasca legal cu faradelegi, merita facute trei consideratii comunitare.

Prima: Elvetia s-a gandit de mai bine de doua decenii sa legalizeze si sa taxeze drogurile pentru a le putea gestiona din punct de vedere medical, iar, mai nou, in locurile unde prostituatele fac trotuarul s-au instalat cabine. Iata un model de inspiratie pentru UE, de la o tara mica, neutra, ce nu este membra a Uniunii.

A doua consideratie e legata de faptul ca daca statele UE includ activitatile ilicite in Produsul Intern Brut, asta arata incapacitatea sau lipsa de vointa a statelor de a administra in mod real anumite probleme, dar pe care mai apoi le inglobeaza in PIB, unde devin, din probleme, atuuri.

 

 

6 catuse 85

PIB-urile europene cresc legal cu faradelegi

 

 

Ultima consideratie porneste de la ideea ca o Uniune Europeana, pe care fiscalitatea opresiva o paralizeaza, ajungand in postura de a nu mai genera crestere economica, incearca sa-si majoreze PIB-urile printr-o serie de artificii statistice - cum are fi includerea drogurilor, prostitutiei si a cheltuielilor cu sistemele de armament in calcul PIB - ori prin presiunea pe care o exercita Banca Centrala Europeana asupra bancilor comerciale pentru relansarea creditarii.

Desi, evident, relaxarea fiscala e solutia la care trebuie sa recurga.


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review