“Suntem 19 milioane de români și n-om avea noi multe autostrăzi, dar sigur avem 19 milioane de drumuri spre mai bine” – sună convingător reclama Vodafone spusă de marele actor Victor Rebengiuc.
Problema este însă că aceia care au făcut documentarea pentru textul pe care să-l citească monstrul sacru s-au uitat pe datele preliminare ale recensământului din 2011, care arată că România are o populație stabilă de 19.043.767 persoane.
Dar, de fapt, suntem 20 milioane de români pentru că datele definitive ale respectivului recensământului relevă un număr de 20.121.641 de persoane.
E drept că nu mai suntem 23 de milioane ca în 1992 sau peste 22,5 ca în 2002, dar nici 19, ci 20, iar o companie cu pretenții, ce difuzează, la ore de maxima audiență, un clip pe care marketingul l-a făcut ca să gâdile coarda sensibilă a românului, e bine să utilizeze ultimele cifre, pe care le putea obține de pe site-ul Institutului Național de Statistică (INS) dând un simplu click sau să le caute pe Google, după cum sugera o reclamă mai veche de la Vodafone cu CRBL.
http://colectaredate.insse.ro/phc/public.do?siteLang=ro
Trebuie să precizez că am luat în discuție recensământul deoarece aceasta este cercetarea cu cel mai mare grad de acuratețe privind determinarea populației stabile a unei țări. Alături de acest studiu se fac estimări pe baza datelor privind nașterile și decesele, ceea ce i-a permis INS să previzioneze o populație de 19,94 milioane locuitori pentru sfârșitul anului 2014.
De asemenea, datele Organizația Națiunilor Unite pentru 2015 estimează că sunt 19,51 milioane de români ce trăiesc în țară, ceea ce e mai aproape de 20 de milioane decât de 19.
http://esa.un.org/unpd/wpp/Publications/Files/Key_Findings_WPP_2015.pdf
Și oricum ar fi dat mai bine în clip să fim mai mulți români, dar asta numai dacă s-ar fi știut datele corecte!
Cele mai vizionate
Ultimele
-
"Da’ dobanda, cat e dobanda? Dincolo era mai ieftin!"
(Stiri) 9 Oct 2014 -
Americanii rezolvă, europenii caută vinovați de serviciu
(Analize) 18 May 2016 -
Antipesedismul de paradă a creat falşi politicieni de dreapta
(Opinii) 19 Dec 2016 -
Banca centrală trebuie să prevină riscul european al dării în plată, cu ajutorul instanţelor internaţionale
(Opinii) 2 May 2016 -
Ce reprezinta si cum se calculeaza PIB-ul?
(Stiri) 6 Sep 2014
Leave your comments
Login to post a comment
Post comment as a guest