Fonduri mutuale: cum te înscrii și cum te retragi

După cum spuneam și într-un articol anterior, unul dintre cele mai răspândite mituri este acela că fondurile de investiții ar fi destinate exclusiv bogaților, persoanelor cu venituri mult peste medie. Nimic mai fals. Dimpotrivă, deși persoanele avute se asociază de multe ori pentru a investi în comun, adevărata nevoie de organisme de plasament colectiv se manifestă în rândul oamenilor "normali".

Tocmai de aceea, este de salutat apariția ghidului și programului de educație financiară "România investește", editat de Erste Asset Management, o excelentă sursă accesibilă de informare pe acest subiect.

Principiul de bază este că, pentru a investi eficient, cei cu bani puțini sau nu foarte mulți trebuie să se asocieze și să investească în comun, pentru reducerea costurilor de tranzacționare, pe care fiecare, de unul singur, nu le poate suporta. Iar un fond mutual este alegerea optimă în acest sens, grație structurii sale echilibrate: nu reprezintă nici un produs bancar și nici un plasament direct la bursă.

În cadrul unui fond mutual, mai mulți oameni își pun, deci, banii la comun pentru a profita de investițiile administrate de un expert în materie. "Certificatul de apartenență" la un fond mutual este reprezentat de titlurile de participare achiziționate în schimbul banilor plasați. Mai precis, când te înscrii la un fond, primești titluri de participare sau, în limbaj mai specializat, unități de fond.

Pentru fondurile administrate de Erste Asset Management, titlurile de Participare se pot cumpăra de la sucursalele BCR din toată țară sau de la sediul SAI Erste Asset Management SA din București. Evoluția valorii investiției se poate afla online pe siteu-ul 24banking.ro (dacă ai cont curent la BCR) sau prin solicitarea de extrase de cont în sucursalele BCR sau la sediul Erste Asset Management.

Administratorul fondului,prin intermediul managerului de fond, investește banii pe piețele financiare naționale și internaționale, urmărind să aibă rezultate cât mai bune. Zilnic, tranzacțiile făcute în numele fondului de investiții sunt certificate de banca depozitară. După un timp, când te hotărăști să te retragi din fond, administratorul îți răscumpără titlurile de participare și îți dă în schimb contravaloarea acestora.

Conform Codului Fiscal, investitorii care obțin câștig din vânzarea titlurilor de participare trebuie să declare și să plătească impozit de 16% din câștigul obținut.


Leave your comments

Post comment as a guest

0
Your comments are subjected to administrator's moderation.
terms and condition.
  • No comments found

The Best United Kingdom Bookmaker lbetting.co.uk Ladbrokes website review