De ce nu par convinși cei ce gestionează economia de propriile intenții bune?

Am pledat cu insistență în ultimii ani pentru o supraofertă de mărfuri, care să ducă prețurile în jos și pentru ca bunurile publice să nu coste de 4-5 ori mai mult decât fac.

Să luăm unul dintre multele articole pe această temă, publicat în 2015 și numit „Baronii economiei trebuie împinși pe piață" În acest text se discuta - reiterez - de necesitatea de a avea o ofertă diversificată de bunuri, de rezolvarea problemelor de mediu economic, urmată de investiții.

Iar asta ziceam că se poate face cu ajutorul deductibilităților. Fiindcă statul trebuie să fie conștient că, ulterior, pe fondul “umflării” volumelor de produse s-ar colecta o cantitate mai mare de taxe.

Ajungem în zilele noastre și auzim miniștri ce discută de deductibilități pentru mâncare și haine.

Poate că nu au înțeles bine care trebuie să fie circuitul. Mai întâi mediul economic permite să existe mai mult venit disponibil la nivelul gospodăriilor, după care deductibilitățile stimulează investițiile din partea menajelor.

Dar acestea e nevoie să vizeze bunurile de folosință îndelungată, nu imediată, de la aparatură și mobilă, până la repararea și cumpărarea locuințelor, pentru că achizițiile de acest fel induc încredere.

Apoi, dacă discutăm de deductibilități pentru educație, odată reformat acest sector se restructurează toate celelalte.

Și de aici ajungem, mai departe, la deductibilități pentru piața de capital - asigurări, pensii private, acțiuni, obligațiuni, unități de fond mutual - pentru că, nu-i așa?, mergem pe un model american.

Cu alte cuvinte, dacă nu mai oferă statul bunuri care costă mai mult decât fac, ci le obțin indivizii la prețul pieței și pe baza faptului că pun ban lângă ban prin intermediul bursei, acesta reprezintă un mare câștig pentru societate. E vreo problemă că nu se mai fură?

Poate că însă acest aspect îl înțeleg cu greu miniștrii, ocupați până de curând cu administrarea satelor și orașelor de pe “fiefurile” baronilor locali…

Acestea fiind spuse, haideți să mai facem un pas și să observăm că România are în UE una dintre cele mai scăzute ponderi ale serviciilor în coșul de bunuri, cel mai mic procentaj al populației ocupate în servicii și cea mai redusă pondere a serviciilor în PIB. Chiar dacă acest domeniu necesită o alocare redusă de resurse, pe fondul unei economii decapitalizate. Și în situația în care România are nevoie de servicii, deoarece puțina lichiditate e nevoie să fie alocată în proiecte ce învârt rapid banii.

Dar dacă începe să dea rezultate reforma în educație și se remediază deficiențele de la nivelul personalului, așa cum se acordă deductibilități pentru IT-iști se pot oferi tuturor prestatorilor de servicii.

Am apreciat anterior că micșorarea TVA era necesar să fie însoțită de măsuri de stimulare a ofertei interne și de acordarea de deductibilități. Și am mai precizat că România nu contează în UE, fiindcă a fost taxat permanent potențialul de investire pentru a le fi oferite oamenilor bunuri publice care costă de 4-5 ori mai mult decât fac. Suntem oare aproape de schimbarea paradigmei?