Economia e ştiinţă sau artă?

M-am uitat la vechii greci și am văzut că erau în general filosofi și matematicieni, dar și dramaturgi, sculptori, medici sau sportivi. Nu prea am auzit de greci economiști, deși economia e un termen de la ei, înseamnă managerizarea casei.

Din păcate, nici Alfred Nobel nu a lăsat cu limbă de moarte economia pe lista de premii, alături de literatură, fizică, chimie și medicină, târziu a apărut un premiu pentru economie în memoria celui ce nu o considerase importantă.

Cred totuși că mi-am dat seama ce se întâmplă cu economia. Mințile luminate nu și-au dat încă seama dacă este știință sau artă.

Și totuși Paul Samuelson, animat de judecățile lui Keynes, n-a suportat ideea că economia nu este atât de complicată încât să fie matematizată până la la nivelul din ziua de azi. Cu riscul ca modelele cantitative - ca urmare a faptului că sunt eminamente rezultatul unor calcule econometrice - să suferă atunci când există un cadru legislativ incert şi impredictibil. Această situaţie nu este una neapărat neobişnuită în România, unde execuţia bugetară se realizează pe bază de rectificări succesive şi se schimbă permanent cadrul fiscal.

De asemenea, ştim de mai multă vreme de ce nu ni se poate pune eticheta de economie macrostabilă, în contextul în care lipseşte un „core” de companii în sfera cărora să se creeze PIB-ul şi de la care să se încaseze constant taxe.

Iar cel mai bine când vorbim de lipsa de stabilitate ne uităm la felul disproporţionat în care se formează PIB-ul pe trimestre, legat direct de execuţia bugetară. Spun aceste lucruri şi pentru că marii contribuabili, în sfera cărora se creează PIB-ul, ar trebui ca atunci când condiţiile de pe piaţa internă se înrăutăţesc să fie capabili să se diversifice imediat pe pieţele din regiune.

Înseamnă, dacă acest fapt nu se întâmplă, că potenţialul productiv e redus şi că în rolul de firme mari joacă retailerii, ce încearcă să-şi conserve această stare acaparând o parte cât mai importantă din piaţă şi eliminând, practic, competiţia. Iată, aşadar, la ceea ce duce mediul de afaceri ostil de la noi. Nu prea seamănă a economie de piaţă. Deoarece companiile străine nu prea capitalizează în România.

Să ne întoarcem însă la început, pentru că am zis că această situaţie nu e neapărat neobişnuită pentru o ţară ca a noastră. Surprinzătoare e volatilitatea legislativă, ceea ce permite din ce în ce mai greu să se facă modelare cantitativă, în aşa fel încât să fie incluse în model toare ideile năstruşnice ale politicienilor.

Mai ales că noi nu avem 40% companii „core”, de unde se vede un context extrem de fluctuant, oricât ar încerca marketingul să-i convingă pe specialişti că sunt multe firme de încredere şi să extrapoleze în consecinţă. Din nefericire, astfel de „politici” nu pot induce încredere, fiindcă ele cultivă lipsa de responsabilitate la modul consimţit şi acceptat. Motiv pentru care nu pot genera niciodată predicţii credibile. Nu au cum să ancoreze anticipaţii. Ia uitaţi-vă la încrederea în consum la români. Au vreo relevanţă în aceste circumstanţe noţiuni precum PIB potenţial şi rata naturală a dobânzii?

Despre ele se poate discuta în economii cu evoluţie stabilă, cadrul legislativ neschimbat şi cu o filosofie de a gestiona marii contribuabili coerentă şi apropiată de realitate. În astfel de companii contractele se respectă sau înţelegerile se încheie printr-un gentlemen's agreement, o simplă strângere de mână. Într-un mediu stabil e foarte uşor să fii gentleman, în cel de la noi nu ai cum. Şi această observaţie e foarte greu de surprins de calculele econometrice. Din această cauză, rolul econometriştilor în România e unul ingrat.

Dar nu vreau să mă rezum cu judecarea modelelor şi matematicii doar vizavi de România. Haideți să vedeți, așa pe înțeles, cum e cu modelele econometrice cantitative vs natură. Modelele se realizează după o amplă cercetare și poate să se şi întâmple așa cum relevă ele, dar asta numai dacă nu se modifică condițiile inițiale, deci, pe undeva, sunt realizate în statică, pe când în natură se ajunge permanent la echilibru, însă mereu pe alt nivel, adică în dinamică.

De aceea nu se poate înlocui mână invizibilă a pieței, cu mâna politică, cu decizia politizată asupra bugetului, care e mai mult o potrivire cu mână. Și în general un model evidenţiază trecutul, arată cum s-a întâmplat un lucru. Este foarte important de văzut ceea ce a fost, însă mai ales din punct de vedere istoric. Cu alte cuvinte, de cele mai multe ori modelele cantitative sunt de o inestimabilă valoare teoretică. Perioada în care a acționat modelul poate fi foarte bine descrisă, dar el nu e folositor pentru a realiza predicții.