Capitalism = adidași cu trei dungi albastre Made in W. Germany

În urmă cu mai bine de 30 de ani, când mă uitam spre țările din Vest, eram invidios pentru capitalismul de la ei. Acum, nu mai am niciun motiv de ranchiună.

Ca să prezint situația cu exemple - cum se practică la tv - cu șase cincinale în urmă pizmuiam adidașii cu trei dungi Made in W. Germany, care nu se dezlipeau orice le-ai fi făcut, pe când tenișilor mei le ceda talpa după fiecare ploaie, iar la bascheți începea să mă doară după ce luam cam de două ori apă.

În prezent însă, de când nu mai avem probleme cu capitalismul, toți pantofii de sport sunt la fel, exact ca tenișii/bascheții mei din 1989.

Băgându-l în seamă pe Lenin, care a spus comunismul înseamnă electrificare plus puterea sovietelor, capitalismul poate fi numit așa atunci când pe adidașii cu trei dungi albastre nu scrie Made in China.

De fapt, colegul lui Lenin de curent marxist - leninist, Karl Marx, a apucat să afirme că există o singură modalitate de a ucide capitalismul: prin taxe, taxe și iar taxe. Și nu e un secret pentru nimeni că, de cele mai multe ori, niște impozite majorate sau unele noi scumpesc produsele și serviciile vândute de firmele cărora li se aplică birurile respective. Într-un fel sau altul, clienții consumatori sunt cei care suportă de fiecare dată, din buzunarele proprii, înăsprirea fiscalității.

În anumite domenii intens reglementare, cum ar fi cel energetic, împovărarea consumatorilor finali cu taxele impuse de stat companiilor este impusă pe față, prin intermediul legislației. În tarifele reglementare practicate de aceste companii sunt incluse obligatoriu costurile taxelor și impozitelor. Toți am plătit pe facturi inovațiile fiscale guvernamentale ale anilor precedenți, cum ar fi taxa de stâlp, impozitul pe dereglementarea prețului gazelor și cel pe așa-zisele "monopoluri naturale" din transportul și distribuția de energie.

Costurile financiare ale taxelor sunt, deci, limpezi. Dar nu-s singurele cu care fiscalitatea împovărează economia și pe consumatori. Inflația generată de impozite se manifestă în multe feluri, unele extrem de perverse și insidioase, nevizibile din prima.

Asta deoarece comercianții nu își pot permite întotdeauna să scumpească pe față produsele în urma unei majorări de taxe. Motivul este că nu toate produsele și serviciile manifestă aceeași inelasticitate a cererii. E simplu când e vorba de curent electric, benzină sau țigări. Firmele nu riscă mai nimic mărind prețurile. Dar în alte cazuri clienții își pot restrânge consumul, pot renunța cu totul, cel puțin temporar, la anumite produse sau le este mult mai ușor să se aprovizioneze de pe piața neagră.

Atunci, pentru a-și conserva în cât mai mare măsură marjele de profit, comercianții recurg la alte metode. Unele sunt mai primitive. De exemplu, se reduce cantitatea de marfă din pungile și pachetele de produse alimentare, de la biscuiți la macaroane și orice altceva. În alte cazuri, însă, se face direct rabat la calitate. Rețetele și specificațiile originale sunt alterate, pentru reducerea costurilor de producție, din necesitatea de a compensa majorarea impozitelor. Unele servicii inițial incluse fără costuri suplimentare pentru clienți sunt eliminate. În acest fel, consumatorii primesc mai puțin și mai prost pentru aceiași bani.

Nu înseamnă neapărat că firmele își înșală clientela. Modificările calitative pot fi foarte bine specificate pe etichete, conform reglementărilor în vigoare, dar cine stă realmente să le citească? Astfel, trece ceva timp până ce consumatorii realizează scăderea calității produselor pe care le cumpără. Și, oricum, psihologic vorbind, această degradare e mai ușor de asimilat decât o scumpire. În acest fel, majorarea taxelor ne reduce tuturor calitatea vieții.

Așadar, taxele falsifică economia și de asta pe adidașii cu trei dungi nu mai scrie Made in W. Germany, ci Made in China.

Nu e singurul exemplu Made in China. Din marile trupe rock au mai rămas doar cele tribut, de parcă s-a înlocuit creativitatea cu karaoke.

Într-o lume dominată de rețele corporatiste, ce înlocuiesc modul original de a face lucruri și educația adevărată cu disciplina, se vede că nu prea mai vine nimic din urmă. Puținele trupe rock din care mai răzbate autenticul umplu până la refuz stadioanele și-s ținute ca sfintele moaște.

În urmă cu peste jumătate de secol, când au apărut, erau, evident, de 3-4 ori mai multe și din concurență s-a produs saltul cultural care acum e substituit cu istoria lui, în măsură în care îi mai ține sănătatea pe cei ce l-au produs, dacă nu vin tributurile să-l prezinte. Cu alte cuvinte, creativitatea e substituită cu istoria ei, afișată cu mult marketing corporatist, care parcă-i decupat din discursul politic.

Sigur că aș putea să reiau tema potrivit căreia corporatismul este o doctrină fascistă asumată, că a decăzut educația, ca să crească nivelul de manipulare, și că în locul dezbaterii reale e cultivată obediența. Dar n-aș vrea să merg neapărat în direcția dacă-i ordin cu plăcere pentru că văd că se umblă la vulnerabilități când o fac, ci să amintesc de inteligența artificială, care dezvoltă un comportament agresiv când constată că n-are suficiente resurse.

Dacă ar avea conștiință și ar simți cu adevărat, probabil că ar înnebuni. Ceea ce nu se întâmplă la inteligența naturală, care-i legată de conștiință și instinct, e asociată cu vicii și puterea de a visa. Ocazie cu care ajung să spun că 45 de ani din 60 s-au derulat sub influența revoluției rock & roll, când s-au dezvoltat conștiința și libertatea de a alege.

Spre deosebire de ultimii 15 ani în care creierele au început să fie spălate, educația reprimată și la fel conștiința ce stă la baza formării clasei de mijloc și a elitei.

În fine, o ultimă idee care să completeze cadrul. Se zice că produsul X sau Y e mai scump la nemți față de portughezi sau români, dar nu se discută nimic de nivelul taxării. Sunt statistici care apar în ziar și zic vai cât de scumpă-i benzina în Franța sau Spania. Dar întrebarea este produsul e piperat, adică vânzătorii practică prețuri peste alte companii din alte țări sau sunt taxele mari?

Dacă noi avem actualmente această problemă și în anii 60-70 când spuneai scump nu însemna mult accizat sau cu multă TVA, ci chiar purtător de prețuri exagerate de la comerciant sau producător, înseamnă că politicul poartă vina. El tot a impus impozite indirecte, netransparente, ca să finanțeze traficul de influență, corupția, pe care a sprijinit-o și prin reglementări care au reprimat intrarea de noi actori pe piețe și au impus corporațiile. La ce folosește politicul?