Ce fac românii când rămân fără niciun sfanț? Schimbă 100 de euro

Oltenii au dat bir cu fugiții timp de două decenii, mai precis între 1719 şi 1738, când au fost supuşi austrieci, ceea ce înseamnă că treceau Oltul ca să scape de plata unor taxe care au inspirat ulterior întregul spațiu european.

Noroc că în acest interval a fost activ Pavel Lotru din Bălcești. Haiducul a interceptat caravana ce strânsese deja impozitele din Ungaria, Croația și Transilvania, a deposedat-o de biruri, a dezechilibrat bugetul statului imperial, dar a adus bucuria în târgurile oltenești, unde au început să circule sumele luate prin coerciție. Pe scurt, i-a lăsat pe austrieci fără niciun sfanț, însă a restabilit lichiditatea pieţei de la noi!

Apropo de expresia cu sfanțul, dar și de zicerea „Nu face două parale!", în 1831, după ce regulamentele organice au redus numărul devizelor convertibile ce puteau fi folosite, zwanziger-ul austriac cu valoare de doi lei era denumit „sfanţ”. În paralel, se plătea și cu paraua turcească.

Moneda otomană avea o valoare atât de mică, exact cum reflectă depreciativ spusele: „A nu avea (nicio) para (chioară)”, „A face (pe cineva) de două parale”, „A lua (pe cineva) la trei parale”.

La un moment dat, românii au început să aibă ceva lei, dar mai întâi au avut taleri-lei. Monedele olandeze cu această denumire aveau inscripționate pe ele un leu și valorau 100 de kreuzeri în Oltenia anului 1728. Din câte se observă încă de pe atunci, atât Austria, cât şi Olanda îşi făceau loc în preocupările românilor.

De la leul de pe taler a provenit denumirea monedei naționale în 1867. Deși prima propunere, inspirată de francezi, a fost cea de "român". Ceea ce l-a făcut pe Ion Heliade-Rădulescu să avertizeze în 1859 că: „Auzul românului nu sufere a se zice că s-a dat o sută de români (ca o sută de franci) pe un bou”. Dionisie Pop Marțian menționa și el în 1860: „Ar fi nostim la întrebări precum «Cu cât ai cumpărat măgarul acesta?» să se răspundă «Cu 20 de români!». Franc nu înseamnă francez. Să lăsăm numirea leu pentru unitatea monetară”.

Dar pentru că leul a fost mai întâi taler - de la care vine și dolar - sfertul de monedă avea denumirea de ortstaler, pe scurt ort, banul care se pune în mâna mortului după ce dădea ortul popii.

Să nu uităm însă de creițar, dacă tot am văzut că în Oltenia talerul leu echivala 100 de kreuzeri. Creițar, gologan sau para e cam tot aia. 200 de gologani sau de parale, austriacul zwanziger - sfanţ, echivalentul a doi lei. Ce fac românii când rămân fără niciun sfanț? Schimbă 100 de euro.