Autonomia locală nu se întărește prin redistribuire de la centru

În urmă cu un an și jumătate Răzvan Botea și Iulian Anghel scriau în Ziarul Financiar că cei mai mulţi dintre noi cred că administraţiile locale sunt susţinute doar din taxele de pe casă sau maşină plătite anual. Dar, realitatea este că administraţia locală are un sfert din veniturile statului - în principal din impozitul pe salarii şi din cotele de TVA. 82% din impozitul pe venitul salarial se face venit la bugetul local - banii merg spre administraţiile potrivit adresei din cartea de identitate a contribuabilului. Dacă cineva lucrează în Bucureşti - așa cum sunt “trădate” din ce în ce mai multe persoane din provincie de numerele de înmatriculare ce se perindă prin trafic - dar figurează cu domiciliul în comuna Iveşti, banii merg la Galaţi, nu se opresc la Bucureşti. A doua sursă „automată“ de venituri (pentru echilibrarea bugetelor locale) sunt cele din TVA care se repartizează însă printr-un mecanism extrem de complex care ţine, între altele, de mărimea localităţii (hectare), de numărul de localnici (mii) şi de capacitatea financiară a localităţii. Un procent de 80% din aceste fonduri sunt alocate automat, prin decizie a finanţelor publice judeţene, şi doar 20% se repartizează prin decizie a Consiliului Judeţean

Iată niște “argumente” care vădesc faptul că România este un stat social, așa cum scrie în Constituție. Da, dar chiar și când ne prefacem că nu vedem acest lucru, tot se fragilizează bugetul central în gestionarea problemelor structurale.

Mai mult, când se redistribuie o cantitate atât de mare, nici nu-ți poți permite să faci ajustări structurale. Chestiunea asta merge chiar în cealaltă direcție, a amplificării lipsei de restructurare.

Măcar s-ar putea responsabiliza decidentul pe bugetul local ca măsurile luate să genereze business nou, nu să fie unele pur sociale. Și oricum statul social e ceva convenabil, în funcție de context. Dublul standard se aplică atunci când se discută de taxe de poluare care se doresc a fi încasate de la cei mai săraci. Ei sunt aceia care nu-și permit să meargă decât cu rable, care, de altfel, nu se știe ce sunt, de fapt, proprietate, după cum ar arăta taxele locale ale statului sau bunuri de folosință îndelungată, așa cum sugerează programul de casare tot al statului.

În fine, când vorbim de bugetele locale e imposibil să nu ne aducem aminte de Wage-led Growth, pentru că după ce niște comune au fost declarate orașe la apelul bocancilor și noul “statut” a permis să se mărească personalul din primării, alimentat cu oamenii de încredere ai baronului ce deținea fieful, lor le-au mai crescut și salariile. Adică, Ghiță Pristanda a ajuns să fie plătit la fel de bine ca eroul de la Urgență ori omologul de la ordine publică sau circulație.

Iar aici, la nivelul salariilor din zona non-tradable majorate - cu indexul ridicat în special către administrația locală - apare o problemă. Fără a putea să fie generate sporuri de productivitate, care să se coreleze cu avansul remuneraţiilor, se erodează venitul disponibil. Paradoxal, creşterea economică secătuiește ţara!

Dacă îi alăturăm bugetarilor și pe cei din privat care mijlocesc relaţia firmelor cu statul - contabili, inspectori de resurse umane, jurişti - și îi mai punem la socoteală pe pensionarii şi pe copii, e posibil să tragem concluzia că 10% din populaţie - angajaţii direct productivi, furnizorii neţi de impozite şi contribuţii - hrăneşte restul.

Ceea ce face ca românii pe care se sprijină toți ceilalți fie să încerce să se angajeze și ei la stat, fie să fugă în locurile cele mai îndepărtate ale lumii, în insulele cel mai izolate unde e imposibil să nu dai de români, atât de neprietenos e mediul economic de la noi!

Cele spuse până acum le-am mai expus sub o formă sau alta. Ceea ce se poate adăuga e că majorarea lefurilor bugetarilor trage în sus preţul forţei de muncă slab calificate. Adică în situaţia în care creşterea remuneraţiilor determină scumpirea bunurilor de bază, asistăm nu doar la inflatarea preţului mărfurilor, ci şi al serviciilor, în contextul în care oricum numărul celor ce le prestează scade, pe seama migraţiei.

Din câte se vede, restructurarea nu mai poate fi amânată. De unde trebuie să pornească ea? Exact din zona administrației patronate de baronii locali!

Dar acesta este, de fapt, doar vârful aisbergului. Socotelile economice ar trebui să ia în considerare în egală măsură şi să armonizeze, atât la nivel micro - administraţie locală, cât şi macro - administraţia centrală, condiţiile de funcţionare, care sunt aceleaşi pentru tot statul. Iar în contextul armonizării să fie identificate cauzele şi deci măsurile ce trebuie luate pentru a atinge acest deziderat. Din păcate așa ceva nu prea se poate face deoarece încercarea de potrivire e eminamente politică şi persoanele care e nevoie să facă acest lucru sunt tributare unui mod de a gândi ce ne-a adus din 1990 până acum la deficite chiar şi în zonele unde am avut excedent. Cu alte cuvinte, vorbim de o nepricepere crasă originată de politic şi de instituţiile patronate de acesta.

Măreţia fenomenului politic la noi nu conteşte să fie afirmată şi confirmată de dovezi cum ar fi absenteismul la vot şi o legislaţie electorală inadecvată ce nu dau legitimitate morală aleşilor, de nepotism şi, nu în ultimul rând, de inabilitatea de a găsi soluţii la provocările din vremurile pe care le trăim.

Și poate că la cele relevate până acum ar trebui adăugat încă un aspect pe o tematică abordată de curând. Nici nu-mi dau seama cum e mai prost să ai edili de sector care te fac să te uiți cu jind la cei ai altor sectoare, cu gândul să te refugiezi în altă parte a metropolei sau administratori pentru toți locuitorii urbei, cum vezi, de exemplu, în celelalte orașe mari? Poate că n-ar strica să aibă și ei edili de cartier, ca să se minuneze ce trece prin cap autonomiei locale, care înlocuiește bordurile insuficient uzate și hiperreglementează milițienește traficul cu banii încasați din taxa pe valoarea adăugată și impozitul pe venit, într-o perioadă în care guvernul majorează TVA, cum e exemplul cotelor în creștere impuse serviciilor de restaurant și cazare hotelieră afectate din plin de pandemie.