Ploieşti - Braşov, după ce că nu există autostradă s-a şi surpat puţinul pe care-l aveam! De ce nu construim privat sau cu parteneriat public-privat?

Am vrut să scriu despre impotenţă, noroc că i-am povestit unei cunoştinţe ce doresc să spun ca să-mi zică: „Păi, asta-i despre incompetenţă!”. Voiam să readuc în discuţie porţiunea de autostradă Ploieşti - Braşov, care pentru mine este exemplul cel mai clar de...mă rog, incompetenţă, cum am fost corectat. De ce? Pentru că ceea ce s-a construit în Transilvania şi pe traseul Bucureşti - Ploieşti are o utilitate economică redusă, dacă autostrada nu trece munţii. Şi după ce că stă aşa treaba, puţinul pe care l-am avut s-a mai şi surpat, ca-n bancul cu bilele date românului: una s-a stricat şi alta s-a furat! Oare cum poate fi descrisă această “stare”?!

Dar n-aş vrea să mă rezum la a lua atitudine în acest material de opinie, ci să reamintesc faptul că există posibilitatea să se construiască autostrăzi sau linii de metrou cu resurse private şi parteneriat public - privat, prin intermediul burselor, băncilor, cu credite sindicalizate, obligaţiuni, participări la capital şi acţionariat etc. Aşa cum ar trebui să se întâmple în cadrul companiilor care au nevoie de bani, nu să se capitalizeze doar cele „strategice”, unde nu e nevoie!

Ultimele date statistice relevă o creditare privată care scade şi cred, totodată, că trebuie să discutăm din ce în ce mai des de necesitatea majorării finanţării bancare către companii la două treimi din totalul creditului, în paralel cu reducerea procentajului împrumuturilor pentru populaţie şi stat. Marile bănci din România au declarat public că sunt dispuse să finanțeze economia cu condiția să aibă proiecte credibile. În măsura în care ar exista ceea ce se numește parteneriat public - privat în zona infrastructurii rutiere şi a metroului bucureştean şi dacă banii privaţi din bănci suplimentează o finanţare cu fonduri europene, de pildă, atunci nici măcar nu se poate invoca faptul că se iau riscuri mari. În loc ca băncile să achiziţioneze cu capitalul propriu titluri de stat, pot foarte bine să acorde împrumuturi de acest fel.

Autostrada din „model” este construită de către un investitor privat care, ulterior, își recuperează costurile investiției, plus profit, din încasarea de taxe de la utilizatorii autostrăzii, prin concesionarea acesteia. Lucrările de construcție, iar ulterior cele de întreținere, sunt finanțate de către concesionar, care, de regulă, face rost de bani prin credite bancare. Riscurile investiționale sunt împărțite între concesionar și stat, în sensul în care concesionarul cere statului anumite garanții, legate de nivelul traficului pe respectiva autostradă, respectiv de veniturile pe care le poate încasa pe perioada concesiunii. Aceste garanții sunt cerute și de către instituțiile bancare care finanțează proiectele.

Şi după cum se poate face cu autostrada Ploieşti - Braşov, la fel e posibil cu linia de metrou care pleacă de la Gara De Nord şi ajunge la Gara Progresul sau cu magistrala 7, Bragadiru - Voluntari, care ar traversa cartierele Rahova şi Colentina ori cu M5, până în Pantelimon.

Dar apropo de metrou, reamintesc că din reţeaua actuală, mai bine de trei sferturi s-a construit în vremea lui Ceauşescu, mai precis între 1975 şi 1989, când s-au tras cu o tehnologie rudimentară mult mai multe tuneluri subterane decât în perioada dublă de timp care a urmat. Să fie democraţia de vină pentru kilometrii de metrou în minus ce nu permite să se găsească vinovaţii pentru nerealizări, dar, în schimb, să se spună că whisky-ul e băutura pe care o bea poporul prin reprezentanţii săi? Dacă să zicem că pe vremea odiosului și sinistrei, când se lua o decizie se puneau nişte oameni care puteau să fie traşi la răspundere, înlocuirea democraţiei prin reprezentanţi, ce lasă loc interesului de camarilă, cu democrația directă, model elveţian, ar face ca un proiect, precum autostrada Ploieşti - Braşov sau o linie de metrou vitală pentru municipalitate, să fie stabilit potrivit interesului naţional sau local prin referendum, ocazie cu care se identifică sumele din surse publice şi/sau private, cine e responsabil şi cât durează. Adică nu s-ar mai pune problema de incompetenţă, ca să nu vobesc de neputinţă, mai ales că - judecând după precedente ca anglo-americanii - anterior s-au găsit persoanele capabile să realizeze proiectele, în termenii stabiliţi, cu tehnică sub nivelul din prezent.