Am întrebat azi un prieten ecologist dacă nu i se pare discriminatoriu ca oamenii să umble îmbrăcați și animalele nu. Și i-am povestit că am văzut la televizor o maimuță îmbrăcată în constum care fuma și bea whisky și că îi stătea foarte bine.

Replica persoanei a constat în ceva ce nu poate fi reprodus pe facebook fără să-ți fie suspendat contul și chiar nu înțeleg de ce. Nu e firesc să luptăm ca animalele să aibă aceleași drepturi precum oamenii, adică să se poată îmbrăca, să fumeze și să bea?

Şi pentru că tot discutăm de drepturilor animalelor cu apărătorii lor, dacă ar vrea să-şi facă treaba complet poate că ar trebui să le ofere dreptul la confesiune, pentru că le-ar face să se simtă mai sigure. Merită amintit că rezultate foarte bune a dat, de pildă, creştinarea triburilor de canibali. 

Asta pe de o parte, pe de alta, inteligenţa artificială, deşi a evoluat foarte puternic în ultima perioadă, nu s-a atins deloc subiectul libertăţii confesionale. S-a abordat altă problematică, niciodată aceasta, care e un atribut al conştiinţei.

Având în vedere ceea ce se întâmplă la noi poate că ar fi momentul să dezbatem această tematică, dreptul la confesiune al animalelor şi libertatea religioasă la inteligenţa artificială. Discuţia ar pune în contrapartidă două chestiuni: foamea şi conştiinţa. Ce alegem?

Nu știu cum se face, dar vremurile actuale mă fac mai mereu să-mi amintesc spusele lui Gustave Le Bon. El apreciază că în ciuda teoriilor egalitariste și a tentativelor de a elabora coduri de legi, diferențierea intelectuală nu poate decât să se accentueze, întrucât ea rezultă din necesitățile naturale pe care legile nu le pot schimba.

Progresele realizate în domeniul tehnicii sunt adevăratele motoare ale civilizației. Complicându-se pe zi ce trece, tehnica cere cunoștințe atât de vaste, inițiative atât de îndrăznețe, încât doar oamenii înzestrați pot să se înalțe la un asemenea nivel. Or, în vreme ce capacitățile elitei sporesc - subliniază Le Bon - cele ale simplilor executanți se reduc. Astfel apar clase, separate de o prăpastie din ce în ce mai adâncă.

Iar acest lucru, evident, e cât se poate de enervant pentru egalitariști, când văd, că în ciuda eforturilor, nimeni nu se poate dispensa de elite. Doar lor li se datorează progresul științific, artistic, industrial, care conferă putere unei țări și prosperitate clasei muncitoare.

Ajunși în prezent apare marea întrebare cum ar trebui să arate elita descrisă de Le Bon. Eu cred că precum Nikola Tesla, cel care spunea că nu-i pasă că i s-a furat o idee, ci că cei care au făcut-o n-au nici una.

El povestește cum Thomas Alva Edison începea de la câteva elemente cunoscute, făcea combinări şi permutări cu ele, le cataloga şi trecea prin toată lista, finalizând test după test cu o viteză incredibilă, până când obţinea un indiciu. Mintea lui era dominată de o singură idee, să nu lase nici o piatră neîntoarsă, să epuizeze toate posibilităţile.

Și Tesla completează că dacă Edison avea de găsit un ac în carul cu fân, examina pai cu pai, precum o albină, când o mică teorie și un calcul i-ar fi salvat 90% din efort.

Tesla sugerează că elita e denumită așa fiindcă știe să facă altfel, cum nu se gândise nimeni până atunci, ceea ce generează progresul societății, determină saltul.

Sunt sigur că Tesla ar face altfel decât Edisonii momentului, o arată abordarea sa științifică foarte aproape de ceea ce se produce în natură. Bine totuşi că savanţii şi inginerii de vârf sunt încrezători în capacitatea lor de a programa maşinile cu inteligenţă artificială să fie stăpâni de sclavi îngăduitori, ne asigură revista americană The Onion.

Dar cea mai importantă problemă ce trebuie pusă pe tapet cu subiect şi predicat este că maşinile au fost mereu învinuite de şomaj.

La început, saboţii olandezi şi francezi blocau războaiele de ţesut, ceea ce a consacrat termenul de sabotaj, şi cam în aceeaşi perioadă luddiţii englezi incendiau casele şi îi ameninţau pe inventatori cu moartea.

Apoi, în anii ’30, filmul Timpuri Noi al lui Chaplin reprezintă dovada că maşinile sunt din nou învinuite pentru pierderea locurilor de muncă.

Iar din acest periplu nu trebuie să lipsească, bineînţeles, spusele “colegului” lui Karl Marx, Friedrich Engels, potrivit cărora: “Proletariatul a luat fiinţă în urma introducerii maşinilor”, şi că,“în actualele imprejurări sociale perfecţionarea maşinilor poate avea pentru muncitori numai urmări defavorabile şi cât se poate de apăsătoare; fiecare maşină nouă aduce cu ea şomaj, mizerie şi lipsuri”.

Sau cele ale primei doamnei a Statelor Unite, Eleanor Roosevelt: „Am atins astăzi punctul în care echipamentele cu productivitate mare înseamnă ceva bun doar dacă nu aruncă pe drumuri lucrătorii”.

Dar indiferent de ceea ce spun marxiştii, fabianiştii şi ecologiştii, fabricanţii cresc productivitatea cu ajutorul utilajelor mai performante şi profiturile suplimentare obţinute merg în trei direcţii: capitalizarea propriei firme, investiţii în alte domenii ori majorarea consumului fabricantului.

Indiferent de variantă, resursele obţinute permit creşterea gradului de ocupare. Şi apoi, ca urmare a sporului de productivitate, fie se măresc salariile, fie se reduce preţul bunurilor cumpărate, ceea ce echivalează cu un avans al nivelului de trai.

Însă aceste lucruri pozitive se întâmplă dacă nu intervine statul. Dacă el impune pe timp de pace taxe ca în vreme de război nu se mai poate discuta de prosperitate la nivelul individului.

• Roboții ar trebui să voteze dacă vrem taxe de la ei și să se înscrie în...

  < Prev
• Pot să-mi las mașina acasă? Nu înainte de a se optimiza fluxurile de...

  Next >