Creditarea vădeşte că avem probabil cel mai mare deficit structural din zonă!

Marketingul bancar te lovește la fiecare pas cu mesajul vino cu salariul la noi pentru a beneficia de comisioane reduse și dobânzi preferențiale de parcă am avea toţi salarii cam la fel, ca pe timpul lui Ceaușescu. Corect ar fi ca să se vehiculeze noțiunea de rulaj minim sau normă de venit, fiindcă unii români câștigă 4.500 de lei lunar, iar alții 45.000.Și în măsura în care băncile au plafoane maxime de finanțare, expuneri pe un singur client, e posibil ca acesta să nu aibă nevoie de întregul salariu ca să i se ofere un credit de nevoi personale la dobânzi mai mici.

Dacă însă băncile doresc întregul salariu, așa cum indică mesajul publicitar, indiferent de mărimea venitului, clientul poate fi oprit să apeleze simultan la condițiile bune oferite de două entităţi bancare, ceea ce ar aduce a abuz. O instituție financiară tinde să monopolizeze încasarea unui venit, ceea ce reprimă concurența cu ceilalți actori economici ce pun la dispoziţie condiţii similare!

Este logic să discutăm de salarii mari, deoarece în economiile mature astfel de clienți sunt cei care fac cu preponderență obiectul creditării. Pentru că acolo se îndatorează mai ales aceia care-și permit și care, implicit, au obiceiul să returneze banii băncii. La noi, a venit supraveghetorul să conștientizeze băncile asupra gradului de îndatorare. Deși este nenatural ca unui client cu un venit de 10.000 de euro pe lună să-i impui un prag de îndatorare de 40%. El își permite lejer unul de 80%. Dar, din păcate, anterior băncile n-au avut măsura să nu se întindă mai mult decât le permitea plapuma…

Nu știu dacă sesizați, dar în contextul prezentat discutăm de credite pentru populație, care reprezintă o treime din totalul finanțărilor bancare. Chiar dacă România nu mai e o ţară de 23 de milioane, ca la începutul anilor ’90 , ci una de 19, ca înaintea generaţiilor de decreţei. Iar în timpul acesta, multe oraşe, bancarizate, aflate în sfera banilor și nu a trocului și autoconsumului, au pierdut procente mai mari de populaţie decât la nivelul întregului stat. Nu mai avem 25 de municipii cu peste 100.000 de locuitori, ci 20. Iar la nivelul acelor 25 s-au văzut oraşe care şi-au redus numărul de locuitori cu o treime, precum Piatra Neamţ, Bacău, Galaţi, Brăila, Buzău, Satu Mare, Braşov, Focşani. Ce viitor pot avea piețele de retail banking având în vedere că românii au printre cele mai reduse salarii din regiune și o populație activă în continuă scădere?! Iată de ce de la o treime, creditarea populației ar trebuie să coboare la maximum 20%.

Datele la zi evidenţiază că intermedierea financiară - creditul neguvernamental ca procentaj din PIB - se reduce. Care să fie cauza? Se poate specula că se micşorează când se umflă PIB-ul la care se raportează, dar mai bine am vedea că populaţia continuă să fie generos finanţată, în loc ca resursele să fie direcționate către firme, care generează un raport cost-beneficiu mai bun decât persoanele fizice și care pot să fie alocate în paralel cu finanțarea europeană în așa fel încât instituţiile de credit să nu se "încărce" cu riscuri mari, pentru ca finanțările corporate să ajungă să reprezinte două treimi din totalul creditului în paralel cu reducerea nu doar a împrumuturilor retail la 20%, ci și a celor acordate statului, de la o treime la 15%. Situația de la noi, care diferă de cea din alte țări din regiune, ar arăta că în loc să se reformeze mai întâi economia ca să poată fi finanțată, s-a restructurat populația. Creditarea vădeşte că avem probabil cel mai mare deficit structural din zonă!