Există preocuparea să li se întărească organismelor capacitatea de rezistență la șocuri sau cea de revenire din acestea. Dar nu de robustețe e nevoie, nici măcar de reziliență, ci de antifragilitatea formalizată de Taleb, de capacitatea de a te adapta la șocuri și de a ieși întărit după impact.

Nassim Nicholas Taleb atrage atenția că antifragilitatea înseamnă mai mult decât rezistență sau robustețe. Rezistentul face față șocurilor și rămâne același; antifragilul devine mai bun. Această proprietate se află în spatele tuturor lucrurilor care s-au schimbat pe parcursul timpului: evoluție, cultură, idei, revoluții, sisteme politice, inovație tehnologică, succes cultural și economic, supraviețuire colectivă, rețete bune, ridicarea orașelor, sistemele juridice, pădurile ecuatoriale, rezistența bacteriilor și chiar existența noastră ca specie.  

Iar potrivit lui Taleb, Elveția e cel mai antifragil loc de pe planetă: deoarece câștigă de pe urma șocurilor produse în restul lumii.

Acest stat a găzduit de-a lungul timpului mulți refugiați, care au venit aici pentru singuranță și stabilitate și, în măsura în care sunt oameni politici, e posibil ca ei să revină la putere în țările lor de origine într-o bună zi. Dar ceea ce nu observă ei e ceva evident: cea mai stabilă țară din lume nu are guvern.

În fine, nu-i chiar adevărat că elvețienii n-au guvern, precizează Taleb. De fapt, ei n-au un guvern central mare, ceea ce se înțelege în vorbirea curentă prin “guvern”; sunt guvernați de jos în sus, de un fel de municipalități, entități regionale numite “cantoane”, mini-state aproape suverane, unite într-o confederație.

Un conglomerat de municipalități cu inamiciții provinciale, cu luptele lor interne și cu oameni care se pândesc unii pe alții, se organizează într-un stat blajin și stabil. După cum venitul șoferului de taxi prezintă instabilitate de la o zi la alta, dar e stabil la nivel anual, la fel și Elveția demonstrează stabilitate la nivelul agregatului, pentru că ansamblul cantoanelor dă naștere unui sistem stabil.

Modul în care oamenii gestionează treburile locale este foarte diferit de cel în care se administrează cheltuielile publice mari și abstracte, fiindcă, în trecutul îndepărtat, am trăit în unități mici și în triburi, şi ne-am descurcat mai bine astfel.

Contactul vizual cu semenii schimbă comportamentul. O persoană pe care o vezi la biserică duminică dimineața se va simți stânjenită pentru greșelile sale, deci va fi și mai responsabilă pentru ele. La scară mare, ceilalți sunt unități abstracte, la cârmă se află mai degrabă creierul funcționarului civil, nu emoțiile acestuia - cu cifre, foi de calcul, statistici.

Deci, problema este că, prin crearea unor birocrații, îi punem pe funcţionari în poziția din care iau decizii bazate pe chestiuni abstracte și teoretice, cu iluzia că le vor lua într-un mod rațional, explicabil.

Și mai trebuie luat în calcul că lobbyștii nu pot exista într-o municipalitate sau într-o regiune mică. Europenii, ca urmare a centralizării puterii în Comisia Europeană de la Bruxelles, descoperă cu repeziciune existența acestor mutanți, care vin să manipuleze democrația de dragul unei mari corporații.

Taleb conchide că Elveția este, poate, cea mai de succes țară din istorie, și totuși, sistemul ei, chiar și în domeniul bancar, s-a bazat mai degrabă pe tiparele uceniciei aproape vocaționale, decât pe acelea teoretice.

Spusele lui Taleb pot fi completate prin aceea că oferta și cererea agregată sunt foarte bine ținute sub control în Elveția. Și excedentul de productivitate e investit în infrastructură. Iar aceasta din urmă, fiind foarte bine pusă la punct, le permite elveţienilor să nu dea niciodată vreun ban pentru ceea ce iau de la natură.

Spre deosebire de România unde, din cauza faptului că în evoluția prețurilor plătite pentru construirea infrastructurii au intervenit niște factori politici, aceasta a rămas subdezvoltată. Și atunci ajunge să coste ceea ce primesc oamenii de la Dumnezeu. Aceștia ar trebui să poată să facă mișcare în aer liber fără să plătească ori să stea pe pajiște. Nu să fie opriți de pancarte pe care scrie: “Nu călcați iarba!”..

La elvețieni nu se taxează statul în natură. Ţara le oferă celor ce trăiesc acolo standard de viață. Ceea ce e de la Dumnezeu e întreținut de primărie și poate fi folosit de oricine, fără să existe o plăcuţă care să interzică accesul celor ce doresc să meargă la picnic.  

• Educația ar trebui să ne facă antifragili. Iată care e viziunea lui Taleb

  < Prev
• Taleb: „Când nu am nimic de pierdut sunt prost”

  Next >