Punguța cu 2 promisiuni

În poveștile lui Ion Creangă când se vorbește de galbeni, se discută de bani. Cel puțin așa reiese din snoava “Punguța cu doi bani", în care boierul spune despre cocoșul ce a găsit punguța: “Am să-l dau în haznaua cu bani; poate va înghiți la galbeni, i-a sta vreunul în gât, s-a îneca și-oiu scăpa de dânsul”.

Ciudat este însă că noi știm astăzi că banii nu sunt monede de aur, precum galbenii, ci bucăți de hârtie (sau de polimer). Ce legătură are aurul cu banii?

De mult de tot, pe vremea când politicienii nu tulburau echilibrul economic, banii circulau sub formă de lingouri și monede de aur.

Însă, pentru a-i păstra în siguranță oamenii au inventat niște hârtii care să ateste proprietatea asupra banilor de aur, așa cum existau și certificatele asupra acțiunilor pe care le mai vedem expuse prin târguri.

Așa au apărut niște titluri de proprietate asupra unor cantități specificate de aur, depozitate la bănci. Și coexistența banilor propriu-ziși (monede de aur) și a substituților monetari (bilete de bancă) nu afecta oferta totală de bani.

Problema este că așa cum în limbă română li se spunea la bani galbeni, în limba franceză ei se numesc argent - argint. De ce se confundă bancnotele cu banii propriu-ziși am aflat, dar de ce vorbim de argint și nu tot de aur? Mai ales că și în italiană la bani li se zice argenti. Iar una dintre cele mai mari bănci spaniole poartă numele BBVA: Banco Bilbao Vizcaya Argentaria.

Pentru că era bimetalism. Și în România a fost. Iar mărturie stă faptul că banilor nu li se spune doar galbeni, ci și arginți. Anul 1867 aduce înființarea sistemului național monetar, instituind bimetalismul. Adică, leul era o monedă cu etalon 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur.

La începutul-începutului argintul și aurul au pornit de pe poziții egale: 1 la 1. Dar în cadrul bimetalismului Legea lui Gresham a decis păstrarea aurului. Regula formulată de economistul englez în secolul XVI spune că atunci când două monede circulă concomitent pe o piață publicul o va considera pe una bună și pe cealaltă rea.

Banii nu pot fi creaţi din ceva ce nu există, prin contract social ori prin emiterea de tichete de hârtie care poartă noi denumiri, menționează Murray Newton Rothbard. Ei trebuie să provină dintr-o marfă nonmonetară valoroasă. În practică, metalele preţioase precum aurul şi argintul, metale cu o cerere înaltă şi stabilă pe unitatea de greutate, au câştigat rolul de bani în faţa tuturor celorlalte mărfuri.

Teorema regresiei a lui Ludwig von Mises arată că banii trebuie să-şi afle originea într-o marfă nonmonetară folositoare, tranzacţionată pe piaţa liberă.