Deficitele nesustenabile sunt la fel de ciclice precum economia bazată pe expansiunea artificială a creditului și pe multiplicarea masei monetare. De fiecare dată când vii cu o măsură nouă de redistribuire, fie ea ″socială″ sau ″investițională″, adresată vreunei categorii considerate vulnerabile sau ″mediului de afaceri″, creezi o dependență care nu face decât să se cronicizeze în timp.

Și, din păcate, am traversat o perioadă în care statele, mai ales cele dezvoltate, au emis bani din orice poziție. De fapt, e greșit spus că au emis, pentru că i-au pus pe piață, dacă ne referim în special la ceea ce s-a întâmplat în Europa.

Iar atunci când s-au pomenit cu banii rezultați din relaxarea cantitativă în brațe managerii s-au apucat să achiziționeze active toxice. E greu de definit termenul de toxic, fiindcă nu știu dacă acesta include și titlurile statului, cele care au finanțat deficite bugetare politizate, însă trebuie menționat că de la cumpărarea acestora s-a trecut la cea a oricărei acțiuni al cărei preț scădea. Nu conta dacă era bună sau rea, activul care se deprecia era "restabilit" ca preț cu banii oferiți de state și astfel s-au păstrat la nivelul de sus inclusiv averile, de care fostul președinte al Fed Alan Greenspan spunea că trebuie să se corecteze pentru a ieși din criză.

Ca urmare a acestei situații, progresiștii, printre ei și Papa Francisc, s-au apucat să spună că economia de piață e defectă. Acesta considera că forțele pieței, singure, nu reușesc să aducă beneficiile sociale de care vorbesc susținătorii ei. Francisc a pus indexul pe marile averi, a “mustrat” proprietatea privată, ce nu poate fi considerată un drept absolut. A arătat către conservatorii ce apreciau că “libertatea pieței a fost suficientă pentru a menține totul în siguranță (după lovitura pandemică) " și că de relaxarea fiscală va beneficia societatea prin investiții și crearea de locuri de muncă, dar numai pentru a denunța „această dogmă a credinței neoliberale”.

Papa a făcut mereu deliciul presei. Al celei mainstream progresiste, în cel mai bun caz centriste sau de centru-stânga, dacă nu de-a binelea de stânga. Cea care idolatrizează știința, lupta împotriva schimbărilor climatice prin politici intervenționiste de stat și reglajul comportamentelor individuale și comunitare prin același tip de politici, în vederea implementării idealurilor de toleranță, incluziune, multiculturalism și corectitudine politică.

Suveranul pontif a sugerat ca statul să vină să regleze derapajele “de piață” după ce chiar acesta a “intoxicat-o” cu bani și i-a anihilat instinctele naturale. A omis că Evangheliile și Tradiția arată că cel mai mare dar al lui Dumnezeu pentru om este libertatea și liberul arbitru, că virtutea impusă cu forța nu are nici o valoare și că “vrednic este lucrătorul de plata sa”.

Poate că ar fi fost interesant de văzut, dacă tot se apelează frecvent la suportul științific, cum a evoluat numărul credincioşilor în ultima jumătate de veac, pentru că dacă acesta s-a micşorat şi s-a mărit cel al liber cugetătorilor, e posibil ca sistemul să fie mai puţin capitalist, cu tranzacţii derulate natural, prin intermediul mâinii invizibile a pieţei, postulate de Adam Smith!

Suveranul Pontif a fost lăudat pentru luările sale de poziție socialiste (cuvântul nu s-a pronunțat niciodată ca atare, în mod transparent) în chestiuni de natură economică. El a pierdut puține prilejuri de a denunța inegalitatea masivă și în creștere a averilor și veniturilor la nivel global și de a cere politici de redistribuire care să aplatizeze aceste inegalități, ba chiar măsuri aspre pentru combaterea evaziunii fiscale. Să luăm un exemplu extrem de cuprinzător, dintr-un discurs din 2015:

"A face demersuri pentru o distribuire justă a fructelor pământului și ale trudei oamenilor nu reprezintă doar filantropie, ci o obligație morală. Pentru creștini, responsabilitatea este încă și mai mare: e o poruncă. Este vorba despre a da săracilor și popoarelor ceea ce-i al lor de drept. Destinația universală a bunurilor nu e doar o figură de stil din învățăturile sociale ale Bisericii, ci o realitate care are preeminență asupra proprietății private. Proprietatea, mai ales atunci când afectează resursele naturale, trebuie să servească întotdeauna nevoile popoarelor. Iar aceste nevoi nu se limitează la consum. Nu este suficient să lași să cadă câteva picături când săracii își agită cănile, căni care nu se umplu niciodată de la sine. Programele sociale elaborate pentru a face față anumitor urgențe pot fi considerate a fi doar reacții temporare. Ele nu vor putea niciodată să înlocuiască adevărata incluziune".

Se pare că Papa, teoretic autoritatea dogmatică numărul 1 a Bisericii Catolice, nu doar a căzut pradă, ci a îmbrățișat pe deplin o marotă teologico-ideologică veche de secole: Iisus ar fi fost primul socialist al lumii, pentru că a predicat cedarea averii către săraci și a spus: "Mai lesne este să intre cămila prin urechile acului, decât bogatul în Împărăția Cerurilor”. Uitând - reiterez - că Evangheliile și Tradiția arată că cel mai mare dar al lui Dumnezeu pentru om este libertatea și liberul arbitru, că virtutea impusă cu forța nu are nici o valoare și că "vrednic este lucrătorul de plata sa". Porunca de iubire de aproape a lui Dumnezeu pentru oameni a fost răstălmăcită într-atât încât Papa a ajuns să ceară Cezarului să confiște proprietăți și agoniseli pentru a le redistribui săracilor.

Mai de curând, Papa a simțit nevoia să declare în public că teoriile științifice ale evoluției și ale Big-Bang-ului sunt adevărate și că "Dumnezeu nu este un magician". Declarația a fost tratată de presă ca revoluționară. Numai că ea nu a ținut cont de tradiția teologică. E ca și cum catolicismul ar avea aceeași viziune primitivă și lipsită de profunzime asupra problemei Creației precum au avut-o televangheliștii neoprotestanți din jurul lui Donald Trump, care știu doar Sola Scriptura citită literal și cred sincer că Satana a plantat fosile de dinozaur în pământ pentru a știrbi încrederea creștinilor în teoria creaționistă.

O minimă cultură teologică ar trebui să reamintească oricui că, fără religiile abrahamice și în primul rând fără creștinism, gândirea științifică pozitivă nu ar fi fost posibilă. Fără postularea lui Dumnezeu în transcendență, separat de lumea empirică, aceasta din urmă ar fi în continuare populată mental de zei, demoni, spiriduși și alte forțe misterioase, iar cunoașterea ei probabil că n-ar trece de atomismul lui Democrit. Creștinismul a eliberat lumea materială de povara eresurilor imanentiste și a deschis-o înspre gândirea pozitiv-științifică, bazată pe principiul cauzalității și pe experiment. Antiteza darwinism-creaționism este falsă. Nu se preocupă de ea decât cei deopotrivă de ignoranți în epistemologie și teologie.

Nu în ultimul rând, cineva ar trebui să-i reamintească fanilor progresiști rămași în urma Papei că drepturile universale ale omului, toleranța față de celălalt, nondiscriminarea pe criterii sociale, rasiale, etnice și de gen, își au originea tot în creștinism, căci spune Sfântul Pavel în Epistola către Galateni: "Fraţilor, înainte de venirea credinţei, noi eram păziţi sub Lege, fiind închişi pentru credinţa care avea să se descopere. Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din credinţă. Iar dacă a venit credinţa, nu mai suntem sub călăuză. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus. Căci câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat. Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus. Iar dacă voi sunteţi ai lui Hristos, sunteţi deci urmaşii lui Avraam, moştenitori după făgăduinţă".   

De asemenea, merită să ne aducem aminte de zicerea biblică: ”Dă-i unui om un pește și îl hrănești toată ziua. Învață-l să pescuiască și îl hrănești toată viața.”

Alături de ea poate fi pusă aceea potrivit căreia cel ce face dintr-un galben doi este omul care merită.

De aici se poate observa că Biserica pune accentul pe acumulare înainte de redistribuire, ceea ce nu se poate realiza în lipsa capitalului, a capitalismului și a mâinii invizibile a pieței. Este conștientă - spre deosebire de politicienii socialiști, care rezolvă problemele, pe termen scurt, crescând cantitatea de bani şi generând inflație - că nu se poate realoca din nimic. 

• O Americă mai puternică = un dolar mai slab

  Next >