Motto:

„Reţelele de socializare au oferit dreptul la opinie unor legiuni de imbecili care până acum îşi exprimau părerea doar în baruri, în faţa unui pahar de vin, fără să facă vreun rău comunităţii. Camarazii lor îi reduceau imediat la tăcere. Dar acum au acelaşi drept la cuvânt precum un laureat al premiului Nobel”.

                                                                                                                                     Umberto Eco

Pe reţelele de socializare se tot vehiculează opinia că Banca Naţională ar trebui să publice minutele şedinţelor de politică monetară. Asta în spiritul unei transparenţe atât de mult dorite în societatea românească.

E într-adevăr de dorit acest lucru, dar merită precizat – deşi nu s-a menţionat explicit că principala sursă de inspiraţie ar fi practica Fed – că minutele nu reprezintă un transcript al discuţiilor, ci o prezentare a argumentelor enunţate în şedinţă şi a concluziilor la care s-a ajuns pe baza dezbaterii. Este făcut public, de asemenea, şi modul în care a avut loc validarea, prin vot, a deciziei.

Repet, e de dorit ca aceste lucruri să se producă şi în societatea românească, însă problema se pune diferit faţă de cum a fost ea prezentată pe reţelele de socializare. Minutele sunt folosite primordial în Statele Unite pentru a fi studiate de specialişti ai comisiilor parlamentare, pentru a se observa cum a fost luată decizia băncii centrale. Chiar dacă ele ajung, în paralel, şi la presă sau public.

Acest gen de măsură nu cred că reprezintă o problemă să fie implementată şi la noi, numai că modul în care a fost enunţată ideea, sugerându-se că în consiliul de administraţie al băncii centrale nu sunt specialişti în macroeconomie lasă loc pentru unele clarificări.

În nicio bancă centrală din lume nu e necesar să fii specializat în macroeconomie sau în politici monetare pentru a face parte dintr-un astfel de consiliu. De exemplu, Benoît Cœuré, membru al board-ului executiv al Băncii Centrale Europene, a absolvit şcoala politehnică.

Iar dacă acela care lansează ideea, în premieră mondială, că cei ce compun Consiliul de Administraţie (CA) al Băncii Naţionale a României trebuie să fie certificaţi ca specialişti în macroeconomie, înseamnă că şi cei care-i pot trage la răspundere, din comisiile parlamentare de specialitate, ar trebui să aibă aceleaşi certificări. Ceea ce ar face ca, din nou, să vorbim de o premieră.

Faptul că ar fi necesară o certificare a responsabililor din banca centrală pentru ca ei să poată lua decizii de politică monetară reprezintă un pas care este greu de spus dacă e înainte, în lateral sau înapoi, deoarece teoria nu are materializare practică. Ea sugerează că o certificare într-un anumit domeniu îi permite unei persoane să ia decizii optime. Ceea ce ne face să percepem ca implicită relaţia dintre pregătirea cuiva şi capacitatea de a lua decizii. Or în procesul decizional intervin mulţi alţi factori, cu pondere mai mare, ce n-au legătura cu certificarea în sine.

Şi motivul pentru care e obtuz enunţul că dacă principala preocupare a unei băncii centrale e politica monetară, atunci ea trebuie realizată de membri ai CA certificaţi în domeniu, e legată de faptul că multitudinea instrumentelor prin care o bancă centrală acţionează pentru a-şi îndeplini prerogativele ţin şi de alte activităţi: reglementare, supraveghere, emisiune etc.

Iar dacă e să abordăm această chestiune într-o notă realistă, e bine de menţionat că persoanele ce fac parte din CA al BNR trebuie să aibă o educaţie complexă. Nu anumite certificări reprezintă garanţia performanţei, ci modul în care îşi utilizează complexitatea educaţiei pentru a converge către o decizie.

• Scăderea numerarului nu arată că se micşorează economia subterană, ci...

  < Prev
• De ce se opune statul să obţină industria un avantaj comparativ pe baza...

  Next >