În 1656, în Suedia, ia ființă, prin decret regal, prima bancă de emisiune, numită Stockholms Banco, companie privată ce avea dreptul de monopol timp de 30 de ani în a desfășura operațiuni bancare în Regatul Suediei.

Aceasta elibera bilete la purtător în schimbul depunerilor. Biletele de bancă se caracterizau prin aceea că nu erau purtătoare de dobânzi, aveau valori nominale standardizate, fixe, iar circulația lor ca mijloace de plată diminua cererea de rambursare a depunerilor.

Ele erau confecționate dintr-o hârtie specială, fabricată într-o manufactură din orașul Tumba.

Însă din cauza politicii greșite de creditare, prin finanțarea creditelor pe termen lung pe baza depozitelor pe termen scurt, banca intră în incapacitate plată, nemaifăcând față cererilor de rambursare în schimbul bancnotelor emise.

În 1668, banca își încetează activitatea, iar directorul și inițiatorul acesteia, Johan Palmstruch, își pierde titlul nobiliar și dreptul de a practica operațiuni bancare.

Sentința mai prevedea ca, în cazul în care nu reușea să restabilească lichiditatea băncii, urma să fie executat prin decapitare.

Până la urmă, condamnarea la moarte îi este comutată, și Palmstruch moare în detenție în 1671, la vârstă de 60 de ani.

În 1668, Stockholms Banco e practic naționalizată și astfel ia ființă prima bancă centrală din lume, Banca Națională a Suediei, care, în zilele noastre, atribuie Premiul pentru Economie, în memoria lui Alfred Nobel.

Sveriges Riksbank a funcționat și era administrată sub controlul direct al Parlamentului, pentru a preîntâmpina riscul ca regele să capete o prea mare influență asupra acesteia.

Începând cu anul 1897, Sveriges Riksbank capătă dreptul exclusiv de a emite bancnote. Moneda suedeză funcționa în regimul etalonului-aur, ceea ce înseamnă că bancnotele emise de banca centrală a Suediei puteau fi schimbate, la cerere, cu monede de aur.

Acest lucru a fost valabil până în 1931, când a fost dată o lege temporară care elibera banca de această obligație. Legea cu pricina a fost reînnoită an de an până în 1975.

Atunci, a fost ratificată noua Constituție a Suediei, care a separat total banca centrală de guvern, Sveriges Riksbank devenind o instituție independentă și nemaiavând nici un fel de obligație de a converti bancnotele emise de ea în aur.

După Sveriges Riksbank, se înființează, în 1694, Bank of England, apoi Banco de España (1782), Banque de France (1800), Suomen Pankki (1811), De Nederlandsche Bank (1814), Osterreichische Nationalbank (1816), Norges Bank (1816), Danmarks Nationalbank (1818), De Javasche Bank (1828), Central Bank of Curaçao and Sint Maarten (1828), Banco de Portugal (1846), Nationale Bank van België (1850), banca centrală a Rusiei (1860), Reichsbank (1876), banca centrală a Bulgariei (1879).

În ordinea cronologică a înființării, Banca Națională a României a fost cea de-a 17-a bancă centrală a lumii, fiind fondată în anul 1880, înaintea Banca d’Italia (1893) sau Schweizerische Nationalbank (1907).

• Mihai I: Nu văd România ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca...

  < Prev
• Volatilitate vs creștere economică - articol plagiat

  Next >