Mici, bere și manele, precupeți, sacagii, bragagii. Printre de-alde astea își vindeau neguțătorii în București pânzeturile, stofele și postavurile aduse de la Lipsca (Leipzig), în urmă cu un secol și jumătate. 

După care se duceau la zarafi să-și schimbe mahmudelele și firfiricii în ducați sau taleri pentru a plăti furnizorul german sau flamand, ori cereau bani cu camătă ca să nu rămână fără lichidități, iar dacă nu reușeau să plătească, ajungeau mofluji (faliți).

 

 

 

 

În vecinătatea importatorilor erau și prăvăliile meșteșugarilor – gabroveni (fabricanți de cuțite), covaci (fierari), zlătari (aurari), șelari, blănari, șepcari. Doar mămularii și marchitanii își vindeau mărunțișurile direct de pe caldarâm.

 

 

 

 

Și poate că treaba ar fi rămas așa multă vreme, sub influența tărăgănată a ritmurilor orientale, numai că după primii ani de domnie ai principelui Carol, zarafii și cămătarii care făceau legea pe Lipscani au dispărut, cedând locul bancherilor.

 

 

 

De la alișverișuri pestrițe, România a sărit miraculos de repede la monedă națională, burse și camere de comerț. Atunci s-au înălțat Palatul Cotroceni, Ateneul Român, Podul de la Cernavodă, Universitatea București, Gara de Nord, Palatul CEC, Foișorul de Foc, Palatul Poștelor (Muzeul Național de Istorie), Palatul de Justiție, Facultatea de Medicină, Palatul Fundației Universitare Carol I (Biblioteca Centrală Universitară). Bucureștenii au trecut de la lampa cu gaz la curentul electric. De la trăsură la tramvai și tren. De la scrisori trimise prin comisionar la telefon.

 

 

 

 

Totuși nimic nu se putea ridica fără bani. Facem ce facem și tot la PIB ajungem. În 1870 PIB-ul/locuitor al României era cel mai redus din zonă, dar în 1913 deja era peste cel din Grecia, Portugalia ori al provinciilor poloneze.

 

 

 

 

Mai important decât numărul metrilor pătrați construiți, al kilometrilor pietruiți, al tonelor exportate e însă răspunsul la întrebarea: Cine le-a făcut pe toate? Poporul român, așa cum zic comuniștii? Regele, cum susțin monarhiștii? Nu, răspunsul corect e altul: elitele. Acele forțe care programează mașina politică și dau poporului și regelui impresia că ar conduce.

 

 

 

 

Mai bine zis, trecerea de la mahmudea la leu a făcut-o educația, cel mai important capital autohton și principala materie primă cu care s-a clădit elită. Așa se explică insistența cu care burghezia își trimitea fiii la Paris sau Berlin ca să se facă bancheri ori industriași. Nu emigra grosul populației, ca acum, ci plecau doar vârfurile, și nu de tot, ci doar pentru a se întoarce capabile să-și gestioneze afacerile și țara 

 

 

 

Da, dar știți ce s-a întâmplat în cele din urmă cu elita românească? Munca înaintașilor a fost aruncată la canal: Canalul Dunăre-Marea Neagră. Iar dacă acum suntem din nou în urma polonezilor, înseamnă că asta e valoarea elitei noastre actuale: industriași și bancheri făcuți la apelul bocancilor ori specializați în cosorul lui Moceanu.

 

 

 

 

Așadar, mici consumați? Manele ascultați?

Înseamnă că există o tradiție care nu s-a pierdut. Din păcate, nu e vorba de cea impusă de elitele din timpul lui Carol I, ci de obiceiurile din târg, din vremea când toptangiii făceau legea. După șase decenii de comunism și postcomunism, ne-am întors la mentalitatea din urmă cu un secol și jumătate. N-are rost să ne mirăm că au rămas printre noi și Tipăteștii și Cațavencii lui Caragiale: doi la Primărie, trei la Prefectură, unul la școala de fete...

* mitocan= bădăran, mârlan, râtan, mogâldan, țopârlan, ghiorlan

---

• Caracterul bate inteligenta

  < Prev