Bitcoin generează risc sistemic când e acceptat ca garanție

Oficialii Băncii Centrale Europene (BCE) susțin că bitcoin nu reprezintă risc sistemic. Serios? Nici atunci când se constituie garanție la finanțările în monedă clasică?

BCE ar fi trebui, dimpotrivă, să sugereze cât de periculos e leverage-ul cu bitcoin. Cam așa s-a ajuns la criză în perioada interbelică, pe fondul unei false încrederi. Pentru că bitcoin poate să crească oricât în momentul de față, dar, peste două săptămâni, se poate duce de la mii de dolari la câteva zeci.

Iar economiile ce se vor clătina după șoc nu vor fi cea americană sau britanică, ci acelea ale “tigrilor” - Brazilia, Singapore, Coreea de Sud etc – dependente de lichiditatea din investiții străine ori emisiuni de obligațiuni.

Ca să fiu mai precis, după cum merg lucrurile acum, parcă s-ar dori ca și Statele Unite şi Marea Britanie pe cale de a părăsi UE, să aibă și ele Grecia lor. O țară de acest fel, când rămâne în brațe cu garanții ce nu mai valorează nimic, încearcă să se reechilibreze cu ajutorul economisirii interne, însă se observă rapid că aceasta e insuficientă și atunci economia intră în vrie, inflația se aprinde și dobânzile se măresc. Degeaba se blochează administrativ ieșirile de capital, investitorii îl vor retrage din alte zone considerate cu risc.

Reiterez, în măsura în care intervenția BCE sună în acest fel, pot fi afectate state unde există capital american sau britanic, ca acelea din America de Sud sau Asia.

Și nu știu cum se face că din nou îmi vine brusc în minte Rusia, ce dorește să combată dominația anglo-americană. Cu precizarea, că războaiele moderne nu se mai poartă neapărat cu tancuri și tunuri, ci se derulează financiar, prin “forța” sindicatelor și secesioniștilor, cu distrugerea piețelor și decăderea diviziunii muncii.

Este greu de crezut că despre ceea ce am discutat până în clipa de faţă sunt pe cale să se prindă cel mult “pensionarii” Greenspan și Stiglitz, care privesc cu suspicine bitcoinul. Ce fac responsabilii? De ce nu reacționează? Pentru că ei provin din vânzări și nu sunt în măsură să evalueze riscul? De aceea pot accepta garanțiile în bitcoin?! Dacă în locul lor ar conduce niște militari tot mai bună expertiză ar avea decât acești “strategi”. Marele lor handicap e gândirea pe termen scurt. Pentru ei e important prezentul, fiindcă peste trei ani va fi problema altora. Lăsați singuri în casă, acești ucenici vrăjitori sunt pe cale să-i dea foc.

Haideți însă să modificăm un pic perspectiva. Să vedem totuși de ce băncile centrale, care în multe cazuri înglobează și autoritățile de supraveghere, nu interzic deținerea de bitcoin în conturi și instrumentele subsecvente, cum ar fi contractele pe diferență sau cele futures? Din cauza QE.

Cu alte cuvinte, atunci când cursul bitcoin scade brusc, contractele intră pe pierdere, se diminuează economisirea și are loc o sterilizare de masă monetară. Efectul e de sărăcire și îndatorare. Aşadar, din acest motiv e tolerată creșterea bitcoin, fiindcă se corelează cu relaxarea cantitativă.

Pe de altă parte, atât timp cât – aşa cum spunea Stiglitz – bitcoin nu are un rol social şi deci nu prea poate fi identificat vreun eveniment economic cu impact comensurabil în evoluţia sa, e destul de greu să fie sesizate repere justificabile din punct de vedere raţional. În fine, se vântură din partea unor persoane sau instituţii recunoscute niveluri maxime ce urmează să fie atinse de criptomonedă, dar fără a putea fi invocată o analiză cantitativă ori calitativă care să stea la baza reperelor.

Și care ar fi urmările unui colaps al bitcoinului pentru România? În măsura în care s-ar micșora economisirile din UE și, implicit, investițiile, noi am avea o problemă cu finanțarea deficitului extern. Inclusiv cu atragerea de fonduri europene, pentru că s-ar profila o majorare de dobânzi în paralel cu o scădere a PIB-urilor. Iar în acest context stagflaționist, cu venituri bugetare mai reduse, vor exista mai puține resurse pentru finanțarea comunitară.

Iată de ce interesul general este în momentul de față ca bitcoin să urce cât mai mult, deoarece o depreciere de 50% induce o sterilizare sensibilă de masă bănească, ce pune în pericol QE, schimbă paradigma și readuce secvența recesivă din 2007.

Dar în situația în care conștientizează aceste lucruri, România trebuie să meargă pe mâna unui excedent bugetar, care să o ferească de întreruperea fluxurilor investiționale și îngustarea conductei de fonduri europene.

Dacă am avea surplus fiscal și am relaxa fiscalitatea, s-ar produce fenomenul invers. Ar veni și investiții, atrase de un mediu de afaceri atractiv, dar am fi și eligibili pentru fondurile comunitare, în detrimentul altora.

Se pare însă că aceia care conduc au alte preocupări. Au aceeași atitudine plină de seninătate în fața pericolelor din 2007. Și atunci, cu astfel de expertiză și viziune, există din nou posibilitatea ca cei din fruntea țării să fie luați prin surprindere şi să se producă ceea ce se numeşte hard landing.