Dacă Shakespeare şi-ar fi scris piesele în ziua de azi oare i le-ar fi publicat cineva? Dar povestirile lui Twain, de ce tratament ar fi beneficiat?

Shakespeare nu şi-ar fi văzut jucate Hamlet, Romeo şi Julieta sau Macbeth. Cel mult ar fi putut să-şi pună cap la cap câteva scene cu buget restrâns pe care să le filmeze cu telefonul mobil şi să le uploadeze pe youtube. Iar în măsura în care ar fi avut suficiente scene fierbinţi, aşa ca-n reality show-urile momentului, ar fi înregistrat o reuşită efemeră.

În ceea ce-l priveşte pe Twain, din cauza anvergurii reduse a exprimării, care se bazează doar pe exploatarea umorului absurd, probabil că ar fi ajuns să aibă cel mult un blog, precum atelierul de umor mecanic al lui  Doru Antonesi, dar cu mai puţin succes, fiindcă acesta din urmă ţine cont de stadiul de evoluţie al societăţii.

De fapt, dacă discutăm de dramaturgul Shakespeare şi de umoristul acid Twain, Caragiale avea câte ceva din fiecare, motiv pentru care ar trezi la fel de puţin interes.

Am luat două exemple la întâmplare, pentru că dacă mă concentrez un pic şi-l aduc în discuţie pe Graham Greene, acesta pur şi simplu n-ar exista ca scriitor. N-ar vinde nimic. Cu menţiunea că am recurs la un exemplu neîntâmplător tocmai ca să reliefez motivul pentru care exemplele întâmplătoare, Shakespeare şi Twain, n-ar fi ajuns, în condiţiile actuale, la vârful literaturii universale, acolo unde sunt deja.

Spre deosebire de vremurile acelea, vechi şi depăşite, viteza sporită cu care se petrec lucrurile astăzi, neînsoţită de cultivarea educaţiei individului, face ca societatea momentului să manifeste o acută lipsă de înţelegere faţă de noţiunea de compromis. Mai precis, societatea s-a structurat în aşa fel încât îi propulsează pe cei pentru care orice compromis e acceptabil. De aceea, la nivelurile inferioare s-au cantonat persoanele educate, şi cu cea mai redusă înclinaţie pentru compromis, iar “la vârf” se plasează cei cu cel mai mare apetit pentru a parveni.

Schimbarea modelului de structurare a societăţii, aşa cum este el acum, permite performanţă şi optimizare ori reprezintă o problemă şi ar trebui revizuit?

E greu de spus, sau, în fine, de ce e nevoie de un răspuns la această întrebare? Haideţi să mai facem un compromis şi să nu mai discutăm despre ea. Dacă nu vorbim, nu există...

Ca să rezum, setea de parvenire propulsează liderii în ziua de azi. Le asigură ascensiunea, în viteză, în ciuda superficialităţii şi lipsei de bun simţ. Dar, fiindcă ei ajung sus dând din coate, pe seama tupeului, carenţele lor culturale sunt evidente şi asistăm, practic, la nivelul conducătorilor, la o dictatură a snobilor şi lansarea unui nou model de elită.

Ce sens are să scrie Shakespeare sau Twain, când sunt suficiente cărţile lui Donald Trump: “Cum să faci avere - primele 90 de zile pe drumul spre prosperitate”, “Nu renunţa niciodată! Cum am transformat în succes cele mai mari obstacole pe care le-am avut de înfruntat”, “Gândeşte ca un campion – educaţie informală pentru afaceri şi viaţă”.

• Dacă discutăm de necesitatea creşterii veniturilor fiscale, trebuie să...

  < Prev
• La fel ca în interbelic, BNR încearcă să controleze nişte echilibre din...

  Next >