Producătorii români trebuie stimulați, nu protejați

Hipermarketurile și supermarketurile sunt obligate să pună pe rafturi 51% produse alimentare românești.

Îmi amintesc că am atins această problematică atunci când am scris de ce măsuri trebuie însoțită scăderea TVA la alimente. Am spus că relaxarea fiscalității trebuia să se coreleze cu majorarea productivității și a volumului de business.

Înainte de a se micșora TVA companiile trebuiau să primească deduceri pentru a fi stimulate să investească.

Fiindcă odată cu majorarea productivității, prețul produsului merge în jos și se extinde baza de impunere. Astfel nu se mai pune problema unei concurențe între economia subterana și cea de la vedere, căci nimeni nu-i atât de masochist încât să facă evaziune cât timp povara fiscală e suportabilă.

Fiscalitatea e nevoie să fie dimensionată în așa fel încât să genereze potențial investițional în contextul în care în ultimii 10 - 15 ani tocmai asta a reprimat.

Și exemplificam tot atunci că dacă investiția în bunuri cu viteză mare de rotație a stocurilor - de la hârtie igienică și săpun, până la carne, lapte, ouă - ar beneficia de deduceri fiscale, s-ar putea asigura premisele de a realiza producție internă de bunuri de larg consum, care să concureze brandurile străine. Pentru că nu e posibil să fie mai ieftin untul din Slovacia sau iaurtul din Olanda.

Dar ziceam în același timp și ceea ce nu trebuia făcut. Nu poţi să forţezi, prin amenzi să se investească în industria alimentară, să nu mai staţioneze maşinile pe drum, după ce ai luat o dată banii pentru parcări şi nu le-ai făcut sau să te aperi de riscul de cutremur cu asigurări obligatorii de locuinţe. Lucrurile trebuie făcute în ordinea firească. Mai întâi ai mediu de afaceri, care îţi permite să crească investiţiile şi oferta agregată. Economia generează abundenţă de produse, în paralel cu majorarea cantităţii de capital pe locuitor, după care, pe seama volumelor mari de marfă şi a consumului în creştere, mărfurile din import sunt substituite cu produse proaspete autohtone şi se ajunge la o situaţie căreia i se poate zice bunăstare.

Ce au înțeles politicienii din acest ultim enunț? În loc să pemită mărirea investițiilor pe locuitor, au majorat cantitatea de reglementări. Ei doresc să se cumpere mărfuri românești, dar fără a fi stimulate să fie mai ieftine. Deci fără a acorda deducerile fiscale pe care le-am menționat, ci încearcă să producă schimbarea “prin efectul legii”, deoarece e de acoperit “gaura” din urmă, produsă de corupție.

În fine, este foarte ușor să controlezi cererea cu taxe, dar e mult mai greu să generezi creșterea ofertei ca să se micșoreze prețurile. Cam asta e diferența între a gestiona milițienește cererea și a generea extensia ofertei agregate, cu instrumente de piață. În cel de-al doilea caz creșterea economică este sănătoasă, în primul ești macrostabil, fără a fi microstabil.

Iar pentru a demonstra că ești stabil macro culegi niște repere din anumite zone, din jumătate cât ar trebui, și oferi o imagine despre care susții că e completă, fiindcă o extrapolezi la întreg. Dacă oamenii politici ar fi curioși, ar observa că față de acum 10 ani văd mai puțin.

Un argument este acela că economia subterană se situează peste cea din urmă cu un deceniu, din moment ce PIB-ul e mai mare și mediul economic e mai ostil.