Corporatismul din mileniul trecut nu e o soluție la cel contemporan

Un loc comun al populismelor de tot felul este stigmatizarea ″corporațiilor″, a companiilor mari și foarte mari, de cele mai multe ori străine și îndeobște multinaționale. În fața lor, se spune, omul simplu nu are nici o șansă. Dimensiunile și forța lor le permit să-și scumpească produsele când vor și să comită cu impunitate abuzuri față de consumatori. Monopolurile sau oligopolurile lor sugrumă și buzunarele clienților, și concurența. Armatele lor de avocați superbine plătiți le fac inexpugnabile în fața justiției. Puterea lor de influență le permite să schimbe legile după bunul lor plac. Din cauza corporațiilor globale, suveranitatea națională a multor state ale lumii e în pericol.

Este ceea ce auzim și acum peste tot, cu ocazia surprizei de la primul tur al alegerilor prezidențiale. Se fac apeluri stridente la naționalizare (″Întregul sector bancar trebuie să devină majoritar românesc în 5 ani″), suprareglementare și supraimpozitare. În schimb, se promit beneficii, subvenții, înlesniri, ajutoare pentru tot ceea ce este ″mic″ și, deci, ″neajutorat″: micii antreprenori, miciii meșteșugari, gospodăriile agricole de subzistență și așa mai departe.

Evident, toate astea prin intervenții de stat, prin măsuri legislative, de reglementare și administrative.

Dar asta nu e totul. Pentru că populismul nu aduce libertate, ci înregimentare, și nu prea vezi populism fără paseism, evident că toate entitățile ″mici″ cărora li se promite bunăstare vor trebui să ofere la schimb disciplină și promptitudine în executarea decretelor venite de sus.

Astfel, se propune să se resusciteze încă o dată un sistem de planificare centralizată cu păstrarea aparențelor de proprietate și inițiativă privată care a fost propovăduit începând din secolul XIX și chiar încercat între cele două războaie mondiale. Și care, culmea, a fost numit chiar ″corporatism″. Business-urile rămân private, dar sunt practic conduse administrativ de către stat, în acord cu interesul național superior. Sectoarele economice sunt organizate în patronate, salariații - în sindicate și toate organizațiile sunt subordonate statului. Aproape inutil de amintit că, acolo unde a fost încercat, acest ″semi-socialism″ de dreapta a fost la fel de păgubos precum cel ″clasic″, de stânga.

Ceea ce înseamnă că nu asta e soluția la problema puterii prea mari a corporațiilor din ziua de azi. Și că poate ne raportăm cu totul greșit la problemă. Poate că aceste concentrări economice pe care le deplângem derivă din prea puțină libertate, nu din prea multă.

Poate că multinaționalele nu ar ajunge atât de mari și de puternice dacă nu ar fi sprijinite și favorizate, explicit sau implicit, de către state și mașinăriile lor de reglementare și administrație. Poate că dacă n-ar fi considerate a fi too big to fail și salvate cu banii contribuabililor de fiecare dată când iau decizii proaste de management, cele mai mari business-uri ar fi mult mai expuse la concurență. Și poate că atunci s-ar purta mai frumos și cu noi, clienții care le dăm bani.