Bancherii, care au zis că riscul de curs de schimb e diminuat de dobânzile reduse de la francul elveţian şi de majorările salariale, după ce au observat că niciunul dintre argumente nu mai poate fi invocat, au spus că nu contează că nu există economisire internă pentru creditele în franci, fiindcă pot face nişte swap-uri valutare.

Da, numai că, în condiţiile în care resursa lipseşte de pe piaţa autohtonă, şi francul se apreciază, e nevoie de o cantitate din ce în ce mai mare de lei în interiorul swap-urilor.  Ceea ce generează o restrângere a lichidităţii băncilor şi afectează politica celui ce reglează lichiditatea din sistem.

Se poate spune fără a greşi, practic, că răul produs de împrumuturile în franci e mult mai mare pentru bănci şi sistem decât pentru debitori. Aceştia din urmă au plătit în primii ani mai mult dobânzile, însă băncile le-au pus la dispoziţie întreaga valoare a creditului.

De aceea ne punem întrebarea dacă o lege, care doreşte să penalizeze instituţiile ce au acordat împrumuturi în franci elveţieni, pentru a-i despăgubi pe clienţii acestora, nu e o falsă problemă. Pentru că debitorii sunt mult grevaţi de sarcini în comparaţie cu societăţile bancare, ce induc risc sistemic şi pun presiune pe politica monetară. Şi atunci ce facem, băncilor, ce au deja o cocoaşă, le mai dăm încă una?

În acest context, poate o chestiune mai importantă, care trebuie pusă pe tapet, este cea a managementului, ce a aprobat acest tip de finanţare, şi asupra căruia banca centrală poate să ridice obiecţii. Pentru că, din câte se observă, în momentul de faţă nu e nimeni contestat, şi bancherii, în cea mai mare parte, au fost lipsiţi de reacţie la provocări, mai ales în ceea ce priveşte legea conversiei.

Ba mai mult, în loc să fie dirijat oprobiul public către cei vinovaţi, care acum tac mâlc, acesta e canalizat către cei ce au reacţionat corect şi contructiv la apariţia acestui instrument, avertizând în presă: "ceea ce pare acum ieftin privind de pe latura dobânzii se poate dovedi extrem de scump dacă ne uităm din perspectiva cursului. Debitorul poate chiar constata că are de plătit dublu faţă de ceea ce a calculat".

Iar legea conversiei vină să-i compenseze – aşa cum am avertizat încă din articolul din 11 octombrie – pe cei cu credite în franci elveţieni, deşi aceia ce respectă litera respectivului act normativ, care au contractat credite în lei, în moneda în care îşi câştigă salariile,  au un serviciu al datoriei mult mai solicitant.

Conchid arătând că vorbim de promovarea unei legi ce încearcă să facă greşit dreptate, când problema e în altă parte. Aceasta a determinat reacţii din partea politicii monetare la nivelul rezervelor minime obligatorii şi a străinilor, care au repatriat o parte a liniilor de finanţare.

• Ambiguitatea cultivată de legea conversiei necesită norme de aplicare

  < Prev
• Fără ideologie, partidele sunt doar grupuri de interese

  Next >