În globalizare legătura liberalism–elite este fundamentală

Globalizarea este o formă de socializare a produsului brut al unei societăţi în scopul unei mai bune colectări şi a direcţionării resurselor către zonele ce pot genera germeni de dezvoltare.

Da, dar pentru ca o societate globală să evolueze şi să crească va avea nevoie, în continuare, de liberalism, în condiţiile în care doar prin prisma acestuia şi a cultivării elitelor se va extinde conştiinţa necesară să determine progresul.

Aşadar, în globalizare legătura liberalism – elite este fundamentală pentru mersul înainte, însă pentru restul societăţii vom asista la o uniformizare ce va ţine cont de unde au plecat cei care nu participă la progres, ci doar la susţinerea prin muncă.

Eschivarea de la muncă va fi, probabil, aspru penalizată, şi dacă nici asta nu va da roade, e posibil să se vorbească despre extincţie.

Toatea acestea cu precizarea că cine îşi închipuie că poate fi pus semnul egal între globalizare şi socialism greşeşte foarte mult, fiindcă în lipsa elitelor şi a progresului ştiinţific există doar drumul spre pieire.

Cu alte cuvinte, prin simpla conservare a sclaviei şi utilizarea forţei de muncă pe care castele să o folosească pe acest principiu n-ar putea să se soldeze cu sporuri de productivitate, pentru că este taxată de efectul Balassa – Samuelson.

De unde ar rezulta că perpetuarea actualului mod de a conduce, cu unii care au moştenit nişte privilegii, şi nu pe bază de meritocraţie, condamnă societatea pe termen lung.

Poate că cele spuse mai sus vi se par că au un aer bizar, fiind rodul minții unui “ciudat” care nu înțelege cum a progresat omenirea mergând pe mâna corectitudinii politice.

Problema este însă că un alt “straniu”, Gustave Le Bon, spunea încă de la începutul secolului XX că doar elitelor li se datorează progresul ştiinţific, artistic, industrial care conferă putere unei ţări şi prosperitate miilor de muncitori. Dacă astăzi un muncitor câştigă mai mult şi se bucură de facilităţi de care nu dispuneau nici cei mai mari seniori de pe vremea lui Ludovic al XIV-lea, acest lucru se datorează mai mult elitelor care şi-au pus mintea la contribuţie, decât a lucrat muncitorul în folosul elitelor. Prin chiar acest fapt, rolul elitelor creşte fără încetare, dar şi munca pe care o prestează intelectual sporeşte.

Civilizaţiile moderne sunt create de către elite, nu pot trăi şi evolua decât prin ele. Dar aici intervine o chestiune, pe care psihologul francez o dezvoltă în continuare. În timp ce progresul ştiintific a condus elitele cu o mentalitate superioară la cârma mecanismului vieţii moderne, progresul ideilor politice le-a oferit mulţimilor cu mentalitate inferioară dreptul de a guverna şi de a se deda la cele mai periculoase fantezii, prin intermediul reprezentanţilor lor.

Fără îndoială că, dacă mulţimea şi-ar fi ales reprezentanţii din rândul elitelor făuritoare de civilizaţie, problema actuală nu ar fi existat, dar această alegere nu este decât excepţională, întrucât un antagonism din ce în ce mai evident separă mulţimea de elite. Niciodată elitele nu au fost mai necesare decât astăzi, dar niciodată n-au fost mai greu de suportat. Doar elita intelectuală săracă este ceva mai tolerată. Elita industrială opulentă nu este acceptată, iar legile zise sociale, edictate de reprezentanţii mulţimilor, nu au alt scop decât de a o deposeda pe această elită de bogăţiile ei.

Cum să faci să trăiască împreună o elită, fără de care o ţară nu ar mai fi nimic, şi o masă imensă de muncitori, care aspiră să zdrobească această elită? Este sigur faptul că cea mai distructivă dintre victoriile populare nu va modifica multă vreme evoluţia unei ţări. Mai bine să evităm această stare de fapt. Un remediu ar fi să limităm guvernările de tip popular, recomandă Le Bon.

Și conchide că adaptarea elitei la guvernarea celor mulţi nu ar fi foarte dificilă dacă politicienii, semănătorii de iluzii, nu ar fi sădit în sufletul maselor de muncitori doar ură şi greşeli, singurele proptele ale antagonismului. Acestă stare de lucruri va dispărea în ziua în care mulţimile, conştiente de adevăratul lor interes, vor considera că dispariţia sau subţierea elitei va conduce rapid la sărăcie, apoi la falimentul întregii societăţi.