Imprumutul de la FMI a salvat guvernul, nu bancile

Tot mai apar periodic voci care sustin ca imprumutul de 20 de miliarde de euro contractat de Romania de la FMI in 2009 a fost luat pentru salvarea sistemului bancar si nu a finantelor publice romanesti.

Cu alte cuvinte, ca s-a ajuns la nevoia de a ne indatora nu din cauza politicilor fiscale gresite ale guvernelor, manifestate prin cheltuieli nesabuite pe pomeni clientelare si electorale, inclusiv pe "investitii publice" total paguboase si de multe ori de-a dreptul frauduloase, ci din cauza bancilor.

Argumentul acestor voci este acela ca, incepand din 2011, BNR a redus treptat rezervele minime obligatorii (RMO) pe care trebuie sa le constituie institutiile de credit. Se interpreteaza acest tip de masuri, menite sa incurajeze creditarea, atat a economiei reale, cat si a administratiei publice, ca fiind o forma mascata de ajutor de stat.

Pasamite, prin reducerea RMO, BNR ar fi permis bancilor cu capital strain sa scoata din tara miliarde de euro, cu titlu de restituire de imprumut, capital sau plati dividende. Iar reducerea RMO si iesirile respective de capital ar fi fost finantate din rezerva valutara a BNR, unde a mers cea mai mare parte din imprumutul de la FMI. Ramanand ca imprumutul de la FMI, cu tot cu dobanzi, sa fie achitat de bietii cetateni romani platitori de taxe si impozite. Adica, guvernele si clasa politica nici usturoi n-au mancat, nici gura nu le miroase.

Pe langa ca emitatorii de astfel de opinii sunt rau intentionati, ei mai sunt si prost informati si dau dovada de o foarte slaba cultura financiara. In primul rand, rezervele minime obligatorii vizeaza pasivele, nu activele bancii, respectiv depozitele, nu creditele. Astfel, ele se refera la soldurile elementelor de pasiv in lei si in valuta din bilanturile bancilor, cu exceptia pasivelor interbancare, a obligatiilor catre BNR si a capitalurilor proprii.

Asadar bancile sunt obligate sa constituie RMO atat la pasivele in lei, cat si la cele in valuta. In privinta RMO in valuta, trebuie sa amintim ca, inainte de declansarea de catre BNR a ciclului de reducere a acestora, ele se situau la 40%, in timp ce in zona euro erau de 2%. Situatie anormala si imposibil de mentinut, in conditiile in care Romania isi propunea si isi propune in continuare, in frunte cu guvernul, sa adopte moneda unica europeana.

Mai important, devreme ce RMO se aplica soldului depozitelor atrase de banci, asta inseamna ca reducerea acestora echivaleaza de fapt cu restituirea catre custozii lor de drept a banilor apartinand deponentilor la banci. Prin reducerea RMO, bancilor nu li s-a facut nici un cadou: doar au primit inapoi banii pe care clientii li-i incredintasera sub forma de depozite. In acest fele, ele s-au bucurat de o reducere a costurilor resurselor, in paralel cu imbunatatirea lichiditatii, factori meniti sa contribuie la reluarea creditarii.

Mai departe, capitalurile absolut tuturor bancilor din Romania au crescut, nu au scazut, in perioada de criza si pana in prezent inclusiv. Fie din proprie initiativa, fie la solicitarea BNR, actionarii bancilor din Romania au venit cu bani de acasa pentru a compensa pierderile provocate de acumularea de credite neperformante, acumulare pentru care principala responsabilitate apartine politicilor guvernamentale precare. Si aici este suficient sa amintim dezastruoasa majorare a TVA la 24% si taierea salariilor bugetarilor, cei care se calificau cel mai bine sa ia imprumuturi deoarece aveau tot salariul trecut pe cartea de munca, dar si cresterea taxelor pe proprietate.

De asemenea, e important de mentionat ca o reluare a creditarii ar fi favorizat reducerea neperformantei, dar, din pacate, mediul economic nu a permis intrarea imprumuturilor in economie, chiar daca sistemul bancar a asigurat premisele.

Faptul ca bancile au acordat si dividende actionarilor atunci cand au consemnat profit este profund firesc. Este un drept garantat de principiul libertatii de circulatie a capitalurilor in interiorul Uniunii Europene, din care Romania face parte.

Mai mult, anul trecut, BNR a restituit cea mai mare parte din partea de imprumut de la FMI care ii revenea in sarcina, ceea ce inseamna ca, in prezent, in rezerva valutara a BNR nu mai sunt aproape deloc bani de la Fond. Iar ce mai e de restituit din creditele contractate de stat de la institutiile financiare internationale cade in sarcina Trezoreriei.

In fine, imprumutul de la FMI a venit cu o dobanda redusa, de 3 – 3,5%. Sa ne reamintim ca, la data incheierii acordului stand-by cu Fondul, Ministerul Finantelor Publice ajunsese sa nu se poata imprumuta de pe piata la dobanzi sub 10% si pe cateva luni, randamentele cerute de investitori urcand si peste 14%. Deci pe cine a salvat pana la urma FMI?