Scriam într-un articol apărut nu de foarte mult timp, numit “Corporatiştii sunt descurajaţi să gândească activ” că oricât ar părea de absurd, nu doar ţara, ci şi firma la care lucrezi te vrea prost. Preceptul de bază a ajuns „îndeplineşte ordinele, execută sarcinile şi nu cerceta”. Şi atunci nu e deloc de mirare că nimeni nu mai anticipează crizele şi nici nu le poate gestiona.

Marile corporaţii au ajuns nişte coloşi cu picioare de lut care concurează cu brio la capitolul inerţie cu cele mai birocratice agenţii guvernamentale. Iar un un studiu realizat de doi universitari preciza că în marile bănci şi instituţii financiare sunt descurajate spiritul critic, iniţiativele şi, în general, demersurile care presupun gândire activă.

Sigur că atunci când susţii alături de puţini „ratăciţi” astfel de opinii rişti să fii considerat nebun. Dar când ditamai Edmund Phelps sugerează că politicienii i-au îndepărtat pe oamenii ingenioşi, şi acum, fără cei creativi, e greu de ieşit din criză - parcă-i altceva. Laureatul Nobel apreciază că politicienii au împiedicat inovaţia ori au re­dus stimulentele pentru cei dornici să inoveze.

După dinamismului din anii ’60, ritmul de creştere al productivităţii a în­ce­put să scadă aproape în toate statele occi­den­tale, s-a înjumătăţit în Statele Unite în anii ’70 şi a ajuns aproape de stagnare în Franţa, Germa­nia şi Marea Britanie la sfârşitul anilor ’90.

Politicienii au introdus reglementări care în­ă­bu­şă competiţia - au patronat grupuri de inte­re­se, direcţionând contracte mai avantajoase către ele. Au împiedicat inovaţia sau au re­dus stimulentele pentru cei dornici să inoveze. Având mai puţine motive să se teamă de com­pe­tiţie, com­paniile sunt încurajate să-şi majoreze marjele.

Phelps evidenţiază - reiterez - că politicienii i-au îndepărtat pe cei buni, care puteau să-i ajute să iasă din criză şi merg înainte fără orizont, refuzând să-şi recunoască greşelile. Iar la nivelul marilor corporaţii, cocoloşite de politic, managerii încearcă să depăşească momentul critic pe seama reducerii costurilor cu personalul. Şi după ce disponibilizează un număr record de oameni constată că tot au pierderi. De ce? Pentru că n-au schimbat nimic în modul de administrare.

E limpede, singura resursă care ar permite ieşirea din criză este cea umană şi exact asta e distrusă. În managementul companiilor sunt impuşi indivizi raşi, tunşi şi frezaţi, “capabili” să răspundă la înalte comandamente. Ei au fost avizaţi de directori de resurse umane care habar n-au să găsească principalul “antidot” împotriva crizei: creativitatea. Căci, deh, creativitatea asta nu apare la comandă, într-un cadru înregimentat şi just planificat.

Ca să conchid, cât timp conservarea obedienţei şi a fricii constituie politică de stat nu poate fi generat un mediu în care să apară idei de ieşire din criză, ci doar să se conserve un cadru în care conduc indivizi ce funcţionează pe bază de: “Dacă-i ordin, cu plăcere”.

• Demontând miturile negative despre fondurile de investiții

  < Prev
• România competitivă vs România capitalistă

  Next >