Românii nu investesc pentru ca statul să le ia banii şi s-o facă el

Românii alocă mai mult pentru băutură și țigări, decât pentru îmbrăcăminte-încălțăminte și investiții, relevă datele Institutului Naţional de Statistică.

Acesta poate fi un semn că oamenii sunt nefericiți, şi de aceea e atât de redusă și încrederea în consum, la fel ca în politicieni, ongişti și analişti.

Dar cifrele INS mai pot fi interpretate și altfel. De exemplu, cheltuielile cu impozitele, contribuțiile, cotizațiile și taxele s-au mărit la 19,8% din total în trimestrul IV 2016, de la 18,9% în perioada similară din 2015. Câte 200 de lei lunar dă în medie o persoană atât pe mâncare, cât și taxe. În condiţiile în care salariaţii alocă 28,4% din totalul cheltuielilor pentru impozite și dau doar 18,5% pe alimente.

La noi, salariții plătesc impozite și contribuții de 358 de lei lunar, timp în care pensionarii, care-s mai mulți decât ei, achită taxe de numai 89 de lei și mai au și gratuitate pe mijloacele de transport în comun de la suprafață, în București.

Şi fiindcă nu există vreo corelație între productivitate și remunerație, redistribuționismul a primit numele de stat social, așa cum scrie în primul paragraf din Constituție.

Altfel spus, într-o țară în care pensionarii reprezintă principala forță de vot, preocupările legate de productivitate sunt marginale. Într-un astfel de stat se administrează sărăcia - cererea agregată, în loc să fie stimulată bogăția - oferta agregată, și din câștigul din volum să aibă toată lumea de câștigat, consumator și stat, căruia i s-ar lărgi baza de impunere.

Dar nu pe acest aspect vreau neapărat să mă concentrez, ci pe acela că românii nu investesc pentru că n-au cu ce. I-au dat statului banii să o facă.

La fel se întâmplă când presa scrie că românii alocă puțini bani pentru educație și sănătate. Această informație este eronată deoarece, în cea mai mare parte, sănătatea și învățământul sunt publice. Şi atunci investițiile trebuie să le facă cel care ia banul public de la salariații care își rup de la gură.

Iar cei care afirmă că veniturile fiscale sunt mici ca procentaj din PIB nu se uită la câștigurile salariale în cifre absolute, fiindcă nemții, de pildă, achită taxe mai mari decât românii, dar rămân cu suficient după aceea ca să-și manifeste încrederea în consum.

Din câte se observă pentru ca familiile să aibă bani pentru investiții, sau pentru haine și încălțăminte soluția e să se micșoreze taxele, statul să dea banii înapoi dacă tot nu-i investește. Și sigur că pentru fumat și băut, obiceiuri dăunătore, soluția ar fi prohibiția, precum la droguri. În acest fel trei sferturi dintr-un pachet de țigări, cât se duce la stat, ar rămâne la oameni și le-ar permite să investească.

Ce mă miră pe mine totuși e că nimeni nu spune că furatul pe timp de criză, în cel mai prost moment posibil, lasă economia fără lichiditate. După care sunt tăiate investițiile și fără acestea nu prea se mai poate vorbi de resurse pentru creșterea economică. Oare de ce își propun așa ceva cu insistență guvernanții, mai ales că datoria publică se situează la pragul de alertă de 40% din PIB?

Dacă ei vor totuși să realizeze investiții și economia să crească o pot face, dar numai cu bani europeni. Fiindcă aceia autohtoni trebuie alocați în iniţiative care să genereze lichiditate în același exercițiu financiar.

Se pare însă că majoritatea analiștilor nu e deranjată de faptul că e stricată lichiditatea menajelor și că piețele-s lipsite de materie primă. Iar dacă vor fi capacitați banii românilor în proiecte strategice, se va vedea că nu-i întrerupt lanțul furtului, dimpotrivă, e stimulat. Cu riscul unui nou blocaj financiar, ce poate fi evitat doar prin majorarea taxelor și impozitelor. Care s-ar mări ca să-i ferească, practic, pe autorii jafului.

De aceea, singura soluție de a reechilibra contextul macro e de a reduce presiunea datoriei publice cu ajutorul unui excedent bugetar, realizat însă în paralel cu o atenuare a presiunii fiscale pe populația supraîndatorată. Motiv pentru care dezbaterea din societate e necesar să se mute de la investiții cu bani publici românești, la piețe și productivitate.

Și dacă e să amintim spusele lui Karl Marx, potrivit cărora singura cale de a ucide capitalismul e cu taxe, taxe și iar taxe, România are nevoie să procedeze taman pe dos. Să-și întărească diviziunea muncii și să participe la cea europeană, să genereze sporuri de productivitate și să nu deposedeze piețele de lichiditate.

Când va avea un mediu economic lipsit de ostilitate se va vedea că multinaționalele capitalizează aici, că își mută inclusiv headquarter-ul. Spre deosebire de acum când vor să-și recupereze banii într-un interval scurt de timp și se comportă de parcă politicienii i-au chemat pe investitori fiindcă aveau nevoie de cineva să-i ajute la furat.