Baronii economiei trebuie impinsi pe piata

Se numesc companii cu pozitie dominanta si intra in categoria marilor contribuabili.

Pentru ca au o cota de piata semnificativa isi distribuie bunurile la preturi mari, care arata ca nu sunt deranjate de concurenta.

Pe firmele in cauza nu le intereseaza prea mult nici conditiile din piata. Poate sa fie criza cat de grea, pozitia pe care o au le permite sa livreaza marfuri si servicii a caror cerere devine inelastica.

Si stiti cum ne putem da seama repede ca avem de-a face cu o entitate “Too Big” ca sa-si permita sa se uite la toata lumea de sus? Atunci cand se observa ca realizeaza profituri mai mari decat capaciteaza forta de munca.

Dar sigur ca respectivele companii ar putea sa puna la treaba mult mai multi lucratori, cu un nivel superior al calificarii, daca ar fi stimulate sa faca investitii.

Din aceasta activitate ar castiga toata lumea. Supraoferta de produse ar duce preturile in jos si firmele ar castiga mai mult din volum, nu din pret. Forta de munca, pe care incearca acum Fiscul sa-si traga spuza pe turta sa - potrivit principiului “Daca de la saraci nu luam, atunci de la cine...” –, n-ar mai trebui sa-si intoarca buzunarele pe dos, precum Moromete, cand vine fonciirea.

Cu alte cuvinte, s-ar putea pune pe piata mai multe bunuri si servicii, o oferta diversificata, nu marfuri putine si asemanatoare pana la identitate, de-a dreptul intersanjabile, “diferentiate” doar de discursul de marketing, care face ca reclama sa ajunga sa fie nu doar sufletul, ci si obiectul comertului.

In fine, ceea ce definim aici s-ar putea numi o optiune strategica, fiindca Romania produce prea putin fata de patrimoniul pe care-l detine.

Dar ganditi-va ce s-ar intampla daca maine s-ar rezolva problemele de mediu economic, ce ar impiedica economia sa „duduie”? Lipsa investitiilor in bunuri de baza.

Iata de ce e necesara incurajarea investitiilor. Si asta se poate face cu ajutorul deductibilitatilor fiscale. Pentru ca statul trebuie sa fie constient ca ulterior, pe fondul „umflarii” volumelor, s-ar colecta o cantitate mai mare de taxe.

Dar se poate intampla ca aceste investitii sa nu se realizeze, in ciuda stimulentelor oferite. Companiile cu pozitie dominanta sa traga in continuare de pret in sus si sa nu fie interesate sa castige pentru ca pun pe piata o oferta superioara de bunuri. Ce e de facut in acest caz?

Solutia nu poate fi decat aceea ca profiturile care depasesc fondul de salarii sa fie impozitate cu 90%, sub rezerva ca orice beneficiu investit nu va fi taxat.

Reactia contribuabililor mari la o astfel de reglementare ar tine de modul la care percep ei viitoarele masuri destinate mediului de afaceri din Romania.

La prima vedere, decizia de suprataxare ar putea fi considerata o masura anticapitalista. Dar nu-i deloc asa. Ea doreste sa incurajeze circulatia si crearea capitalului, investirea lui in mod sanatos, si cresterea dinamismului in economie.

Iar in conditiile unei gestionari coerente si profesioniste a companiei este evidentiat leadership-ul real.

Si, fireste, ca in masura in care asistam la consolidarea contribuabililor mari si extinderea bazei de impunere, sumele mai mari incasate de Buget, ii pot permite acestuia sa relaxeze fiscalitatea.